Sfântul Voievod Neagoe Basarab – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

În ziua de 26 septembrie, începând cu anul 2008, Biserica îl prăznuiește liturgic pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab.
Neagoe Vodă Basarab s-a născut prin anii 1481/82. Tatăl său, Basarab cel Tânăr, – zis Țepeluș –, a domnit în Țara Românească în două rânduri: noiembrie 1477 – septembrie 1481 și noiembrie 1481 – martie 1482; cea de-a doua domnie și-a încheiat-o în momentul în care a fost ucis de boieri la Glogova.
Neaga, mama sa, provenea din familia boierilor Craiovești; o familie cu aplecare spre cele sfinte, care în 1485 a ctitorit Mănăstirea Bistrița din ținutul Vâlcei. Mai mult, Barbu Craiovescu, banul Țării Românești, susținut de frații săi, a răscumpărat, în 1498, de la un otoman din sudul Dunării, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, prăznuit de Biserică în fiecare an la 20 noiembrie.
Tânărul Neagoe – după uciderea tatălui său – a crescut în familia lui Pârvu Craiovescu, boierul care între timp se căsătorise cu Neaga, mama sa, și cu care a avut patru copii: doi băieți, Preda și Pârvu, și două fete, Vlădaia și Marga.
Încă de tânăr, Neagoe Vodă Basarab a primit o aleasă educație; nu numai militară, – asemenea celor de rangul lui –, ci și cărturărească, având dascăli aduși din străinătate, cu totul excepționali. Așa se și explică faptul că el a fost un foarte bun cunoscător al limbilor latină, greacă, slavonă și, probabil, turcă, dacă avem în vedere faptul că otomanii ne călcau țara ori de câte ori doreau și era necesară comunicarea cu ei. Această pregătire l-a recomandat pentru includerea sa în administrația centrală de stat încă din timpul domniei lui Radu cel Mare (1495-1508), fiul lui Vlad Călugărul (1482-1495); Vlad Călugărul era frate după tată cu Vlad Țepeș și cu Radu cel Frumos.
În anul 1505, s-a căsătorit cu Milița Despina, – a cărei soră, Elena Brancovici, s-a căsătorit cu Petru Rareș al Moldovei –, fiica despotului sârb Iovan (loan) Brancovici și nepoata de frate a mitropolitului Maxim Brancovici al Țării Românești, ultimul, descendent ai celor din urmă conducători ai sârbilor.
Neagoe Vodă Basarab a avut șase copii, între care Teodosie, cel care i-a urmat pentru câteva luni la tron (1521-1522). Numele său este amintit și în lucrarea Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, lucrare considerată a fi o adevărată „enciclopedie românească”, de nivel european, menită să-i fie fiului său un îndreptar și o lumină.
După moartea lui Radu cel Mare, – petrecută în aprilie 1508, după o boală care-l desfigurase și-l adusese într-o stare de chinuri groaznice –, tronul Țării Românești a fost preluat de Mihnea cel Rău, fiul acestuia. Însă cruzimea și fărădelegile cu care a condus țara i-au determinat pe boierii Craiovești să ceară sprijinul unei rude de-a soției lui Barbu Banul – după unii sârb, după alții român de neam, poate chiar descendent al Basarabilor, care se turcise cu numele Mehmed-Beg și ajunsese pașă al Nicopolei – să mijlocească pe lângă sultan schimbarea lui Mihnea cel Rău cu Vlad (Vlăduț), fiul cel mic al lui Radu cel Mare.
În urma luptelor de lângă Mănăstirea Cotmeana, Mihnea cel Rău a fost înlăturat; după ce a fost prins, a fost dus la Sibiu, unde a fost ucis. La tron a urmat Vlad (Vlăduț), mezinul domnului, în vârstă de 17 ani. Numai că, tânăr fiind, nu conducea el țara, ci Bogdan, cumnatul său, pentru care Radu cel Mare, tatăl său, îl înlăturase pe patriarhul Nifon al II-lea din scaunul de mitropolit al Țării Românești.
Așa stând lucrurile, boierii Craiovești au trecut din nou Dunărea și au cerut sprijinul lui Mehmed-Beg pentru a-l înlătura pe tânărul domn, mai ales că acesta își pusese un gând rău în minte: să-l prindă pe Neagoe și să-i taie nasul. Voia acest lucru pentru a-și asigura domnia. Este știut că, potrivit legii, tronul nu putea fi ocupat de o persoană care avea vreo infirmitate.
