Sfaturi antistres



Din ce în ce mai multe persoane consideră că pot trai mai mult și mai bine dacă zâmbesc în fiecare zi. Nu vorbim aici de un simplu exercițiu al musculaturii feței, ci de exteriorizarea sentimentelor pozitive pe care ar trebui să le cultivăm în fiecare zi.
Pentru a putea să inițiem o schimbare profundă în plan emoțional și mental, este necesar să aveți în vedere punerea în practică a următoarelor:
1. Acordați-vă respect și evitați să fiți foarte autocritici. Rezervați-vă timp pentru hobby-uri, mergeți la dans, învățați o limbă străină, arătați apreciere și respect pentru realizările dumneavoastră!
2. Aveți grijă de corpul dumneavoastră. Forma fizică excelentă vă îmbunătățește substanțial sănătatea și echilibrul mental. Dieta trebuie să fie echilibrată, mergeți la cursuri de modelare corporală ce nu implică efort fizic susținut ( yoga, exerciții de echilibrare a meridianelor energetice, etc. ) de două ori pe săptămână, beți multă apă și dormiți pe cât posibil 8 ore pe noapte.
3. Păstrați în jurul dumneavoastră, doar persoane de o bună calitate morală. Sunt șanse mai mari de a avea o stare de fericire și echilibru interior, dacă aveți de-a face numai cu oameni de calitate, care își iubesc familia și prietenii.
4. Oferiți cât de des puteți ajutorul și vă veți simți mult mai bine atunci când cineva vă va spune: „Mulțumesc!“
5. Încercați să gestionați cât mai eficient situațiile de stres. Nu vă certați și nu ridicați vocea din prima într-o situație conflictuală. Tensiunea generează tensiune. Este mai indicat să luați în calcul partea hazlie a lucrurilor. Râsul vă stimulează sistemul imunitar și vă relaxează!
6. Relaxați-vă cât de des puteți. Plimbările lungi în natură, câteva minute de joacă alături de animalul preferat sau exercițiile chinezești de echilibrare energetică vă alungă stările de anxietate și depresie!
7. Stabiliți-vă țeluri realiste. Hotărâți ce doriți de la viață și stabiliți exact etapele realizării personale și profesionale. Propuneți-vă să obțineți totul, dar fixați-vă termene pe care să le puteți respecta. Vă veți simți foarte bine pe măsură ce atingeți unul cate unul, scopurile fixate.
8. Nu mențineți perioade lungi de monotonie în viața dumneavoastră. Deși rutina bine realizată crește eficiența profesională și sentimentul de încredere în ceea ce faci, schimbările sunt întotdeauna binevenite.
9. Evitați alcoolul, drogurile și antidepresivele. Combinația poate fi fatală, chiar dacă vă dau impresia că vă scapă de probleme și dezechilibre pe moment.
10. Nu ezitați să cereți ajutorul. Există situații când nu mai faceți față provocărilor și încercărilor. Nu ezitați să cereți ajutorul unui terapeut. Nu este un semn de slăbiciune, mai ales că alegerea unei cure naturiste sau a unui terapeut vă pot ajuta să duceți din nou o viață normală și echilibrată.
Psih. Mihai MOISOIU
psiholog – psihologie clinică
terapeut – terapii alternative
tel: 0753937223
e-mail: training.reality@gmail.com