Sfântul Nicodim Aghioritul, un luptător în războiul nevăzut

Sfântul Nicodim a fost foarte dăruit de Dumnezeu. Scrierea de cărți, tălmăcirea altor scrieri din vechime pe înțelesul credincioșilor din vremurile actuale, lămuriri referitoare la disputele pe teme de tradiție, om al rugăciunii și ascezei, acestea erau doar câteva dintre darurile sale.
Nicolae, după numele de mirean pe care l-a primit la botez, a fost un copil care din pruncie s-a deosebit de ceilalți copii de vârsta lui. Născut în anul 1749 în Grecia, în insula Naxos, tânărul Nicolae a fost trimis de către părinții săi să învețe a scrie și a citi de la preotul satului.
Darul lui Dumnezeu s-a arătat dintru început asupra lui, căci avea o sclipire de geniu. Putea fără greutate să reproducă îndată după o lectură, cuvânt cu cuvânt, ceea ce a citit. Memoria deosebită cu care era înzestrat, precum și seriozitatea sa l-au recomandat pentru a studia mai departe. Ajunge în Smirna, unde își desăvârșește studiile, reușind să învețe limba latină, limba franceză și mai ales limba greacă veche, care îi va permite și accesul la texte vechi pe care le va pune într-o nouă lumină, făcându-le accesibile întregii Biserici Ortodoxe.
Lucrări monumentale
Îl cunoaște în această vreme pe Mitropolitul Macarie de Corint (ajuns sfânt) și pe alți monahi îmbunătățiți care îi vorbesc despre rugăciunea inimii și despre un loc potrivit pentru nevoință și ia hotărârea să intre în Sfântul Munte Athos, unde va și primi numele de Nicodim odată cu haina monahală. Mai întâi în Mănăstirea Dionisiu, apoi și în alte locuri, își consacră timpul culegând, alcătuind și editând lucrări vechi ale tradiției bisericești, dar și articulând propriile păreri și meditații la nevoile și provocările vremii sale. Așa au apărut într-o formă nouă lucrări moumentale, precum Filocalia, Everghetinosul, „Războiul nevăzut”, Pidalionul, Hristoitia, „Despre vrăjitorie”, „Paza celor cinci simțuri” sau „Carte foarte folositoare de suflet”, „Sfătuire către duhovnic” și altele.
Așa cum fiecare om nu poate fi asemănat cu un altul, cu atât mai mult un sfânt nu seamănă cu un alt sfânt și în această particularitate se vede tocmai împlinirea desăvârșită a diversității darurilor Sfântului Duh. Sfântul Nicodim a fost un sfânt cu multe daruri de la Dumnezeu. Poate cel mai de seamă dar este acela de a se învrednici a sta în ceata sfinților, dar în timpul petrecut în trup, pe pământ, Sf. Nicodim s-a îndeletnicit mai cu seamă cu scrierea de cărți, traducerea, diortosirea și alcătuirea lor fiind preocuparea cea mai dragă lui, cum și recunoaște. Acesta este și motivul pentru care Sfântul Nicodim apare zugrăvit în icoane ținând în mână o carte sau scriind. În orice oră din zi sau din noapte vizitatorii îl puteau găsi pe Sfântul Nicodim aplecat asupra unei cărți, citind sau scriind.
El confirmă totodată că sfințenia nu se desparte de preocupările pe care omul este obligat să le aibă câtă vreme trăiește pe pământ și că faptul că a petrecut mult timp în preajma cărților nu l-a împiedicat să ducă o viață de asceză, de adâncă nevoință, de purtare frumoasă, bineplăcută lui Dumnezeu. Nu obișnuia să se îngrijească prea mult de trup, de aceea nu gătea, ci mânca hrană uscată, măsline, miere diluată în apă. Nu era de mirare că adesea chiar uita să mănânce, mărturie stând vizita unui părinte care, găsindu-l la masa de lucru, i-a pus o bucată de pâine în gură. Seara, când a trecut pe la el, era așa cum îl lăsase, cu bucata de pâine în gură. Sfântul a uitat de sine pentru a sta împreună cu Hristos prin lucrarea sa cărturărească sau în rugăciune prin invocarea numelui lui Iisus.
