Sfaturi practice pentru o spovedanie reușită (IV)

1. Evitați aglomerația de la sfârșitul posturilor de durată
Foarte mulți preferă să se spovedească în ultima săptămână a postului, pentru a se împărtăși în ziua marelui praznic (deși s-ar putea împărtăși cu binecuvântarea duhovnicului la orice Sfântă Liturghie, oricând în timpul postului). La parohiile de la țară problema e mai simplă, pentru că spovedania se poate face cu o oarecare programare, evitându-se îmbulzeala. Însă, la parohiile din oraș mai ales, cozile în această perioada sunt interminabile și de aici imposibilitatea unei Spovedanii complete și de real folos. În astfel de cazuri, o Spovedanie nu poate dura mai mult de 2 minute. Ce poți spune în acest timp?! Un mare duhovnic contemporan spunea că nu pune prea mult preț pe o astfel de Spovedanie, mai ales dacă penitentul nu-i spovedit de un an. Poți mărturisi toate neputințele dintr-un an într-un timp așa de scurt?! Nu e vina părinților slujitori că situația este astfel; se străduiesc și dânșii să-i mulțumească pe toți. Nu-i poți respinge pe credincioșii pregătiți de spovedanie, s-ar putea să se îndârjească și să nu mai calce pragul bisericii. E adevărat că nici să stai cu ochii pe ceas sau să-l oprești pe credincios din mărturisire nu-i lucru bun. Grav este și dacă se recurge la Spovedania în grup a tinerilor, care nu e canonica, cu atât mai mult cu cât adolescenții zilelor noastre chiar au multe lucruri de spus sub epitrahil. Recomand tuturor să refuze o astfel de mărturisire, căci e mai bine nemărturisit, decât spovedit necanonic sau pseudo-spovedit…
2. Atenție la cuvintele duhovnicului!
După Spovedanie, sau chiar în timpul acesteia, preotul obișnuiește a da câteva lămuriri, sfaturi, povețe. Se cere acum multă luare aminte la eventualul canon pe care-l rânduiește preotul (nu spre pedeapsă – cum consideră unii, ci spre vindecare) și dacă dă dezlegare sau nu pentru a primi Sfânta Împărtășanie. Pentru păcate grele și lipsa căinței pe măsura faptelor, preotul duhovnic poate amâna primirea Sfintelor Taine. Dacă credinciosul nu se află în păcate de moarte, se cuvine să îndrăznească, cu binecuvântarea duhovnicului, să se împărtășească mai des. Bineînțeles cu inima înfrântă și smerită și cu conștiința păcătoșeniei, dar și cu dorința de a primi prin Împărtășanie ajutor în lupta pentru despătimire și îmbunătățire. Fără Împărtășanie deasă credinciosul nu poate deveni mai bun, mai iubitor, asemenea cu Hristos. Adevărata viață creștină se trăiește doar lângă Potirul Euharistic. Mulți, dintr-o smerenie prost înțeleasă, se socotesc singuri nevrednici de împărtășirea deasă, deși nu se află sub osânda canoanelor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că cel ce nu-i vrednic zilnic să se împărtășească, nu-i vrednic nici o dată pe an, la Paști. Credinciosul e dator să asculte, dar și să ceară sfaturi, să întrebe ce are de făcut, cum poate scăpa de unele păcate sau de gândurile păcătoase ce-i dau târcoale. Să nu uităm că păcatele se fac cu gândul, cu cuvântul și cu fapta, și că de mărturisit se cuvine să le mărturisim pe toate, nu doar pe cele vizibile, grosiere… (Laurențiu Dumitru)