– „Bucuria dumnezeiască vine prin dăruire”
Pentru ca mintea și inima să fie sfințite, omul trebuie să respingă gândurile viclene. Să se silească simplu și smerit și să lupte cu dăruire.
Gândurile curate au o putere duhovnicească mai mare decât orice asceză, post, ori veghe, pentru cei care luptă pentru păstrarea curățeniei lor sufletești și trupești.
La începutul vieții duhovnicești, luptătorul alungă gândurile rele prin studiu duhovnicesc, rugăciune continuă și asceză cu dăruire. După aceea vin, singure, numai gândurile bune. Mai târziu și gândurile bune se opresc și omul simte un gol, după care primește lumina divină.
Cea mai grea dintre bolile epocii noastre sînt gândurile deșarte ale laicilor, care aduc stresul. Tratamentul îl dă numai Hristos prin liniștea sufletească și prin veșnicie; este suficient ca omul să se căiască și să se îndrepte spre Hristos.
Cu cît oamenii se îndepărtează de viața firească, simplă și se îndreaptă spre lux, cu atât crește în ei neliniștea sufletească. Cu cît crește politețea lumească, cu atît se pierd simplitatea, bucuria și zâmbetul omenesc, cele firești.
Cel mai bun leac pentru fiecare, în încercările noastre, este suferința mai mare a semenilor noștri; este suficient să ne gândim la ea.
Vrei ca rugăciunea ta să fie din inimă, ca să fie bine primită de către Dumnezeu? Fă din durerea semenului tău durerea ta, chiar și un oftat din inimă pentru aproapele tău va aduce roadă bună. Înștiințarea dumnezeiască a primirii rugăciunii este mângâierea divină pe care o simte omul după rugăciune.
Bucuria pe care o simte omul când primește o binecuvântare materială este o bucurie omenească. În timp ce bucuria pe care o simte atunci când dăruiește ceva este divină. Bucuria dumnezeiască vine prin dăruire. (Cuviosul Paisie Aghioritul)



