Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul a fost unul dintre oamenii înțelepți ai Areopagului din Atena. Și-a desăvârșit învățătura deprinsă în școlile grecești studiind și în Egipt. După ce a revenit în Atena, Dionisie s-a căsătorit, iar la vârsta de 25 de ani a devenit conducător al orașului. Când Sfântul Apostol Pavel a ajuns în Atena, în anul 51 d.Hr., s-a botezat și i-a urmat lui Pavel timp de trei ani, după care Pavel l-a așezat episcop în Atena. După ce a așezat un alt episcop în locul său, s-a dus la Roma, iar Sfântul Clement, Episcopul Romei, l-a trimis să propovăduiască în Galia. În timpul celei de-a doua persecuții împotriva creștinilor, începută de împăratul Domițian (81-96), Sfântul Dionisie, care avea 90 de ani, a fost prins împreună cu Episcopul Luchian, preotul Rustic și diaconul Elefterie. Pentru curajul mărturisirii credinței lor au primit moarte martirică, tăindu-li-se capetele. Tradiția arată că Sfântul Dionisie a fost un sfânt cefalofor. La uciderea sa a mers câțiva pași, ținându-și capul tăiat în mâini, și l-a încredințat unei femei credincioase, Catula, spre uimirea ucigașilor săi.
(Ziarul Lumina)