– Care este semnul lăcomiei pîntecelui?
Cînd vezi cugetul îndulcindu-se la gîndul unei mîncări și urmărești să o ai neapărat sau înaintea tuturor, să știi că te stăpînește lăcomia pîntecelui. Ia aminte deci la tine însuți și la tot ce-ți stă în putință ca să te silești să nu iei cu grabă din ea, ci cu bună rînduială și împinge mai vîrtos acea mîncare înaintea altora. Dar după cum am spus, nu trebuie să încetezi îndată a mînca, ci păzește-te să nu te repezi la mîncare fără de rînduială. Vorbind de lăcomia pîntecelui Părinții cer să nu întinzi mîna la masă înaintea altuia căci acesta este un lucru necuviincios și străin de buna rînduială. Un alt semn al lăcomiei pîntecelui este a voi să mănînci înainte de ora rînduită, lucru care nu trebuie nicidecum făcut decît doar din vreo pricină binecuvîntată. Dar în toate trebuie cerut ajutorul lui Dumnezeu și El ne va ajuta.
– Ce hrană să-mi rînduiesc zilnic?
A-ți stabili hrana pentru fiecare zi înseamnă a te lăsa prins de grijă și de o nevoie fără rost. Lasă-te călăuzit de îndrumarea lui Dumnezeu, căci zice: ”Cel ce umblă drept, umblă cu încredere.” (Proverbe 10,10)
Cît privește mîncărurile, să nu ne îngrijim prea mult de trup căci se întîmplă ca aceasta să fie uneori un război din partea dracilor ca să ne arunce în griji și astfel, stăruind noi în ele, să părăsim bunătățile ce ne sînt puse înainte. Fă după puterea ta ca să tai din pîine și din băutură căci Dumnezeu a primit cei doi bănuți ai văduvei și s-a bucurat mai mult decît toate darurile. Deprinde mai întîi de toate neîndrăznirea și te vei mîntui. Cînd nu mănînci și nu bei cu risipă nici din plăcere, acestea nu-ți aduc osîndă nici nu sînt spre sminteală. Despre ele a spus Domnul că nu-l spurcă pe om. Mănîncă tăind cît poți plăcerea de la fapta aceasta, sau așteptînd osînda pentru ea. Cît despre mîncare, să-ți fie dieta cuviincioasă și cu frica lui Dumnezeu și fi-i încredințat că nu vei fi osîndit. Aceasta constă în a nu lua nimic cu poftă, ci orice ai afla, să primești cu stăpînire de sine și rămîi flămînd și nu sătul după ce ai mîncat. Omul să ia seama ca folosind la nevoie vreo mîncare plăcută să nu se lase biruit de plăcere și chiar de se va întîmpla și aceasta, după ce a trecut să se ocărască pe sine.
– Mîncarea este și un dar al lui Dumnezeu
Actul mîncării nu trebuie nicidecum să rămînă o faptă pur trupească, ci trebuie să fie un prilej de mulțumire a lui Dumnezeu și de alte gînduri sau convorbiri folositoare. Mîncarea este și un dar al lui Dumnezeu, componentele ei fiind în fapt rațiuni plasticizate ca să nu mai vorbim de trup care e susținut în viața lui de suflet și este la rîndul lui o rațiune plasticizată împletită cu multe rațiuni plasticizate și unită cu rațiunea sufletului. Trupul nu este despărțit de suflet, mîncărurile nu sînt pregătite fără rațiune omenească și nepotrivite cu rațiunea plasticizată a trupului, de aceea ele au rostul să întrețină trupul și prin el, omul întreg.
