La Biserica „Sf. Cuvioasă Parascheva” din municipiul Suceava, str. Victoriei, cartierul Obcini, vor fi aduse în pelerinaj, vineri, 2 noiembrie, moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Sfintele moaște vor rămâne în biserică până pe 12 noiembrie. În această perioadă, biserica va fi deschisă între orele 9:00-19:00.
La ora 18:00 va fi citit acatistul Sf. Mare Mucenic Gheorghe și se vor pomeni toate pomelnicele de peste zi. Parohul Bisericii „Sf. Cuvioasă Parascheva”, preot iconom stavrofor Paul Sorin Hirghiligiu, a spus că îi așteaptă „cu dragoste părintească pe toți credincioșii, să ne rugăm împreună «Purtătorului de Biruință». Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a Înaltpresfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Sfintele moaște vor ajunge la Suceava pe 2 noiembrie. Moaștele sunt aduse din Arhiepiscopia Iașilor, Parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, unde se află de peste 250 ani”.
Istoric
Sfintele moaște au fost dăruite în 1748 de către Patriarhul Alexandriei, Matei Psaltul, lui Andrei Ruset, Vel-Logofăt. Matei Psaltul fusese stareț la Mănăstirea Zlătari din București, iar Andrei Ruset din Deleni era capuchehaie al Moldovei la Constantinopol, în vremea lui Constantin Mavrocordat. Andrei Ruset l-a ajutat pe Matei să dobândească scaunul Patriarhal, iar aceasta, în semn de recunoștință, i-a dăruit Sfintele Moaște. Până a rămâne la Feredeni, moaștele au fost păstrate de familia și moștenitorii lui Andrei Ruset. Una din nepoatele lui Andrei Ruset, Măriuța Milum, s-a căsătorit cu un boier, Iordache Krupenskim, și au construit o frumoasă biserică în Feredeni, pe la anul 1870. Familia Krupenski a hotărât apoi să așeze Sfintele moaște în Sfântul Altar, unde sunt păstrate și în prezent.