Sfântul Mare Mucenic Pantelimon – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Viața și martiriul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost scrise de trei soldați păgâni: Lavrentie, Bassos și Probus care, ulterior, s-au convertit la Creștinism. De asemenea, Sfântul Pantelimon este menționat în Martirologiul ieronimiancare a fost alcătuit spre sfârșitul secolului al VI-lea de către un călugăr anonim din Galia (Franța de astăzi). Iar Teodoret de Cyr (393-457), într-o predică a sa, îl număra între mucenicii tămăduitori de boli (a se vedea Graecarumaffectionumcuratio. Sermo VIII, în „De martyribus”, publicată în Migne, P. G., LXXXIII, 1033).
Din sinaxar aflăm că Sfântul Mare Mucenic Pantelimon s-a născut în Nicomidia, în jurul anului 275 d.Hr., primind la naștere numele Pantoleon. Provenea dintr-un tată păgân, pe nume Eustorghie, căsătorit cu Evula care era o creștină convinsă. Astfel se și explică trecerea ei în rândul sfinților; Biserica o pomenește pe 30 martie.
După ce a studiat la o școală păgână, a fost trimis pentru a studia medicina la renumitul profesor Eufrosin. Acesta era medicul personal al împăratului persecutor Maximian (284-305). Se crede că împăratul i-ar fi cerut lui Eufrosin să-l pregătească pe Pantoleon pentru a-i urma în vrednicie.
În acea vreme locuitorii din Nicomidia trăiau sub teroarea persecutorilor. Din durerile surghiunului creștinilor au gustat toți mărturisitorii lui Hristos. Preoții Ermolae, Ermip și Ermocrat, care reușiseră să supraviețuiască persecuției lui Dioclețian din 28 decembrie 303, – în urma căreia au fost uciși peste 20.000 de creștini –, se întâlneau adesea cu tânărul Pantoleon în casa în care se ascundeau de mânia persecutorilor. Întâlnirile lor erau prilej de discuții teologice, pe seama lui Hristos și a învățăturii Sale.
De la o zi la alta, discuțiile erau pentru Pantoleon din ce în ce mai interesante. Însă momentul hotărâtor al convertirii sale a fost o zi în care, pe străzile cetății, a întâlnit un copil mușcat de o viperă. Atunci Pantoleon, făcându-i-se milă de copil, L-a rugat pe Hristos, în a Cărui învățătură fusese inițiat, să-l învrednicească de darul vindecării minunate. Iată de ce – este consemnat în Viața sa – rugăciunile i-au fost ascultate neîntârziat, copilul primind necesara vindecare.
După această întâmplare minunată, Pantoleon a renunțat la idolii impuși de împărații persecutori și a primit Botezul de la părintele Ermolae, care i-a schimbat numele în Pantelimon. După botez, Pantelimon a fost inițiat de preotul Ermolae în toate învățăturile și practicile Bisericii.
În Viața sa mai este consemnat că atunci când tatăl său, Eustorghie, a văzut cum fiul său a tămăduit un orb, pe care dascălul Eufrosin nu îl putuse vindeca, prin însemnarea acestuia cu semnul Sfintei Cruci pe ochii lui, s-a convertit la Creștinism, botezându-se.
Faima vindecărilor minunate ale Sfântului Pantelimon s-a răspândit în toată cetatea Nicomidiei, astfel încât toți cei care se aflau în suferință alergau la el. De aici și invidia celor din breasla sa, care l-au reclamat împăratului. Atunci Maximian a ordonat o nouă persecuție împotriva creștinilor, în urma căreia au fost prinși și martirizați preotul Ermolae, împreună cu Ermip și Ermocrat. Aceasta se întâmpla în ziua de 26 iulie a anului 304; Pantelimon a fost pus să dea explicații și, totodată, să aleagă între idolii păgânilor și Hristos.
După cum era de așteptat, Sfântul Pantelimon L-a preferat pe Mântuitorul Hristos. Și pentru a face dovada puterii lui Hristos, el a cerut împăratului să fie adus acolo un paralitic care nu a putut fi vindecat până atunci de vreun doctor. Și au convenit ca mai întâi să se roage pentru vindecarea lui preoții păgâni, după care să se roage el însuși. Și au purces potrivit celor stabilite. Oricât s-au rugat preoții păgâni idolilor pentru vindecarea paraliticului, rugăciunile lor au rămas fără răspuns. După aceea, Sfântul Pantelimon, însoțindu-și rugăciunea cu semnul Sfintei Cruci, a căzut în genunchi înaintea lui Dumnezeu și îndată a obținut de la El însănătoșirea paraliticului.
