Pentru noi, ăștia care simțim un fluierat constant prin buzunare, criza economică nu e chiar năucitoare. Săraci am fost, săraci suntem. Dar bogătanii i-au simțit loviturile drept în moalele capului, de nu s-au mai ridicat de la podea. O grămadă de milionari români au scăpătat, fiind executați de bănci sau de cămătari. După ce au încercat fără succes toate căile de redresare, cei mai disperați dintre ei au ales soluția extremă: și-au făcut singuri de petrecanie. Ce-ți faci cu mâna ta e lucru sigur.
Mă gândeam la o insultă care a făcut carieră după revoluția anticomunistă: „Măi săracule care ești!” Aceeași insultă, în care se include puțin har prevestitor, ar suna „Măi săracule care vei fi!”
Sunt vremuri când se scuipă în sân de se pot umple butoaie întregi. Nici o avere nu mai este în siguranță.
Mă gândesc acum, că tot vine sărbătoarea aia internațională cam tocită care le cinstește pe femei, cât de greu este pentru milionarii scăpătați. Ei erau deprinși să se desfete sexual cu manechine superbe. Manechine de alea, le știți din vedere, care prezintă moda ba pe podiumul de la Milano, ba la Paris, ca apoi să-și prezinte nuditatea în paturile groșilor la portofel. Oare ce vor face scăpătații români, acum că finanțele lor se arată prea puțin virile pentru performanțele sexuale cu manechinele respective?
Depinde doar de ei. Sfatul nostru este să se comporte cu înțelepciune și să se racordeze la sistemul noilor vremuri. Să se adapteze, fără să renunțe la manechine. Dar, în loc de costisitoarele manechine în carne și oase, să treacă la niște variante de criză. Adică la niște manechine de ipsos, din cele care se pun în vitrinele magazinelor, îmbrăcate cu hainele de vânzare.
Unii, din specia lui Irinel Columbeanu, pot face pasul înainte. Ei își pot lua chiar de neveste niște manechine de ipsos. Spre deosebire de cele în carne și oase, acestea sunt mai tăcute, mai ieftin de întreținut și, în mod cert, de o mie de ori mai inteligente.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.