Sfântul Prooroc Zaharia, „rădăcina“ din care s-a născut Botezătorul lui Hristos

Preot al lui Dumnezeu la Templul din Ierusalim, învățător al Legii Vechi, trăind în viață curată și păzind poruncile dumnezeiești, Sfântul Prooroc Zaharia a fost ales, în sfatul cel veșnic al Treimii, să fie tatăl Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul lui Hristos. Pentru această vrednicie, Biserica a rânduit pomenirea lui, în fiecare an, la 5 septembrie.
Sfântul Prooroc Zaharia a fost preot în Ierusalim, pe vremea împărăției lui Irod. El făcea parte din neamul lui Abia, a opta ceată preoțească a poporului evreu. Este bine de știut că împăratul David, văzând că seminția lui Aaron – singura familie pe care Moise o rânduise să slujească la Templu – crescuse așa de mult, încât preoții nu puteau ține slujbele împreună, a hotărât să o împartă în douăzeci și patru de cete. Astfel împărțite, cetele preoțești erau rânduite să slujească la Templu câte o săptămână fiecare, prin tragere la sorți; cetei lui Abia i-a revenit a opta săptămână. Această tradiție s-a păstrat până la dărâmarea Tempului din Ierusalim. Așadar, născut din familia lui Abia, Zaharia făcea parte din ceata a opta, fiind Mare Preot al acesteia.
Relatarea biblică
În cărțile Noului Testament nu se găsesc multe date despre viața și activitatea Sfântului Prooroc Zaharia în mod special. Singurele amănunte mai importante despre acesta ne sunt prezentate de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, în primul capitol al Evangheliei sale. Tema principală a începutului Evangheliei este nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cadru în care, în mod firesc, sunt înglobate și informații despre părinții acestuia, Zaharia și Elisabeta. Faptul că autorul sfânt își începe Evanghelia vorbind despre Zaharia și Elisabeta, ca părinți ai Sfântului Ioan Înaintemergătorul, ne dovedește că Tradiția Bisericii le acorda acestora o cinste aparte, ca unora ce au fost aleși de Dumnezeu să facă parte din iconomia sa mântuitoare. Vom rezuma în cele ce urmează relatarea biblică despre Sfântul Prooroc Zaharia. Evanghelia îi prezintă pe Zaharia și Elisabeta ca făcând parte din seminția sacerdotală a lui Israel, fiind amândoi „drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului“ (Luca 1, 6). Bucuria acestei vieți curate le era însă știrbită de neputința nașterii de copii. În concepția iudaică, părinții care nu aveau copii erau considerați blestemați de Dumnezeu, fapt ce atrăgea și ocara celor din jur. În această stare, Zaharia și Elisabeta – ne spune Evanghelistul – au ajuns înaintați în vârstă. Cum am arătat mai sus, Zaharia era preot la Templul din Ierusalim, rânduit să slujească în a opta săptămână, potrivit cetei preoțești din care făcea parte. În timpul acestei săptămâni, preotul rânduit trebuia să tămâieze altarul și să facă rugăciuni alături de poporul adunat acolo. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează că, în timpul slujirii lui Zaharia la Templu, i s-a arătat acestuia Sfântul Arhanghel Gavriil, vestindu-l că Elisabeta va naște un prunc, care se va numi Ioan. Această arătare a îngerului și vestirea nașterii unui fiu, care va fi mare înaintea Domnului“ (Luca 1, 15), l-au făcut pe Zaharia să se îndoiască de adevărul celor grăite, ca oarecând Avraam la stejarul Mamvri. Ca pedeapsă pentru neîncrederea în cuvântului lui Dumnezeu, Arhanghelul Gavriil îl anunță că va fi mut până la nașterea pruncului. Episodul arătării îngerului din Templu se încheie prin imaginea poporului iudeu care, văzându-l pe Zaharia neputând să vorbească, adeverește faptul că Marele Preot a avut o vedenie. Relatarea biblică ni-l arată apoi pe Zaharia