Pentru că minunea a stârnit mânia împăratului, acesta a poruncit ca cel vindecat să fie ucis, iar Pantelimon să fie supus celor mai groaznice chinuri; astfel, a fost supus la negrăite cazne: sfâșierea cu cârlige de fier, arderea cu torțe, tragerea pe roată, aruncarea într-un cazan cu plumb topit, aruncarea la animalele sălbatice, aruncarea într-un iaz având greutăți atârnate de trupul lui. Spre mirarea tuturor, niciuna din toate acestea nu l-a putut clinti din mărturisirea cu statornicie a credinței în Hristos. În cele din urmă i s-a tăiat capul, fiind legat de un măslin. Aceasta se întâmpla în ziua de 27 iulie a anului 304. Așa a dobândit cu cele trecătoare bogăția celor veșnice.
Tradiția spune că măslinul de care a fost legat sfântul a înflorit instantaneu, deși nu era timpul de a înflori, arătând că lua și el parte la proslăvirea mucenicului de către Dumnezeu Cel veșnic.
Mai mult, Maximian, vrând să distrugă amintirea mucenicului, a poruncit aruncarea în foc atât a trupului sfântului, cât și a măslinului, dar flăcările s-au dovedit neputincioase. Atunci creștinii au luat trupul și l-au înmormântat, după toată rânduiala. Mulți dintre cei prezenți, văzând pătimirile Sfântului Pantelimon, s-au convertit la Creștinism, fiind apoi botezați.
Mai târziu, în secolul al VIII-lea, moaștele sale au fost duse la Constantinopol, notează Sfântul Ioan Damaschin. Însă în timpul Cruciadei a IV-a din 1204, după jefuirea Constantinopolului, moaștele au fost duse în Apus; cea mai mare parte din ele se află în Mănăstirea „Saint Denis” de lângă Paris.
În Mănăstirea Russikon din Muntele Athos, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, se află capul său și o icoană făcătoare de minuni. Lyonul pretinde că sfântul cap al Marelui Mucenic Pantelimon s-ar afla într-una din bisericile sale.
Relicvariul în care se află brațul său a fost achiziționat, în 1920, în urma unei licitații, de către Walter’s Art Gallery din Baltimore (Maryland), după ce s-a aflat un timp în colecția lui Robert Hue din New York. Partea inferioară a piciorului său se află încă din secolul al XVI-lea la Lavra Pecerska din Kiev.
Părticele din moaștele Sfântului Mucenic Pantelimon se află și la noi în țară, cum ar fi cele de la Mănăstirea Putna, Mănăstirea Durău și Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este prezent în rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu, în cele de la sfințirea apei și în cele pentru bolnavi. Totodată, el se bucură de o mare cinstire din partea credincioșilor, fiind considerat protectorul medicilor, al bolnavilor, dar și al soldaților, ca unii care – fiind mai expuși rănilor – au și mai multă nevoie de rugăciunile sale.
Întru cinstirea lui, la scurt timp după martiriu s-au construit biserici și spitale, azile de bătrâni și case filantropice, iar numele lui este purtat de mulți creștini. Cel care s-a ocupat de o centralizare a bisericilor și altarelor ridicate de împăratul Iustinian cel Mare în cinstea Sfântului Pantelimon din Nicomidia a fost Procopiu de Cezareea (500-565) (a se vedea De Aedificiis Justiniani, I, IX, V, IX).
Să nu uităm și de faptul că în București un întreg cartier poartă numele Sfântului Pantelimon; de asemenea, o mănăstire și un spital. Or, acest fapt arată că Sfântul Mare Mucenic Pantelimon – ca și Sfântul Ierarh Spiridon la Iași – a fost și este mângâietorul multor suferinzi și apăsați de durerile sufletești și trupești.
Așadar, să-l rugăm să ne ajute și nouă cu rugăciunile sale cele tămăduitoare!