Sfântul și Marele Mucenic Dimitrie

Săvârșim astăzi, după străvechea rânduială a Bisericii noastre, prăznuirea Sfântului și Marelui Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir.
Inimile noastre se umplu de bucurie duhovnicească ori de câte ori săvârșim prăznuirea sfinților, deoarece prin rugăciunile lor sfinții sunt ajutătorii, solii și mijlocitorii noștri către Dumnezeu. Datorită viețuirii lor curate, sfinte și bine plăcute lui Dumnezeu, sfinții se bucură de o cinstire deosebită din partea credincioșilor.
Astăzi, prin cântările, imnurile și rugăciunile ei, Sfânta noastră Biserică a împletit în cinstea Sfântului Dimitrie cununi de laudă și de mulțumire.
În această atmosferă de rugăciune și de mireasmă duhovnicească, se cuvine să cunoaștem mai de aproape viețuirea, faptele și pătimirea sa pentru Hristos, pentru ca momentele sărbătorești de astăzi să fie pentru noi toți un prilej de zidire sufletească și de întărire în credință și dragoste către Dumnezeu.
După cum ne spun Sinaxarul Sfântului Dimitrie și istorisirea vieții sale, alcătuită de bărbați cuvioși, Sfântul Dimitrie a trăit în cetatea Tesalonicului din Grecia, în veacul al IV-lea, în timpul împăraților romani Dioclețian și Galeriu, numit și Maximian.
Se trăgea dintr-o familie de neam bun și, datorită aleselor sale calități, a reușit să ajungă până la vrednicia de consul în împărăția romană.
După 300 de ani de la întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lumina credinței creștine reușise să pătrundă până la marginile îndepărtate ale Imperiului Roman. Ea a ajuns și în provinciile Peninsulei Balcanice și îndeosebi în provincia Macedonia, a cărei capitală era orașul Tesalonic, unde în anii 51 și 57 predicase Sfântul Apostol Pavel. Marea răspândire a creștinismului n-a bucurat însă pe împărații romani din vremea aceea, Dioclețian, originar din Iliria, și Galeriu, zis și Maximian, originar din Sardica, azi Sofia. Se cunoaște că mama lui Galeriu era o daco-romană din cetatea Romula, azi localitatea Reșca din Oltenia, care s-a mutat după anul 248, din cauza năvălirii carpilor, în sudul Dunării, unde un oraș a primit, în cinstea ei, numele de Romulianum.
Atât Dioclețian, cât și ginerele său Galeriu, zis și Maximian, erau admiratori zeloși ai culturii, religiei și tradițiilor păgâne ale romanilor. Pentru a opri răspândirea creștinismului, ei au dat, la începutul secolului al IV-lea, mai multe edicte de persecuție, prin care au pornit mare prigonire împotriva acelora care se lepădau de cultul idolilor păgâni și treceau la credința Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În locul închinării la zei și la idoli și în locul superstițiilor păgânești, creștinii învățau pe oameni să se închine singurului, adevăratului Dumnezeu spiritual și nevăzut, căci, după cum ne-a descoperit Domnul Hristos, „duh este Dumnezeu, iar cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr” (Ioan IV, 24).
Împăratul Dioclețian și cezarul său, Galeriu, au luat mai întâi aspre măsuri contra creștinilor din provinciile sud-dunărene. Aproape toate cetățile situate de-a lungul Dunării au dat numeroși martiri în acest timp. Apoi, Galeriu, numit și Maximian, a venit în cetatea Tesalonicului, să aplice edictele de persecuție contra creștinilor. Ajungând aici, a poruncit să fie prinși creștinii care propovăduiesc un Dumnezeu spiritual și nevăzut și nu se închină la statuile zeilor care se văd. Căci unii dintre păgâni, naivi, credeau că zeii chiar locuiesc în acele statui cioplite de oameni. Creștinii știau că statuile zeilor sunt chipuri cioplite, făcute de mâini omenești, iar Dumnezeul cel adevărat, spiritual, negrăit și nevăzut, nu poate locui în ele. Cu toate că Dumnezeu nu poate fi văzut cu ochii trupești de către oameni, după cuvântul dumnezeiescului Apostol Pavel, El nu este departe de fiecare dintre noi, „căci în El avem viața, mișcarea și ființa” (Fapte XVII, 28).
Sfântul Dimitrie, care era vestitorul credinței celei adevărate a Domnului Hristos, a fost prins de ostașii lui Maximian și adus înaintea acestuia, care s-a mâniat foarte tare și a poruncit să fie aruncat îndată în temniță.