a opta zi după nașterea pruncului, la momentul tăierii-împrejur și al punerii numelui. Aici are loc controversa între rudele lor și Elisabeta: potrivit tradiției, pruncul urma să ia numele tatălui; Elisabeta, însă, îi anunță că numele copilului va fi Ioan. Deoarece nici măcar între rudenii acest nume nu mai fusese purtat, Zaharia, fiindu-i cerută părerea de către cei din jur, pecetluiește această problemă, scriind pe o tăbliță: „Ioan este numele lui“ (Luca 1, 63). Putând din nou să vorbească, Zaharia a binecuvântat pe Dumnezeu, făcându-i pe toți să se minuneze de cele petrecute. În continuare, Sfântul Evanghelist ne prezintă „Cântarea Zahariei“, în care, slăvind pe Dumnezeu, Sfântul Zaharia se adresează apoi pruncului Ioan, proorocind despre viața și activitatea lui. Vom reda mai jos aceste cuvinte, ele constituind și fundamentul pentru care Sfântul Zaharia este trecut în ceata proorocilor: „Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului, ca să gătești căile Lui, să dai poporului Său cunoștința mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra morții și să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.“ (Luca 1, 76-69).
Ucis împreună cu cei 14.000 de prunci
În Evanghelia după Matei se găsesc următoarele cuvinte ale Mântuitorului adresate fariseilor: „Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepților răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ați ucis între templu și altar“ (Matei 23, 35). Scriitorul bisericesc Origen (secolul al III-lea) susține că, în acest pasaj biblic, Zaharia este aceeași persoană cu tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, în contradicție cu alți interpreți, care spuneau că ar fi vorba de un alt Zaharia. Opinia lui Origen este, însă, susținută și completată de câteva scrieri apocrife (necanonice), lucrări ce ne oferă singurele informații despre moartea Sfântului Prooroc Zaharia. Astfel, se spune că Sfântul Zaharia a fost omorât la porunca împăratului Irod. Acesta și-a trimis soldații ca să omoare toți pruncii, în vârstă de doi ani și mai jos, în speranța de a-l ucide și pe Mesia, de a cărui naștere a fost vestit de către magi. Știind de nașterea minunată a lui Ioan și crezând că însuși Ioan ar putea fi Mesia, a poruncit soldaților să îl caute și să îl omoare. Între timp, însă, Elisabeta l-a luat pe Ioan și a fugit, ascunzându-se în munți, de cealaltă parte a Iordanului. Negăsind pruncul, soldații au fost trimiși la proorocul Zaharia, pentru a le spune unde este ascunzătoarea. Cum nu au primit nici un răspuns, Sfântul Prooroc Zaharia a fost pe loc omorât cu sabia, în ziua în care fusese rânduit să slujească la Templul din Ierusalim. Sângele lui s-a scurs „între altar și templu“, așa cum amintește și Sfântul Evanghelist Matei. Moaștele lui se găsesc în Ierusalim, la Yad-Avshalom, alături ce cele ale lui Simeon cel Bătrân, după cum arată o inscripție datând din secolul al IV-lea, descoperită în anul 2003.
Zaharia și Elisabeta, model de părinți
Curăția vieții, slujirea lui Dumnezeu și urmarea voii Lui le conturează Sfântului Prooroc Zaharia și Sfintei Elisabeta un portret de părinți model. Stăruința lor în rugăciunea de a naște prunci și răspunsul binecuvântat al lui Dumnezeu îi face exemplu de urmat al tuturor familiilor. Jertfelnicia lor și moartea mucenicească pentru copil, în numele lui Hristos, reprezintă modelul oricărui părinte bineplăcut înaintea lui Dumnezeu, iar rodul lor binecuvântat, Sfântul Ioan Botezătorul, este mărturia cea mai puternică a sfințeniei acestei familii. Se adeverește, astfel, cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sfinte sunt“ (Romani 11, 16). (sursa: Ziarul Lumina)