Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginți

Nicomidia din Bitinia (provincie romană din Asia Mică) se numea orașul în care Sfântul Pantelimon a venit pe lume, în anul 284. La naștere a primit nume de păgân, Pantoleon – „cu totul leu, voinic“. Aceasta pentru că tatăl său, Eustoghie, senator la curtea împăratului Maximian (286-305), se închina zeilor, asemenea împăratului și simpatizanților săi. În timpul în care creștinii erau socotiți dușmani ai statului, erau persecutați, batjocoriți și uciși, mama lui Pantoleon, Evula, îl iubea pe Hristos în taină, numindu-se creștină. Ea îi vorbea despre împlinirea sufletului și despre tainele credinței în nemurire. N-au trecut mulți ani de la nașterea sa și tocmai atunci când copilul avea cel mai mult nevoie de ocrotirea mamei, aceasta a plecat la Domnul. Tatăl a dat copilul la școlile păgâne ale timpului. A terminat cu succes Școala de Medicină la Nicomidia, fiind apoi încredințat spre ucenicie în seama medicului de renume Eufrosin.
Întrucât în scurt timp, tânărul Pantoleon ajunsese la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale, împăratul Maximian l-a remarcat, luându-l la palat ca medic particular. Datorită statorniciei cu care își îndeplinea misiunea pentru care fusese ales, tânărul medic, inteligent, frumos la trup și la suflet, ajunsese să fie cunoscut până la Roma.
Prima minune
Trecând în fiecare zi prin fața casei în care era ascuns Sfântul Ermolae, preot la biserica din Nicomidia, acesta din urmă îi ghici lui Pantoleon calitatea înaltă a sufletului. Astfel că îl invită odată să intre la el. Începu apoi să-l învețe că numai Hristos, singurul doctor adevărat, a venit să ne aducă mântuire, fără leacuri și fără ca să ceară plată. Aceste cuvinte au aprins în inima tânărului un dor mare de credință. Începu astfel să-l viziteze regulat pe Sfântul Ermolae, care îl ajută să înțeleagă tainele credinței în Hristos.
Într-o zi, pe când se întorcea de la Eufrosin, Pantoleon găsi pe drum un copil mort, după ce fusese mușcat de o năpârcă. Socotind că venise momentul să probeze adevărul promisiunilor lui Ermolae, el chemă în ajutor numele lui Hristos și îndată copilul se ridică, iar năpârca muri. Cu bucurie a alergat la călăuza sa, Sfântul Ermolae, cerând să primească, fără întârziere, Sfântul Botez.
Credința, răsplată pentru servicii medicale
A rămas lângă bătrânul părinte, gustând din învățăturile acestuia, iar acasă s-a întors abia în a opta zi. A mințit pe tatăl său, neliniștit din pricina absenței de acasă, că a fost reținut la palat de vindecarea unui om de pe lângă împărat. Păstra încă secretă convertirea lui, dar dovedea o deosebită preocupare în a-l convinge pe tatăl său că închinarea la idoli este zadarnică.
Odată a fost adus la senator un orb care se tânguia lui Pentoleon să-l vindece, întrucât până atunci își pierduse zadarnic toată averea pe la doctori. Crezând în Hristos, care sălășluia de-acum în el, tânărul îi spuse tatălui său uimit că, prin harul Stăpânului Său, avea să-l vindece pe orb. După ce făcu semnul crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos, bărbatul s-a vindecat pe loc. Și-a deschis, în plus, și ochii sufletului, înțelegând că Hristos îl vindecase. Și îndată a cerut și el să fie botezat de Ermolae în numele lui Hristos. Odată cu acestea, Pantoleon a împărțit toată averea săracilor, a eliberat sclavii, dedicându-se numai bolnavilor cărora nu le cerea nimic în schimb, decât să creadă în mântuire.