Nu a reușit să-și împlinească nelegiuitul plan pentru că, pe de o parte, Neagoe nu s-a lăsat prins, iar pe de altă parte, Vlad (Vlăduț) a fost înlăturat și ucis prin decapitare. Așa stând lucrurile, în anul 1512, boierii Craiovești – Barbu Banul, Pârvu și Danciu – au reușit să-l impună pe Neagoe Basarab, la doar 30 de ani, ca domn al Țării Românești.
În diriguirea destinelor țării, tânărul domn s-a inspirat din strategia slăvitului Ștefan cel Mare, unul din cei mai mari și vajnici domni ai Moldovei; și faptul că între anii 1501-1509 a lucrat ca mare postelnic – un fel de consilier personal al domnului Radu cel Mare – a contribuit semnificativ.
Cea mai reprezentativă ctitorie a sa rămâne Mănăstirea Curtea de Argeș, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, mănăstire care a fost construită între anii 1512-1517 și sfințită la 15 august 1517 de către patriarhul Teolipt al Constantinopolului, înconjurat de un sobor de arhierei greci și români, egumeni de la Muntele Athos și din țară, preoți de mir și diaconi.
A doua zi după această sfințire s-a proclamat, de către un sinod mixt, format din ierarhi români și greci, dar și din boieri prezenți, canonizarea oficială a duhovnicului și mentorului domnului, Sfântul Nifon al II-lea, fost patriarh ecumenic și mitropolit al Țării Românești. Sfântul Nifon a fost unul dintre cei mai mari luptători pentru apărarea credinței creștine, din câți au urcat pe tronul Patriarhiei Ecumenice după căderea Constantinopolului (1453).
Neagoe Vodă Basarab a acordat o atenție deosebită nu doar bisericilor din țară, ci și celor din afara granițelor țării; a susținut financiar patriarhiile Constantinopolului și Ierusalimului, mănăstirile Cutlumuș, Hilandar, Marea Lavră, Dochiariu, Esfigmenu, Filotheu, Pantocrator, Sfântul Pantelimon (sau Russikon), Sfântul Pavel, Simonopetra, Stavronichita, Xiropotam și altele din Muntele Athos, Meteorele și alte așezăminte monahale din Grecia ori mănăstiri din Siria de astăzi.
Pentru întărirea unității ortodoxe a creștinilor din sudul Dunării, aflați sub stăpânire otomană, Neagoe Vodă Basarab a sprijinit și numeroase mănăstiri din Serbia: Cruședol și Dečani, Oreșcovița și Trescovița de lângă Prilep, dar și pe cele din Bitolia (Bitola) și Cușnița, în Macedonia, și altele.
Multe dintre aceste danii și evenimente petrecute în Țara Românească între anii 1504-1520 sunt menționate în lucrarea istorico-aghiografică Viața și traiul Sfinției Sale Părintelui Nifon, Patriarhul Constantinopolului scrisă de Gavriil Protul – ucenicul patriarhului Nifon – din porunca domnului.
S-a strămutat la cele veșnice în anul 1521, în luna septembrie, și a fost înmormântat în gropnița bisericii Mănăstirii Curtea de Argeș, împreună cu fiul său Teodosie († 1522), doamna Despina Milița, devenită monahia Platonida († 30 ianuarie 1554), fiicele lor Ruxandra și Stana, ultima călugărită Sofronia (care a fost căsătorită cu Ștefăniță Vodă al Moldovei, nepotul lui Ștefan cel Mare), ginerele lor Radu de la Afumați (soțul Ruxandrei, ucis la 2 ianuarie 1529), precum și copiii lor: Anghelina, loan și Petronia; după anul 1916, aici vor fi îngropați și regii României.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința de lucru din 8 iulie 2008, a hotărât ca domnul Neagoe Basarab să fie trecut în rândul sfinților, cu zi de pomenire 26 septembrie.
Prețuind exemplul și faptele acestui domn luminat, ctitor de cultură românească, binefăcător al întregii Ortodoxii, promotor al valorilor creștine, prinț al păcii și trăitor isihast, să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne întărească în a urma și noi calea Sa cea dreaptă!