Sfântul Nicodim era totuși prins și în viața Bisericii. A știut în permanență care sunt nevoile comunității în care trăia. Așa se face că ia atitudine cu privire la disputa iscată în jurul practicii pomenirii morților în ziua de duminică, numită și disputa colivarilor. Iată ce scria Sfântul Nicodim într-o apologie împotriva celor care nesocoteau astfel tradiția Bisericii: „Din ce motive săvârșește însă Biserica pururea sâmbăta pomenirea celor adormiți? (…) Pentru că în ziua de sâmbătă Dumnezeu S-a găsit cu sufletul în iad prădându-l și dezlegând din legături sufletele ținute acolo…”, precum și: „În al doilea rând fiindcă sâmbăta înseamnă odihnă, fiindcă și sufletele celor adormiți s-au odihnit de toate lucrurile vieții…”
Cu alt prilej, Sfântul Nicodim a luat cuvântul apărând obiceiul Împărtășaniei dese cu Trupul și Sângele Domnului, smerindu-i cu puterea sa de convingere insuflată de Duhul Sfânt pe cei care nesocoteau Predania cea veche a Bisericii. El spune: „Iar după ce te împărtășești, gândindu-te iarăși cu ce înfricoșătoare și cerești Taine te-ai cuminecat, ia seama la tine însuți ca să nu necinstești harul (…). Iar când te gândești iarăși că după puține zile te vei împărtăși din nou, dublează atenția, adaugă râvnă peste râvnă, înfrânare peste înfrânare, priveghere peste priveghere, osteneli peste osteneli (…) fiindcă ești strâns cumva între două lucruri tari: pe de o parte, de faptul că te-ai împărtășit cu puțin înainte, iar, pe de altă parte, de faptul că după scurt timp te vei împărtăși din nou”.
Sfântul Nicodim ținea foarte mult la lucrările pe care le îngrijea. Așa se face că, atunci când una din lucrările sale a fost modificată chiar înainte de a ieși de la tipar, a exclamat: „Ar fi făcut mai bine să mă lovească în inimă cu o spadă decât să adauge sau să suprime ceva în această carte!”
„Doamne, scoate-mă de aici”
Bineplăcutul lui Dumnezeu Nicodim a fost chemat la Domnul. Avea 60 de ani când a plecat la Preadulcele Iisus al Cărui nume s-a străduit să-l rostească toată viața cu buzele, cu mintea, și mai ales cu inima. Chiar și pe patul morții, era fără întrerupere chinuit de numeroasele calomnii care i se aduceau, încât Sfântul striga: „Doamne, scoate-mă de aici, m-am săturat de lumea aceasta!” Topit de vâlvătaia ascezei, Sfântul Nicodim slăbise așa de mult, că nici o îngrijire lumească nu îl mai putea ține în viață. A știut mai dinainte, prin descoperire dumnezeiască, ceasul morții, de aceea a cerut să primească pentru ultima dată Sfânta Împărtășanie. 14 iulie, ziua trecerii sale la Domnul, este și ziua în care întreaga Biserică îi aduce cinstirea cuvenită Sfântului Nicodim, care a iubit atât de mult Predania Bisericii, ajutând-o să dăinuiască prin cărțile sale ca și noi să ne bucurăm de ea.
A vrut să vină în țara noastră
Credincioșii români îl simt îndeosebi aproape pe Sfântul Nicodim, o dată pentru că din ceata sfinților el aduce rugăciuni lui Dumnezeu pentru întreaga obște a dreptslăvitorilor creștini, dar și pentru că Sfântul, în timpul vieții, a dorit să ajungă pe plaiurile moldovene. Auzise de obștea de monahi condusă de Sfântul Paisie Velicikovski și ardea de nerăbdare să li se alăture acestor rugători aprinși de dragostea lui Dumnezeu. Vicisitudinile vremii și mai ales gândul lui Dumnezeu pe care îl avea cu acest monah l-au ținut însă de la a ajunge și pe teritoriul țării noastre.
(Sursa: Ziarul Lumina)