Sfântul Maslu – „Taina trupului“

Taina Sfântului Maslu ocupă un loc deosebit în rândul slujbelor ortodoxe. Este, poate, cea mai „smerită“ taină, beneficiind de foarte puține studii și analize până acum. Taina Sfântului Maslu aduce cu sine un caracter profund eshatologic, amintind de împărăția cerurilor, unde nu mai există boli și suferințe. Bolnavul trebuie să înțeleagă clar faptul că boala sa nu este un chin inutil, ci o poartă spre desăvârșire. Participarea la această slujbă este oricând benefică și constituie din anumite puncte de vedere o necesitate intrinsecă a vieții creștinilor. Denumirea de „Taină a trupului“ i-a fost dată de părintele Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai profunzi tâlcuitori pe care îi putem lectura.
Cu privire la Taina Sfântului Maslu, există două cuvinte cheie în Noul Testament, ce vorbesc clar despre formele primare în care se săvârșea Sfântul Maslu.
Primul dintre ele se află în Evanghelia după Marcu la capitolul 6, versetul 13: „Și scoteau mulți demoni și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau“. Aici este vorba despre trimiterea apostolilor de Mântuitorul la propovăduire și vindecările făcute de aceștia.
Ungerea cu untdelemn a bolnavilor este dezvoltată esențial în celălalt pasaj cheie, aflat în Epistola Sfântului Iacov, capitolul 5, versetele 14-15: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate se vor ierta lui“. Aici se găsesc menționate pe scurt elementele constitutive și scopurile tainei. Astfel, trebuie chemați preoții Bisericii, de unde provine practica conform căreia Taina nu poate fi înfăptuită de un singur preot decât în cazuri cu totul excepționale. Rugăciunea și ungerea cu untdelemn sunt și ele atestate clar. Totodată, scopul tainei conține o bipolaritate: vindecarea omului ca întreg, atât trupește, cât și sufletește.
Vindecarea trupească și cea sufletească
Taina Sfântului Maslu este numită de părintele Dumitru Stăniloae, „Taina trupului“, pentru că scopul ei conține o extraordinară centralitate a trupului uman. Vindecarea celui bolnav și ridicarea din patul durerii pare a avea o preeminență asupra vindecării sale sufletești. Aceasta nu este, însă, neglijată. Bolnavului care beneficiază de această Sfântă Taină i se recomandă întotdeauna să se spovedească și să se împărtășească, pentru că taina nu acționează într-un mod magic. Nu este suficient să participi la Taina Sfântului Maslu pentru a te vindeca, trebuie ca această vindecare trupească să coincidă cu apropierea mai strânsă de Biserică și celelalte Sfinte Taine. Vindecarea trupească nu este garantată. În dese rânduri, bolnavul capătă mai mult o pace sufletească și o dorință mai mare de a-și duce propria cruce. Ceea ce este frapant legat de vindecarea sufletească este faptul că Taina Sfântului Maslu șterge păcatele pe care nu le-am mărturisit. Însă nu cele pe care nu le-am mărturisit pentru că nu am vrut, ci acelea de care am uitat definitiv. Păcatele mărunte, cotidiene, nu pot fi reținute toate și mărturisite. Sfântul Maslu șterge acele pete mici, aparent insignifiante, pe care noi, din neștiință sau uitare, nu le-am observat. Acest lucru este întărit de părintele Dumitru Stăniloae: „Spovedania anterioară Maslului a adus bolnavului iertare de păcatele mărturisite, dar el n-a avut timp să topească, prin conlucrare cu harul redobândit, slăbiciunile păcătoase, hrănite printr-o obișnuință îndelungată cu păcatul, slăbiciuni care explică adeseori și boala trupului. Sau, poate, bolnavul nu a putut descrie în mod corespunzător aceste slăbiciuni, care se pierd adeseori în ceața indefinitului („Teologia Dogmatică Ortodoxă“, volumul III, p. 174). De asemenea, Taina oferă o putere sporită împotriva patimilor care au pus stăpânire asupra sufletului celui bolnav. Boala fizică este, în dese rânduri, doar o consecință a patimilor sufletești.
(sursa: www.ziarullumina.ro – Adrian Agachi)