Sfintele mucenițe au fost surori. S-au născut în Bitinia (Asia Mică). S-au retras în viață sihăstrească pe un deal înalt și își trăiau viața acolo în post și rugăciune în timpul împăratului Maximian (285-305). În timpul persecuției declanșate de împărații Dioclețian și Maximian, conducătorul orașului Bitinia, Fronton, le-a arestat deoarece nu au apostaziat. În urma interogatoriului la care au fost supuse, nedorind să renunțe la credința creștină, au suferit moarte martirică.
Sfânta Pulheria, împărăteasa.
La 1 mai 408, împăratul Arcadius murea în Constantinopol, lăsând în urma lui patru copii: Pulheria, Teodosie, Arcadia și Marina. La tron a urmat fiul împăratului minor, Teodosie. De treburile Imperiului Roman de Răsărit s-a ocupat o vreme Antim, un ministru al împăratului Arcadiu, un om credincios și prieten cu Sfântul Ioan Gură de Aur. La 14 iulie 414, Pulheria, deși nu avea decât 16 ani, a fost proclamată regentă și a condus imperiul până la majoratul fratelui său. La 7 iunie 421, când Teodosie avea 20 de ani, Pulheria l-a căsătorit cu tânăra Evdochia, fiica profesorului Leontius din Atena. Intrigile de la curte și neînțelegerile cu cumnata sa au făcut-o pe Pulheria să se retragă la una dintre moșiile sale. În lipsa ei, lucrurile la curtea împărătească începeau să se schimbe. Evdochia, sub influența ministrului Chrisafie, a început să sprijine erezia lui Eutihie împotriva învățăturii ortodoxe de la primele trei Sinoade Ecumenice. Împăratul Teodosie al II-lea a murit la 29 iulie 450, iar Pulheria a ajuns din nou stăpâna Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin). Spre a-și întări puterea a crezut că este mai bine să împartă conducerea cu generalul Marcian din Panonia, care era văduv. Pentru aducerea liniștei în Biserică, cei doi au întrunit Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon din anul 451, care a condamnat erezia lui Eutihie. Sfânta împărăteasă Pulheria a murit la 10 septembrie 453, în vârstă de 54 de ani.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfinții Apostoli Apelie, Luca și Climent, Sfântul Mucenic Varipsava (sec. II), Sfânta Muceniță Ia († 362 – 364) și pe Sfântul Petru, Episcopul Niceei (Bitinia – Asia Mică).
(Pr. Ciprian APETREI)