Deoarece în primele 6 luni ale anului au fost sesizate zece tâlhării comise prin smulgerea fie a telefoanelor mobile sau a lănțișoarelor de la gâtul victimelor, fie a poșetelor, genților, sacoșelor sau a chiar a portofelelor cu bani din mâinile acestora, polițiștii au formulat indicații în sprijinul prevenirea acestor fapte.
Pentru a nu deveni victima a unei talhării, cetățenii trebuie să evite deplasările pe traseele aflate în zone mai puțin circulate precum câmpuri, parcuri sau șantiere.
Daca din diverse motive o persoană trebuie să circule după lăsarea întunericului, aceasta este sfătuită să ocolească locurile neiluminate ori în care se află unități cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează bauturi alcoolice (restaurante, discoteci).
În momentul în care o persoană observă că este urmărită de un individ sau de mai mulți, acesta trebuie să se deplaseze prin zone intens circulate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului. Deasemeni, cei aflați în acestă situație sunt sfătuiți să solicite ajutorul primului polițist întalnit în cale.
Oamenii legii sfătuiesc cetățenii să nu se afișeze ostentativ cu obiecte de valoare.
În ziua în care primesc salariul, cetățenii ar fi bine să meargă întâi pe acasa pentru a lăsa banii, abia apoi să meargă la cumparaturi doar cu suma necesara.
Cetățenii nu trebuie să se lase atrași în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse.
Nu este o idee bună ca cetățenii să se laude cu bani sau valori către persoanele necunoscute
Pentru a nu fi tâlhărit în propria locuință, cetățenii nu sunt sfătuiți de oamenii legii să permită intrarea în casă a persoanelor străine, indiferent de motive. Deasemeni sucevenii trebuie să fie atenți daca in hol sau în zonele întunecate nu se află persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracțiuni.
Orice persoană necunoscută care staționează fără motiv în spațiile comune ale blocurilor trebuie îndepartată de urgență, alertând mai multi vecini. Dacă este cazul este indicată apelarea la cea mai apropiata unitate de Poliție sau la 112.
Pentru a preveni o eventuală tâlhărie, cetățenii trebuie să evite urcarea în lift cu persoane necunoscute.
Când liftul nu functionează, oamenii trebuie să fie atenți la cei care urcă sau coboară de la etaj, mai ales intre parter si etajul 1 sau intre etajele 1 si 2.
Luminile de la intrarea în bloc și din fața liftului trebuie să rămână aprinse odată cu lăsarea întunericului. Ușa imobilului trebuie închisă dupa ora 22.