Sfântul Nectarie de Eghina – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfântul Ierarh Nectarie, pe care Biserica îl prăznuiește liturgic în fiecare an pe 9 noiembrie, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Selymbria/Silivria Traciei. Din botez se numea Anastasie. Părinții săi, Dimos și Vasiliki, erau oameni săraci, dar credincioși.
Din prologul cărții Despre nemurirea sufletului și despre sfintele parastase, aflăm că a mai avut doi frați și trei surori, deși în Testamentul său este menționat și un al treilea frate.
La numai 14 ani, pentru că nu avea bani cu ce să se întrețină, a plecat să lucreze la Constantinopol ca pedagog și dascăl la Școala Metocului Sfântului Mormânt. Aici a împletit munca și lecturile din Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți cu participarea la sfintele slujbe.
Când era de 20 ani s-a retras în Insula Hios, în satul Lithio, unde a activat ca învățător. Însă, în 1873, când a împlinit 27 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Hios, fiind tuns în monahism la 7 noiembrie 1876 de către mitropolitul Gheorghe de Hios, cu numele Lazăr. Același mitropolit l-a hirotonit diacon la 15 ianuarie 1877, cu numele Nectarie.
Fiind înzestrat de Dumnezeu cu multă înțelepciune, diaconul Nectarie a urmat liceul și, respectiv, Facultatea de Teologie din Atena, pe care a absolvit-o în 1885. Pe parcursul studiilor a fost susținut financiar de Ioannis Hiotis Horemis, un grec înstărit, dar și de patriarhul Sofronie al Alexandriei. Numai că patriarhul l-a susținut sub rezerva ca după absolvire să slujească în Egipt.
Astfel, la 23 martie 1886, diaconul Nectarie a fost hirotonit preot și a fost numit predicator principal al Patriarhiei de Alexandria. Nu a stat mult timp în această ascultare pentru că, după ce a primit hirotesia în arhimandrit, a fost trimis la Cairo, pentru a îndeplini ascultarea de consilier patriarhal, slujind timp de trei ani la Biserica „Sfântul Nicolae” din Cairo.
La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie l-a hirotonit arhiereu, numindu-l mitropolit onorific de Pentapolis. Însă, pe fondul unor neînțelegeri, la scurt timp a fost destituit. Așa se face că, spre sfârșitul anului 1890, mitropolitul Nectarie a fost nevoit să se întoarcă în Grecia, undeva în afara Atenei, unde a dus o viață plină de lipsuri. Abia după șapte luni de la destituirea sa a fost angajat ca preot predicator al Mitropoliei de Evvia. Trei ani și mai bine a împlinit această lucrare, după care, în 1894, a fost numit director al Seminarului Teologic Rizareion din Atena. A deținut această funcție până în 1908. Ca director, pe lângă multele lucrări administrative impuse de această demnitate, a tipărit mai multe cărți pentru uzul seminariștilor: manuale de Morală, Pastorală, Cateheză, Dogmatică, Exegeză biblică, precum și strălucita lucrare de apologetică Hristologia.
Prin cărțile sale, dintre care cele mai cunoscute sunt: Despre revelarea lui Dumnezeu în lume, Sinoadele Ecumenice ale Bisericii lui Hristos, o ediție revizuită și adăugită a unui studiu din 1888, intitulat Sfintele Sinoade și primele două Sinoade Ecumenice, Sfintele Parastase la greci, 10 Cuvinte bisericești la Postul Mare, Despre om, Despre roadele adevăratei și falsei culturi, cu un studiu final despre sinucidere, Despre îngrijirea sufletului, Comoară de cuvinte sfinte și înțelepte, ce cuprinde pasaje din Sfânta Scriptură și din Sfinții Părinți, și o culegere cu peste 200 de imnuri, tropare, cântări și canoane închinate Maicii Domnului, culegere intitulată Theotokarion, a încercat să ducă mai departe tradiția Părinților greci ai Bisericii, – pe care i-a studiat în profunzime –, odată cu vechii scriitori greci.
Din dorința de a nu rămâne dator unei făgăduințe mai vechi, – aceea de a întemeia o mănăstire de maici –, profesorul și directorul Seminarului Teologic, proin mitropolitul Nectarie, a demisionat, pentru a se dedica întemeierii și organizării Mănăstirii „Sfânta Treime” din Insula Eghina, căreia el însuși i-a fost ctitor și duhovnic. Acolo a lucrat alături de angajații mănăstirii, rostind mereu rugăciunea lui Iisus. Desigur, lucrările văzute nu l-au împiedicat cu nimic în îndeplinirea responsabilității de a forma duhovnicește obștea maicilor.
Sfântul Nectarie s-a mutat la Domnul pe 8 noiembrie 1920, la vârsta de 74 de ani, fiind înmormântat într-o încăpere-criptă de lângă biserica ctitorită de el, în apropierea unui molid ce a ajuns până în zilele noastre. A cunoscut dinainte ziua mutării sale la Domnul, descriind-o în cele mai mici detalii. Întins fiind în sicriu, din trupul său au început să izvorască picături de mir, înmiresmând aerul. De altfel, a săvârșit minuni încă din timpul vieții sale pământești: îmblânzea șerpii, alunga lăcustele, aducea ploaia în vreme de secetă, potolea furtuna pe mare sau vindeca bolnavii.
Moaștele sale – izvorâtoare de mir – au fost descoperite în 1953, iar canonizarea oficială, de către Patriarhia Ecumenică, a avut loc în 1961, printr-un act patriarhal de canonizare, prin care s-a rânduit ca prăznuirea sa liturgică să aibă loc în ziua de 9 noiembrie.
Părticele din moaștele Sfântului Nectarie se găsesc la Catedrala Patriahală și la Mănăstirea Radu-Vodă din București, la Mănăstirea Sihăstria Putnei din Suceava, în Biserica „Nașterii Maicii Domnului” și „Sfântul Nectarie”, din cartierul Alexandru cel Bun din Iași și în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Târgu Neamț. Probabil că fragmente din moaștele sfântului se găsesc și în alte locuri, însă noi nu de o astfel de inventariere ne ocupăm acum.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Mult-Milostive Doamne, izbăvește-ne pe noi de toată încercarea grea!