Un bătrân în vârstă de 71 de ani, din satul Rotunda, a avut parte de o moarte cumplită, după ce, în timp ce mergea pe un drum public de pe raza localității, a fost atacat și sfâșiat de o haită de câini care păzea un iaz din zonă.
Patrupedele, corcituri între pitbull și boxer tigrat, aparțin chiar administratorului iazului, iar în urmă cu câteva luni, au mai făcut o victimă, o avocată care a scăpat cu viață, însă a avut nevoie de peste 50 de zile de îngrijiri medicale.
„Era sfârtecat, săracu. Dezbrăcat complet, hainele sfâșiate… era mâncat de la mână și picior”
Gheorghe Roman, tată a trei fete și trei băieți, se ocupa de mai mulți ani cu împletitul coșărcilor, pe care le vindea prin sat, iar sâmbătă, 2 ianuarie, în jurul orei 11:30, a plecat de acasă, să stângă nuiele.
Avea aproximativ doi kilometri de mers până la păduricea din care, ani la rând, își strângea nuielele din care făcea coșărci.
Deși, în mod normal, până spre după-amiază, moș Gheorghe ar fi trebuit să se întoarcă acasă, de data aceasta însă s-a lăsat noaptea și bătrânul nu a mai apărut.
Alertate, rudele septuagenarului au început să-l caute și, văzând că nu reușesc să dea de el, au sunat la poliție. Echipaje de poliție și jandarmi au plecat și ele în căutarea dispărutului.
Spre dimineață, la aproape un kilometru de casă, în apropierea unui iaz, în locul numit „În cot”, într-o râpă, a fost găsit cadavrul bătrânului.
Macabra descoperire a fost făcută chiar de doi dintre fiii victimei.
„Au strigat dintr-o dată: L-am găsit pe tata! Era sfârtecat, săracu. Dezbrăcat complet, hainele sfâșiate… era mâncat de la mână și picior. Într-o baltă de sânge…”, mărturisea, ieri, Gheorghe Munteanu, unul dintre ginerii bătrânului.
Sătenii vorbesc de 15-20 de câini, polițiștii au găsit doar șase
Încă de la început, rudele bătrânului au declarat că Gheorghe Roman a fost sfâșiat de câinii care păzeau iazul aflat la câțiva metri de drumul care străbate câmpul.
Și alți săteni au mărturisit că nu e prima oară când respectivii câini atacă în haită persoanele care trec prin zonă.
Oamenii spun că în zona iazului sunt în jur de 15-20 de câini și că fostul paznic al iazului, dar și proprietarul acestuia, care nu și-a îngrădit proprietatea, îi lasă liberi aproape tot timpul.
„Trebuia să pună gard acolo. Să nu sară câinii la cei care trec pe drum”, plânge la căpătâiul tatălui ei cea mai mare dintre fiicele acestuia, Laura Bucinschi.
Sosiți la fața locului, criminaliștii poliției au găsit mai multe cărări de urme de câine.
Când polițiștii au ajuns în zonă, au găsit șase câini, cinci dintre ei fiind corcituri între pitbull și boxer tigrat.
De data aceasta, patrupedele erau legate în lanțuri.
Ofițeri ai Serviciului de Investigații Criminale, trimiși la Liteni
În cursul zilei de luni, medicii legiști au efectuat necropsia cadavrului bătrânului.
Concluziile specialiștilor Serviciului Județean de Medicină Legală Suceava au arătat că septuagenarul a murit ca urmare a unui șoc traumatico-hemoragic, a unei hemoragii externe.
Ieri, la Liteni, s-au deplasat și ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale pentru a înlătura orice dubiu cu privire la împrejurările în care a survenit moartea cumplită a lui Gheorghe Roman.
S-au dezlegat singuri câinii?!
Acuzat de mai toți sătenii din Rotunda că își lasă câinii liberi, să atace pe oricine trece prin zonă, chiar dacă nu îi încalcă proprietatea, Onorel Apetrechioaie, de 38 de ani, proprietarul iazului cu pricina și al animalelor care l-ar fi ucis pe bătrânul în vârstă de 71 de ani, a fost audiat de polițiști.
În cursul zilei de ieri, am încercat să aflăm punctul său de vedere, însă bărbatul a refuzat să stea de vorbă cu reporterii „Monitorului”.
Surse judiciare ne-au mărturisit că, în fața polițiștilor, Apetrechioaie a dat din umeri, motivând că nu era de față când s-a produs atacul.
Proprietarul iazului, luat în concesiune în urmă cu câțiva ani, a mai susținut că, în momentul în care a plecat de la iaz, câinii erau legați și nu își explică cum au ajuns aceștia liberi.
Amendat cu 1000 de lei, după ce câinii au băgat în spital o avocată
În urmă cu câteva luni, pe 14 septembrie a.c., câinii de la iazul lui Onorel Apetrechioaie au atacat o avocată, de loc din Rotunda.
Femeia, care a dorit să nu-i publicăm numele, se îndrepta spre casă, în momentul în care a fost încolțită de patru câini.
„M-au mușcat de peste tot. Eram singură. Nu știu cum am reușit să scap. D-zeu m-a scos din colții lor, că altfel eram moartă”, mărturisește avocata în cauză.
A fost internată aproape două săptămâni în spital. În urma acelui incident, femeia a suferit leziuni pentru care a necesitat peste 50 de zile de îngrijiri medicale.
La acea vreme, la iaz era angajat un paznic, care a fost amendat cu suma de 1000 de lei și s-a ales și cu dosar penal, aflat în lucru la Poliția Liteni.
De data aceasta, însă, cel care va răspunde este chiar administratorul iazului, Onorel Apetrechioaie.
Anchetatorii urmau să stabilească încadrarea juridică a faptei pentru care Apetrechioaie va fi pus sub acuzare.
Sfârșit tragic
Sfâșiat și omorât de o haită de câini
