Tenis de câmp

Sfârșit de săptămână activ în Cupa Monitorul



Dorin Goian și Liviu Axinti s-au întâlnit în cadrul Categoriei Principală
Dorin Goian și Liviu Axinti s-au întâlnit în cadrul Categoriei Principală

Vineri s-au disputat doar patru din cele cinci meciuri programate în Cupa Monitorul. Pentru sâmbătă și duminică, pe tabloul de concurs se află alte șase jocuri.
Partidele ediției a XIII-a a Cupei Monitorul se vor derula pe toată perioada sezonului cald, pe terenuri de zgură, în trei locații: Complexul Sportiv „Unirea”, Baza „Flora Ana” și „Oscar Tenis Club”. Cei 260 de concurenți aflați pe tabloul competiției au fost împărțiți la tragerea la sorți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În prima fază a întrecerii se va juca în sistem de grupe, fiecare cu fiecare, urmând ca faza a doua să se desfășoare în sistem eliminatoriu. Vor promova în etapa eliminatorie toți participanții, iar împerecherea pe tablou se va face în funcție de locul ocupat în grupe.
Rezultate înregistrate vineri în Cupa Monitorul:

Vasile Hîndrescu – Sergiu Rotari Secundară +40, Grupa D Ana Flora 0-6, 0-6 (W.O.)
Ștefan Ungureanu – Florin Hostiuc Principală +40, Grupa E Ana Flora 6-3, 7-6
Dorin Goian – Liviu Axinti Principală +40, Grupa D Baza Unirea 6-4, 7-5
Gabriel Toderașcu – Nicolae Iliuț Elită +50, Grupa B Baza Unirea 6-1, 6-1

Programul de sâmbătă și duminică:

Sâmbătă, 21 mai, ora 16.00 Octavian Lissov – Tiberiu Nichifor Principală +50, Grupa C Baza Unirea
Duminică, 22 mai, ora 08.00 Sebastian Gheorghe – Nicu Pascar Principală +40, Grupa D Baza Oscar
Duminică, 22 mai, ora 16.00 IIuță Cocriș – Vasile Vrînceanu Veterani +70, Grupa A Baza Unirea
Duminică, 22 mai, ora 18.00 Andu Vornicu – Ion Tcaciuc Principală +40, Grupa D Baza Unirea
Duminică, 22 mai, ora 18.00 Gigi Berariu – Niculai Bosancu Veterani +65, Grupa A Ana Flora
Duminică, 22 mai, ora 18.00 Florin Babiuc – Mihai Grămăticu Veterani +70, Grupa A Baza Unirea
Sfârșit de săptămână activ în Cupa Monitorul
Sfârșit de săptămână activ în Cupa Monitorul


Recomandări