Maximian era mare iubitor de petreceri și distracții. Îi plăceau îndeosebi jocurile, întrecerile și luptele dintre gladiatorii de la circ. El se lăuda mai ales cu un gladiator puternic, numit Lie, mult apreciat și de păgâni pentru mărimea și puterea lui. Nimeni nu putea să-l biruiască și nici nu cuteza să se măsoare cu el, încât acesta ucisese mulți bărbați, printre care unii erau creștini.
Având încredere în puterea nebiruită a lui Lie, împăratul Maximian îi îndemna pe cetățeni să se întreacă în luptă cu favoritul său. Atunci, un oarecare tânăr creștin, numit Nestor, văzând pierderea atâtor vieți care se făcea de păgânul Lie, știind că înaintea lui Dumnezeu nici un dar nu este mai prețios decât viața pe care le-a dăruit-o El, a mers la Sfântul Dimitrie în temniță și i-a spus: „Bărbat al lui Dumnezeu, vreau să mă lupt cu Lie, ci te roagă pentru mine.”
Iar Sfântul Dimitrie, însemnându-l cu semnul cinstitei și de viață făcătoarei Cruci pe frunte, îi zise: „Și pe Lie vei birui, pentru Hristos vei mărturisi.”
După întâlnirea cu Sfântul Dimitrie, Nestor, având credință în ajutorul și în puterea cea nebiruită a lui Dumnezeu, porni cu îndrăzneală să se lupte cu Lie cel puternic și birui semeția acestuia și-l răpuse.
S-a mâniat tare împăratul Maximian văzând înfrângerea și răpunerea lui Lie și s-a rușinat pentru lauda deșartă. Aflând că Sfântul Dimitrie a încurajat și a întărit pe Nestor, prin rugăciunile sale către Dumnezeul cel adevărat, împăratul a trimis ostași să-l străpungă cu sulițele, pentru că s-a făcut pricina înfrângerii lui Lie.
După aceasta, creștinii cucernici au înmormântat trupul Sfântului Dimitrie pe locul pătimirii lui. Dar preacuratul și cinstitul lui trup n-a fost supus, după legile firii, stricăciunii și putrezirii, ci, prin puterea lui Dumnezeu, a rămas nevătămat și a săvârșit în urmă multe fapte minunate și tămăduiri de boale, cum aflăm din viața Sfântului.
Credincioșii orașului Tesalonic din Grecia, unde se află până astăzi cinstitele sale moaște, s-au bucurat în chip deosebit de binefacerile și ocrotirea Sfântului Dimitrie, îl cinstesc cu mare credință și-l socotesc patronul și ocrotitorul orașului lor. Se crede că, după originea și neamul părinților săi, Sfântul Dimitrie era din cetatea Sirmium, așezată pe râul Sava, un afluent al Dunării.
În amintirea pătimirii pentru Hristos a Sfântului Dimitrie, acest oraș a primit numele de Mitrovița, oraș care există până astăzi cu acest nume în Serbia.
Sfântul Dimitrie se bucură de mare cinstire din partea credincioșilor români de pretutindeni
Sfântul Dimitrie se bucură de mare cinstire din partea credincioșilor români de pretutindeni. În unele părți de la munte ale țării noastre, credincioșii țin în seara ajunului sărbătorii Sfântului Dimitrie o veche și frumoasă datină, păstrată din generație în generație. Copiii satelor aprind în această seară focuri pe la răspântii, numite „focul lui Sâmedru”. Iar bunii credincioși, bărbați și femei, vin din toate părțile și le împart tuturor daruri. Se creează astfel, prin păstrarea acestei datini străvechi, o comuniune de iubire și de bucurie duhovnicească între toți credincioșii care iau parte la ea. Această străveche datină și însuși cuvântul „Sâmedru” arată că sărbătoarea Sfântului Dimitrie e foarte veche la noi, românii.
Harul lui Dumnezeu prin care se dăruiește mântuire tuturor oamenilor s-a arătat îndeosebi prin Sfinții Săi. Sfinții și drepții bine plăcuți lui Dumnezeu au împlinit în această viață ceea ce ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Purtăm întotdeauna în trup moartea lui Iisus, pentru ca și viața lui Iisus să se arate în trupurile noastre” (II Cor. IV, 10).
Moaștele sfinților s-au învrednicit să dăruiască, prin harul cel nevăzut al lui Dumnezeu, vindecări minunate și au adus alinare și ușurare în multe suflete. Rugăciunile către sfinți ne sunt tuturor folositoare în multe din nevoile noastre trupești și în necazurile sufletești.
