Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava s-a născut în jurul anului 1300, în orașul Trapezunt (astăzi Trabzon, Turcia), oraș devenit după Cruciada din 1204 capitala Imperiului bizantin de Trapezunt.
Nu avem informații detaliate legate de copilăria ori familia sa. În lucrarea istorico-aghiografică intitulată Mucenicia Sfântului și Slăvitului Mucenic Ioan cel Nou care a fost chinuit la Cetatea Albă, considerată a fi prima lucrare originală în slavonă scrisă în Moldova și semnată de Grigorie, monahul și egumenul lăcașului Pantocratorului și presviter al marii Biserici a Moldovlahiei, cum apare în unele copii la sfârșitul lucrării, se spune doar că se trăgea dintr-o familie evlavioasă de negustori.
Fără să greșim, am putea spune că a fost un negustor, om de afaceri, întocmai tatălui său. Însă pilduitor este faptul că cele mai multe din veniturile sale le folosea în acte filantropice, caritabile. Pe scara sa valorică, la loc de cinste era iubirea semenului și, implicit, a lui Dumnezeu. Avea o conștiință mereu trează, specifică omului postitor și rugător. În tot ce făcea, Dumnezeu îl sfătuia.
Numai că, din păcate, în lumea afacerilor nu te întâlnești doar cu oameni de caracter, ci sunt și destui oameni lipsiți de scrupule, consiliați exclusiv de mamona. Peste un astfel de om a dat și Ioan.
În Viața sa se precizează că, în anul 1332, tânărul Ioan a închiriat o corabie venețiană pentru a onora o comandă venită din Cetatea Albă, comandă ce consta în icoane, cădelnițe, smirnă, mătăsuri și brocarturi pentru veșminte, dar și fructe, mirodenii și măsline.
Este bine știut faptul că în acea perioadă supremația în navigația comercială pe Marea Neagră și-o disputau Veneția și Genova. Uneori, comanda se plătea în numerar, dar de cele mai multe ori se primeau, la schimb, oi, vite, cereale, miere, ceară sau vin.
În drum spre Cetatea Albă, tânărul Ioan a intrat într-o dispută confesională cu stăpânul corabiei, un catolic pe nume Reiz. Se pare că în timpul disputei mai convingătoare au fost argumentele tânărului Ioan, ceea ce nu i-a convenit venețianului. De aceea, fără întârziere, și-a propus să se răzbune pe tânărul mărturisitor și susținător al Ortodoxiei. Așa se face că Reiz a mers la eparhul (guvernatorul) Cetății Albe, spunându-i că împreună cu el a venit un tânăr creștin, de neam ales, care ar dori să îmbrățișeze religia tătarilor nogai. Asta pentru că, în vremea aceea, Cetatea Albă se afla în stăpânirea tătarilor nogai, adepți ai cultului lui Zoroastru, care adorau soarele, stelele și focul. Atunci eparhul a poruncit să fie adus în fața sa Ioan, așteptându-se a-l vedea doritor de a se converti la religia sa.
Spre uimirea eparhului, Sfântul Ioan nu numai că a negat faptul că ar fi exprimat o asemenea dorință, dar a și început să-L mărturisească pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu și să-și exprime credința neclintită în Hristos. În pledoaria sa, s-a dovedit a fi un bun teolog și un fin cunoscător al Sfintei Scripturi, stăpânind multe taine ale credinței, dar și acea învățătură pe care i-au împărtășit-o părinții îmbunătățiți din bisericile și mănăstirile pe care obișnuia să le viziteze în călătoriile sale. Prin urmare, eparhul, în ideea că îl va determina să renunțe la credința creștină, l-a supus pe Ioan la numeroase chinuri, timp de mai multe zile. Însă Sfântul Ioan a răbdat cu tărie, ca un adevărat mărturisitor și mucenic al lui Hristos. Astfel a suferit și bătaia cu toiege, și lanțurile grele, și zdrobirea trupului prin târârea pe pietrele ulițelor cetății legat de un cal nărăvaș.
Văzând eparhul cetății că nimeni și nimic nu-l poate convinge pe tânărul Ioan să abdice de la Hristos, a poruncit în cele din urmă să i se taie capul cu sabia. În acest mod și-a sfârșit viața tânărul negustor creștin, trecând la Domnul și primind cununa muceniciei.
Viața și pătimirile Sfântului Ioan cel Nou au fost reprezentate de timpuriu în pictura murală a bisericilor din Moldova, cum ar fi Paraclisul „Sfântului Ioan cel Nou” de la Mănăstirea Bistrița (1498), pronaosul bisericii Mănăstirii Dobrovăț (1529), Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii Sfântul Ioan din Suceava (1532-1534), fresca de pe contrafortul sudic al bisericii Mănăstirii Voroneț (1546) – frescă ce cuprinde 12 scene din viața și pătimirile sfântului, pridvorul Catedralei Episcopale din Roman (17 scene) și, nu în ultimul rând, pridvorul închis al bisericii Mănăstirii Sucevița (14 scene).
