Părintele Teofil Pârâianu, vorbind despre Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, spune: „E bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin cuvânt, e bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin gând, e bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin laudele rânduite de Biserică, e bună cinstirea pe care o aducem oricărui sfânt sub îndrumarea Bisericii noastre, dar, iubiți credincioși, cea mai de căpetenie cinstire pe care i-o putem aduce unui sfânt, este să ne asemănăm cu el.
Nu suntem doctori, nu suntem tămăduitori, dar mângâietori putem fi, alinători de suferință cu putere omenească, cu dorința de bine pentru cel care suferă, asta o putem face și noi; și dacă facem cele la măsurile noastre, face și Dumnezeu prin noi, ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastră. Și atunci, iată că suntem și noi pe calea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.”
Părintele Arsenie Boca are un frumos cuvânt, care zice: „Să ai înțelegere față de neputința omenească”. Drept aceea, să fim îngăduitori, să fim iertători, să fim binevoitori și atunci suntem, cu siguranță, mergători pe calea Sfântului Mare Mucenic, doctor fără de arginți și tămăduitor Pantelimon. Să rostim des această scurtă rugăciune, înaintea icoanei sale: „Purtătorule de chinuri, Sfinte și tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre”.
Moaștele Sfântului Pantelimon
Moaștele Sfântului Pantelimon sunt împrăștiate în toată lumea creștină, mulțimi de credincioși găsind mângâiere și tămăduire la acestea, spre care Dumnezeu se milostivește ca spre un lucru drag, ca spre „prietenul” Său, doctorul Pantelimon. Multe lăcașe de cult, biserici și mănăstiri, cabinete și asociații medicale, sunt puse sub ocrotirea Sfântului Pantelimon. Atât în afara țării, cât și la noi, moaștele Sfântului Pantelimon, aduc neîncetate bucurii și tămăduiri.
Catedrala Episcopală din Galați și Catedrala Mitropolitană din Iași păstrează, cu mare bucurie, câte o părticică din Sfintele sale Moaște. În București, multe biserici s-au învrednicit de darul cel mare al prezenței unei părticele din Moaștele Sfântului Pantelimon. Acestea sunt următoarele: Biserica Sfântul Stelian Lucaci (str. Logofat Udriste), Biserica Sfântul Dumitru Posta (în spatele Muzeului de Istorie a României), Mănăstirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserica Adormirea Maicii Domnului – Precupeții Noi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare (Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, Biserica Sfântul Alexie (Calea Șerban Vodă, nr. 123), Biserica Sfântul Pantelimon (str. Iancu Capitan, nr. 24).
Teodor DANALACHE, www.crestinortodox.ro