Concursuri

Sfârșit de săptămână sportiv, la Fălticeni, cu două competiții naționale

În acest weekend au loc la Fălticeni patru competiții sportive importante, două fiind de nivel național și una regională.
Vineri, 16 decembrie, începând cu ora 16,00, în bazinul acoperit de la Baza de agrement „Nada Florilor” va avea loc ediția a doua a concursului de înot rezervat juniorilor, Cupa „Nada Florilor”. Alături de sportivii echipei de natație Aqua Club din Fălticeni vor participa peste 150 de copii din zona Moldovei și din Ardeal, competiția desfășurându-se pe cinci categorii de vârstă, fete și băieți.
A doua competiție de nivel național va începe sâmbătă, 17 decembrie, la ora 9,00, în Sala de sport “Gabriel Udișteanu” și în sala de Sport a Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”. Este vorba de turneul de categoria A în circuitul AmaTur, la tenis de masă. Concursul, ajuns la ediția a IX-a, organizat de Primăria municipiului Fălticeni, Consiliul Județean Suceava, ACS Șomuz Fălticeni și Direcția Județeană de Tineret Sport Suceava, este structurat pe trei categorii: începători, avansați și open. Începătorii și avansații (80+80) vor concura în Sala de sport „Gabriel Udișteanu”, în limita a 160 de locuri, iar 64 de jucători de la open vor juca în sala de sport a Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”. Și-au anunțat prezența sportivi din județele Moldovei, dar și din București, Oradea, Târgoviște, Miercurea Ciuc, Toplița, Odorhei, Bistrița.
Tot pe 17 decembrie, la Centrul Cultural “Grigore Vasiliu Birlic” se va desfășura a cincea ediție a Concursului „Christmas Dance”. Aproximativ 600 de elevi și preșcolari din județul Suceava își vor demonstra abilitățile de dansatori.
Duminică, 18 decembrie, în Sala de sport “Gabriel Udișteanu” se va desfășura ultima competiție națională Tenis10 din acest an găzduită de urbea de pe Șomuz. Ediția a IV-a a concursului „Cupa Moș Crăciun” este înscrisă în sezonul competițional de iarnă al Federației Române de Tenis și are scopul de a-i ajuta pe copiii cu vârsta mai mică de 10 ani să deprindă strategia și tactica jocului de tenis de câmp și a stabili ierarhii. Participă copii din județele Suceava, Neamț și Iași. La sfârșitul sezonului, cei mai buni tenismeni se vor întâlni în etapa finală, Turneul Campionilor, programat la sfârșitul primăverii 2017.
La toate cele patru competiții este așteptat și Moș Crăciun, ajutoarele Moșului fiind Primăria și Consiliul Local al municipiului Fălticeni și câțiva sponsori locali.

Recomandări

Săptămână neagră pentru contrabandiști, cu două acțiuni de amploare ale polițiștilor și cinci arestări

45 de adolescenți și tineri din sistemul de protecție, premiați pentru rezultate deosebite la învățătură ori la competiții sportive și artistice

Emoție și mândrie la „Fălticeni – Mon Amour” pentru patru noi Cetățeni de Onoare ai municipiului Fălticeni