Sfântul Dimitrie s-a născut la Tesalonic (Grecia) în secolul al III-lea și a fost crescut în credința creștină de tatăl său, om de vază al orașului.
Urmând acestuia în slujba, propovăduia creștinismul, atrăgând mânia împăratului Romei, Maximilian. Acesta l-a pus să jertfească zeilor, dar el, refuzând și mărturisind pe Hristos, a fost întemnițat. Alături de alți creștini, a fost ucis cu sulițe la un spectacol dat de împărat. Peste ani, când i s-au aflat moaștele, din acestea izvora mir binemirositor, care a vindecat mulți suferinzi.
Și astăzi merg zilnic credincioși la biserica sa din Tesalonic, pentru a-l cinsti și a-i cere ajutorul.