Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia din părinți creștini și a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305). Rămas fără tată din copilărie, sfântul s-a mutat cu mama lui din Capadocia în Palestina, pentru că aveau rude acolo și multe averi. Ajuns la vârsta maturității și fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe a îmbrățișat viața de soldat, dobândind în scurt timp cele mai mari cinstiri, până și demnitatea de conducător de oaste în garda împăratului. În anul 303, Dioclețian a stârnit prigoană împotriva creștinilor și, cunoscând decretul de prigonire, Sfântul Gheorghe s-a înfățișat îndată, de bunăvoie, înaintea împăratului, mărturisind deschis că este creștin și că dorește să slujească în oaste numai ca ucenic al lui Hristos. Atunci, Dioclețian a poruncit ca sfântul să fie întemnițat și supus la chinuri groaznice. În vremea ținerii lui în temniță, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, l-a înviat. După multe și cumplite suferințe, Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, din porunca împăratului, într-o zi de 23 aprilie. În satele și orașele României, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea Sfântului Gheorghe. Mulți oameni, bărbați și femei, îi poartă numele, iar al treilea braț al Dunării se cheamă „Brațul Sfântul Gheorghe”.
(Ziarul Lumina)