Sfinții se roagă neîncetat lui Dumnezeu și mijlocesc pentru noi toți să dobândim iertarea păcatelor, să petrecem viață curată, pașnică, sfântă, nebântuită de viforul ispitirilor și păcatelor, ca să ne învrednicim împreună cu ei de bunătățile cele netrecătoare și cerești.
Cunoscând credința și dragostea pentru Hristos a Sfântului Dimitrie, se cuvine să luăm pildă de la viața lui curată și sfântă ca să ne învrednicim să petrecem zilele viețuirii noastre pământești în sfințenie și să ne întrecem unii pe alții în dragoste și în facerea de bine.
În străduințele noastre zilnice de a ne apropia de Dumnezeu, trebuie să luăm pildă de la sfinți, căci ei sunt cei mai aleși prieteni și slujitori ai lui Dumnezeu. „Minunat este Dumnezeu între Sfinții Săi” (Ps. 67, 36).
Idealul vieții creștine constă în viața curată și în sfințenie. Domnul Hristos s-a rugat Tatălui ceresc în grădina Ghetsimani, înainte de cutremurătoarele Sale patimi, spre a întări pe Sfinții Săi Apostoli în sfințenie: „Sfințește-i prin adevărul Tău”. „Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan XVI, 17). „După cum Cel ce v-a chemat, spune Sfântul Apostol Petru, este Sfânt, fiți și voi sfinți în toată chemarea voastră, căci este scris: Fiți Sfinți, căci Eu sunt Sfânt” (I Petru I, 15-16).
Lucrarea sfințitoare și înnoitoare a sufletelor noastre se săvârșește prin puterea dumnezeiască a harului Duhului Sfânt, care coboară asupra fiecărui credincios prin Sfintele Taine. Pentru ca harul Sfântului Duh să fie însă cu adevărat lucrător în inimile noastre, Dumnezeu cere de la noi conlucrarea noastră, care se arată prin credința statornică și prin faptele bune săvârșite în viață. Această conlucrare o arată Mântuitorul prin cuvintele: „Eu sunt vița, voi mlădițele. Cine rămâne în Mine și Eu în voi, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic ” (Ioan XV, 4-5).
Viața curată și bine plăcută lui Dumnezeu o poate petrece fiecare din noi prin muncă cinstită, prin iubire de Dumnezeu și de oameni, prin curăție sufletească și trupească.
Să fim buni și cu îngăduință unii față de alții, alungând din inimile noastre răutatea, viclenia, invidia, ura, grăirea de rău și alte păcate și vicii. În locul lor să sădim bunătatea, sinceritatea, iubirea de aproapele nostru și bucuria faptei bune. „Omul cel bun, ne spune Domnul Hristos, scoate cele bune din comoara cea bună a inimii lui, pe când omul cel rău, din comoara cea rea scoate afară cele rele” (Matei XII, 35).
În slujba Sfântului Dimitrie de astăzi ni se spune că el se roagă neîncetat lui Dumnezeu, „ca să ne dăruiască tuturor pace și mare milă”.
Să ne rugăm și noi lui Dumnezeu pentru pacea a toată lumea și să trăim în bună înțelegere și pace cu toți semenii noștri. Sfântul Apostol Pavel, urmând învățătura Domnului Hristos, ne arată lămurit cum să petrecem zilele vieții noastre, zicând: „Umblați cu vrednicie, după chemarea în care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare, îngăduiți-vă unii pe alții în iubire, silindu-vă să păziți unitatea duhului în legătura păcii” (Efes. IV, 1-3).
O rază din lumina cea neînserată a lui Dumnezeu, în care trăiesc și se veselesc Sfinții Săi, o parte din bucuria, din desfătarea, pacea și fericirea de care s-au învrednicit sfinții, drepții și toți cei bine plăcuți Părintelui ceresc, să coboare și la noi, cei din viața pământească.
Rugăciunile Sfântului Dimitrie, pe care îl sărbătorim astăzi, să ne fie tuturor de folos, ca să dobândim în viața aceasta de la Bunul și Milostivul Dumnezeu harul și ajutorul Său ceresc, iar în viața de dincolo să ne bucurăm împreună cu Sfinții Săi de fericirea și bunătățile Sale cele netrecătoare în lumina cea neînserată a feței Sale. Amin!
(Pr. prof. loan Rămureanu în Glasul Bisericii, nr. 9-12,1976, sursa: Doxologia.ro).