Sfântul Sfințit Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor



Sfântul Sfințit Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor
Sfântul Sfințit Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor

Sfântul Sfințit Mucenic Metodie, încredințat de mic lui Hristos, s-a apropiat cu râvnă de Sfintele Scripturi, fiind astfel hirotonit de tânăr. Pentru viața curată, evlavia și priceperea lui în dreapta tâlcuire a dumnezeieștilor dogme a fost ales episcop al cetății Patarelor din Lichia, Asia Mică, păstorind cu frică de Dumnezeu turma sa. În acea vreme, a apărut erezia lui Origen, pe care Episcopul Metodie a început, prin viu grai și prin scrieri, să o înfrunte și să arate greșita învățătură și dreapta credință a Bisericii. Sfântul Metodie a suferit moarte martirică din mâna păgânilor care se închinau la idoli, fiindu-i tăiat capul în anul 312.
(Ziarul Lumina)



Recomandări

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a sfințit Paraclisul „Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina” din incinta Colegiului Tehnic Rădăuți

Sfințirea Paraclisului „Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina” din incinta Colegiului Tehnic Rădăuți
Sfințirea Paraclisului „Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina” din incinta Colegiului Tehnic Rădăuți