Primim din ce în ce mai multe informații alarmante de peste Ocean, dar și din țările europene despre răspândirea cu rapiditate a epidemiei de gripă porcină sau „gripă nouă”.
Prin peregrinările mele prin Europa din acest an, mi-a fost dat să văd destul de des multe persoane care circulau cu o mască de protecție pe față. Este unul dintre mijloacele de apărare a cărui eficiență este totuși destul de îndoielnică.
Pe de altă parte, pe ecranele televizoarelor, apar foarte des sfaturi privitoare la modul de comportament în caz de contact cu purtătorii de virus.
Credincios obiceiului meu de a răsfoi vechi tipărituri, am dat peste publicația „Curierul românesc”, în care Ion Eliade Rădulescu publica, în 1829, sfaturi de protecție împotriva ciumei. Iată cum suna această recomandare:
„Cea mai bună pază împotriva acestei boale lipicioase este să fugă cineva din vreme din locul unde s-a vestit; dar dacă nu se poate, atunci trebuie să caute să se închiză într-un loc cu aer bun, unde să-și aibă cele trebuincioase și pă cât se va putea, să tae tot felul de adunare și comunicație, să trăească fără frică, să obicinuiască lucruri tari și mai vârtos lămâi, să se frece des cu oțet bun pă mâini, la tâmple și peste tot trupul și să-și abureze hainele și celelalte lucruri. Să curățească aerul cu fumuri, să bea vin alb, mai cu deosebire din celelalte vinuri. Să se ungă când și când pe trup cu untdelemn. Să tragă dimineața și peste zi tutun, și de nu-l obicinuește, să aprinză numai în casă, care foarte mult curățește aerul. În sfârșit, să-și golească casa de calabalâc; pe cât se va putea, să fie slobodă și aerisită. Când vine acasă, să se dezbrace și, spălându-și trupul cu oțet tare și îmbrăcându-se cu alte haine, să se afume cu pucioasă și să intre în casă… să se depărteze cât se va putea de orice lucruri lumești și să fie înțelept și îndestulat cu puțin din toate… îndată ce i se va ivi vreo bubă sau gâlcă, numai decât să-i puie deasupra, pe roșeața umflăturii opt sau zece lipitori”.
Douăzeci de ani mai târziu (1847), în rubrica „cunoștințe medicale” din publicația „Învățătorul satului” găsim și o rețetă pentru guturai. Iat-o:
„Guturaiul, numit și «troahnă», are leac sigur când cel bolnav stă la pat, într-o cameră bine încălzită și își pune picioarele în apă caldă cu floare de fân, dimineața și seara și bea de mai multe ori pe zi o ceașcă de ceai de soc sau de floare de tei îndulcit cu zahăr, făcându-și apoi o fricție pe tot corpul cu spirt de camfor”.
După cum se vede, chiar după un veac și jumătate, tratamentul guturaiului la noi este cam același, cu deosebirea că, uneori, ceaiul este înlocuit cu vin fiert.
Interesantă mi se pare, pentru tratamentul guturaiului, și o rețetă veche, scoțiană, care recomandă ca, atunci când o persoană este atinsă de această maladie, să meargă acasă să-și atârne pălăria de colțul patului, să se bage în pat și să bea whisky până când vede două pălării; apoi să adoarmă și se va trezi sănătos.
Dacă se va mai trezi …
(prof. univ. dr. Ostin C. MUNGIU, sursa: www.ziarullumina.ro)