Trădător pentru Asklepios
Din cauză că era căutat de mai mulți pacienți, ceilalți medici din Nicomidia deveniseră invidioși pe succesul lui și, fiindcă îngrijise un creștin tocmai chinuit din ordinul împăratului, ei profitară de ocazie pentru a-l denunța pe Pantoleon la împărat. Maximian l-a chemat pe orbul pe care îl vindecase Pantoleon, care i-a mărturisit că într-adevăr îl vindecase chemând numele lui Hristos și că această minune îi adusese adevărata lumină, aceea a credinței. Furios, împăratul a cerut să i se taie capul pe loc, trimițând după Pantoleon.
Adus la el, împăratul i-a reproșat că i-a trădat încrederea pe care i-o acordase, acuzându-l că l-a sfidat pe zeul medicinei, Asklepios. Dar Sfântul Pantelimon îi spuse că atât credința, cât și mila față de adevăratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogățiilor și onorurilor acestei lumi de deșertăciune, și pentru a-și întări argumentele i-a cerut lui Maximian să-l pună la încercare. Au adus atunci un paralitic, asupra căruia preoții păgâni deja își spuseseră incantațiile lor, dar fără nici un efect. Pantelimon l-a luat pe acesta de mână și l-a ridicat în numele lui Hristos. Aceasta fu de ajuns pentru ca numeroși păgâni să creadă în adevăratul Dumnezeu.
Pentru a-l îndupleca să se lase de Hristos, Maximian îi tot amintea lui Pantelimon de chinurile la care fusese supus Sfântul Antim, îi recunoștea calitățile în felurite moduri, dar nici măgulirile și nici amenințările n-au reușit să-i schimbe atitudinea. Tiranul a dat ordin să fie torturat.
Torturile nu i-au schimbat convingerile
L-au legat de un stâlp și l-au sfâșiat cu gheare de fier, iar rănile i le-au ars cu făclii aprinse. În acest timp, Sfântul Pantelimon era ocrotit de cel pentru care se jertfea. Hristos îi apăruse sub chipul părintelui său spiritual, Sfântul Ermolae, spunându-i: „Nu te teme, copilul meu, căci sunt cu tine și îți voi fi de ajutor în tot ceea ce vei suferi pentru mine“. Și îndată, torțile s-au stins, iar rănile sfântului s-au vindecat.
Torturile au continuat. Însă, fie scufundat în plumb topit, fie aruncat în mare legat de un pietroi, Domnul îl însoțea și îl păzea nevătămat. L-au aruncat apoi fiarelor sălbatice, dar, sub pavăza lui Iisus, animalele au venit la el, gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice.
Împăratul s-a înfuriat din ce în ce mai tare și a dat ordin ca sfântul să fie legat de o roată cu lame ascuțite, care, rostogolindu-se de la înălțime, în fața întregului oraș, să-l omoare. Dar… Hristos l-a eliberat pe sfântul mucenic, în rostogolirea ei, roata strivind un mare număr de necredincioși. Constatând ca nu va putea să-l clintească din credința sa, Maximian a dat ordin ca Pantoleon să fie decapitat, iar trupul să fie dat în foc.
Mucenicul Pantelimon, “prea milostiv”
La locul execuției, când călăul a ridicat spada să-i taie capul, aceasta s-a topit precum ceara se topește în foc. Și în fața acestei minuni, soldații care erau de față l-au mărturisit pe Hristos. Pantoleon însă i-a îndemnat să-și facă datoria, spunând o ultimă rugăciune. Un glas de sus i-a răspuns astfel: „Slujitor credincios, dorința ta va fi acum îndeplinită, porțile cerului îți sunt deschise, cununa ta e pregătită. Vei fi de-acum înainte adăpost deznădăjduiților, ajutor celor încercați, doctor bolnavilor și teroare demonilor. De aceea, numele tău nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon“ (care înseamnă „prea milostiv“).
Apoi întinse gâtul și când capul îi căzu, în loc de sânge curse lapte din gâtul lui, trupul deveni alb ca zăpada, iar măslinul uscat de care fusese legat înverzi pe loc și rodi cu fructe din belșug. Soldații i-au încredințat trupul credincioșilor care l-au îngropat cu pioșenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul. Din anul 303, de când a fost decapitat, Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, numeroase așezăminte și spitale primind numele său. Mai multe biserici ortodoxe din lume adăpostesc părticele din moaștele sale.
(Sursa: Ziarul Lumina)