Astăzi

Sfinte Moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în pelerinaj la Suceava

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Pimen Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților și a Înalt Prea Sfințitului Teofan Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, astăzi, 18 noiembrie, vor fi aduse, în pelerinaj, la Biserica “Sf. Cuv. Parascheva” din Suceava, str. Victoriei, Sfinte Moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Sfintele Moaște vor ajunge la biserică, în jurul orei 10:30, fiind aduse de către Prea Cucernicul preot protopop de Hârlău, Nicolae Crăciun, și Prea Cucernicul preot Dănuț Fotea, parohul Bisericii din Feredeni.
Ele vor fi întâmpinate de preoții Bisericii și credincioși la Biserica „Sf. Cuv. Parascheva”. Sfintele Moaște vor fi așezate în Biserică și vor sta până pe data de 28 noiembrie 2011.
Îi așteptăm cu dragoste părintească pe toți credincioșii să ne rugăm împreună “Purtătorului de Biruință”.
(Paroh,Preot iconom stavrofor, Paul Sorin HIRGHILIGIU)

Recomandări

Duminica Sfintei Cruci a fost plinită cu Taina Sfântului Maslu de obște, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, locaș al cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan cel Nou