Sfântul Petru a devenit efectiv ucenicul Mântuitorului după ce a fost martorul unei minuni

Sfântul Petru, numit la naștere Simon sau Simeon, era din orașul Betsaida (situat pe malul nordic al lacului Ghenizaret, astăzi localitatea El Aradsch în Siria), fiind fratele mai mic al Apostolului Andrei. Tatăl lui se numea Iona. La vremea în care a fost chemat de Hristos la apostolat locuia în Capernaum, împreună cu soția și soacra sa. Se ocupa cu pescuitul, prin urmare, era un om simplu, neînvățat.
Din pescar, Apostol
Sfântul Ioan Evanghelistul spune că Andrei a fost cel care l-a adus la Hristos, după ce se convinsese că L-a aflat pe Mesia. Cu acest prilej, Mântuitorul i-a schimbat numele din Simon în Chefa („piatră“ în aramaică), de unde numele de Petru în greacă și latină.
Potrivit Evanghelistului Luca, Sfântul Petru a devenit efectiv ucenicul Mântuitorului după ce a fost martorul unei minuni: într-o dimineață, Hristos a vorbit mulțimii la țărmul lacului Ghenizaret. Pentru a fi mai bine auzit, s-a urcat în corabia lui Simon Petru, pe care l-a rugat să o depărteze puțin de la țărm. După ce a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon să pescuiască. Acesta, neîncrezător, întrucât se ostenise în zadar toată noaptea, ascultă de Învățător și aruncă mrejele. Mulțimea peștilor prinși îl va înfricoșa: „Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos“, va spune el. Hristos i-a răspuns însă: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni“. Petru, împreună cu ceilalți tovarăși de pescuit ai lui, va lăsa totul și va urma Mântuitorului.
„Stâlpul Bisericii“
Sfântul Petru s-a bucurat de respect din partea celorlalți Apostoli. În multe situații, el lua cuvântul în numele tuturor. De pildă, în Cezareea lui Filip, atunci când Mântuitorul i-a întrebat pe ucenici cine cred că este El, Simon-Petru a răspuns prompt: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu“. Alături de frații Iacob și Ioan, a fost martorul minunilor și momentelor mai importante din viața lui Hristos: învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Față și la rugăciunea din grădina Ghetsimani. După Cincizecime, Apostolul Pavel îl numește, împreună cu Iacob și Ioan, „stâlp“ al Bisericii.
Prea încrezător în sine (la Cina cea de Taină jurase că „dacă toți se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti“), se va lepăda de Hristos de trei ori în timpul Patimilor. Realizând trădarea săvârșită față de Învățătorul său, s-a căit și „a plâns cu amar“. Iertarea i-a acordat-o Mântuitorul după învierea Sa din morți, când l-a întrebat de trei ori dacă Îl iubește.
A stat ascuns, împreună cu ceilalți Apostoli, de teama iudeilor până în ziua Învierii. Convins de realitatea Învierii Domnului și primind Duhul Sfânt la Cincizecime, Apostolul Petru a devenit un mărturisitor al lui Hristos, fără a se mai teme de nici o amenințare din partea iudeilor sau a autorităților. În anul 44, regele Irod Agripa, voind să facă pe placul iudeilor, l-a ucis pe Apostolul Iacob și l-a închis într-o temniță bine păzită pe Sfântul Petru, gândind să îl omoare și pe el. Printr-o minune însă, un înger trimis de Dumnezeu l-a scos din temniță. După acest eveniment, Petru a părăsit Iudeea și a mers la Roma. Aici și-a petrecut ultimii ani ai vieții întărind Biserica. Potrivit tradiției, pe 29 iunie 67 a fost crucificat din porunca împăratului Nero († 68). La cererea lui, Apostolul Petru a fost răstignit cu capul în jos.
Sfântul Petru este autorul celor două epistole sobornicești din Noul Testament.
În basmele populare românești, Sfântul Petru este cel care îl însoțește pe Dumnezeu în călătoriile Sale pe pământ, petrecute, cândva, la începuturile lumii.
(Pr. Bogdan DEDU)