După moarte, trupul mucenicului și capul său au rămas neîngropate, eparhul împotrivindu-se a-i lăsa pe creștini să-l înmormânteze într-un loc aparte spre a fi cinstit cum se cuvine. Însă Dumnezeu nu a îngăduit acest lucru. Tot în Viața sa găsim precizat faptul că noaptea un necredincios a văzut în jurul lui multe făclii aprinse și trei îngeri care îi tămâiau trupul. Atunci, el, crezând că preoții creștini au nesocotit porunca eparhului, a încercat să tragă cu arcul în ei, dar a încremenit deodată. Doar hotărârea de a primi Botezul și de a renunța la învățăturile zoroastre l-au putut salva de la pieire.
Înfricoșându-se de această întâmplare, eparhul a permis în cele din urmă ca trupul Sfântului Ioan să fie înmormântat în cimitirul cetății. Înmulțindu-se faptele minunate la mormântul lui, Reiz a vrut să fure trupul mucenicului într-o noapte, dar fără sorți de izbândă, pentru că sfântul s-a arătat în vis preotului din cetate, căruia i-a făcut cunoscută intenția venețianului. Neîntârziat, preotul a purces la dezgroparea sfântului și moaștele sale au fost puse într-o raclă în altarul bisericii ortodoxe din Cetatea Albă unde, la scurt timp, acestea, frumos mirositoare, s-au arătat a fi făcătoare de minuni.
Răspândindu-se vestea despre acest nou mucenic al lui Hristos, Alexandru cel Bun (1400-1432), domnul Țării Moldovei, de comun acord cu mitropolitul Iosif I Mușat, a hotărât aducerea moaștelor de la Cetatea Albă la Suceava, unde se afla Scaunul domnesc. Pe atunci Cetatea Albă aparținea Moldovei, fiind unul dintre cele mai importante porturi la Marea Neagră; era un adevărat antrepozit comercial din Sud-Estul Europei, întrucât prin acest port intrau mărfurile din Orient și plecau mărfurile din Occident.
Luând ca punct de reper însemnările cronicarului Grigore Ureche, cei mai mulți istorici consideră că aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou din Cetatea Albă la Suceava a avut loc la leatul 6923 (1415) și nu în doi ani de la domnie, adică în al doilea an al domniei lui Alexandru cel Bun, însemnare a aceluiași cronicar, dar care se referă la ctitoria a două mănăstiri, Bistrița și Moldovița.
Moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan au fost aduse cu mare alai și procesiune într-o raclă din lemn de chiparos, frumos sculptată cu scene din viața și pătimirea sfântului, – despre aceasta unii istorici afirmă că se află astăzi în Muzeul Mănăstirii Putna, însă, potrivit elementelor de stil, se pare că este mai degrabă o ladă de sacristie dintr-un atelier venețian, genovez ori lombard –, fiind întâmpinate de domnul țării și de mitropolitul Moldovei în apropiere de Iași, la locul numit Poiana Vlădicăi (astăzi satul Vlădiceni).
În amintirea acestui eveniment, în satul Vlădiceni s-a construit un schit, care a fost distrus în timpul Primului Război Mondial, iar după al Doilea Război Mondial a căzut în paragină. După 1990 s-a reluat viața monahală în aceste locuri și s-a înălțat o nouă biserică, având hramul „Sfântul Ioan Teologul” (8 mai).
Baldachinul pe care a stat racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, în timpul acestui popas, se află în Biserica „Sfântul Sava” din Iași. Este posibil ca unele lucruri să fi rămas și în vechea biserică de lemn, azi cunoscută sub numele de Biserica Nicoriță din Iași, unde moaștele au fost adăpostite timp de o noapte.
Procesiunea și-a continuat apoi drumul spre Suceava, trecând râul Bahlui pe un pod numit până astăzi Podul Sfântului Ioan.
La Suceava, moaștele au fost așezate în Biserica „Sfântul Gheorghe” Mirăuți, prima reședință mitropolitană a Moldovei, construită de Petru II Mușat (1375-1391). Racla cu moaștele sfântului a rămas în Biserica Mirăuți până în anul 1589, când au fost mutate – din porunca lui Petru Șchiopul – în noua Catedrală Mitropolitană din Suceava, ctitoria lui Bogdan al III-lea și a fiului său Ștefăniță între anii 1514-1522, unde se află și astăzi. Ele au fost puse într-o frumoasă raclă ferecată în argint, pe care sunt reprezentate, în 12 scene, viața și pătimirile sfântului. Această raclă constituie, prin ornamentația bogată și finețea realizării scenelor, cea mai reprezentativă lucrare între operele de artă decorativă din Moldova medievală.
În 1686, în urma campaniei devastatoare a lui Jan Sobieski, racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și alte numeroase odoare și acte ale Mitropoliei Moldovei, însoțite de mitropolitul Dosoftei (Barilă), au fost duse în Polonia, racla fiind mai întâi depusă într-o biserică în Stryj, apoi în Zolkiew.
Au fost repatriate abia în 1783, la sfârșitul lunii iunie, în urma stăruințelor episcopului Dositei Herescu pe lângă împăratul Franz Josef al II-lea, și așezate în locul de unde au fost luate, adică în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suceava.
O nouă înstrăinare a moaștelor a avut loc în perioada septembrie 1914 – 25 iulie 1918, când, spre a fi protejate de furia războiului, au fost duse în capela ortodoxă română din Viena (Austria), fiind permanent vegheate de slujitori români.