Viețile sfinților- 19 ianuarie

Sfântul Macarie Egipteanul

Sfântul Macarie Egipteanul
Sfântul Macarie Egipteanul

Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut și a crescut pentru viața pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta bună și iubind viața virtuoasă și împodobindu-se cu ea, a ajuns locaș dumnezeiesc al Duhului. A dobândit atâta răbdare în ostenelile lui pentru fapta bună, încât a primit puterea să gonească duhurile necurate. El avea deopotrivă și darul înțelegerii; spunea mai dinainte ce avea să se întâmple și era făcător de minuni. Pentru toate acestea după rugămintea îndelungată a arhiereului de atunci, a primit preoția, căci arhiereul a hotărât să nu stea ascunsă făclia sub obroc, ci a căutat să-și sfințească mâna, prin atingerea de el. După sfințire Macarie s-a dedat la nevoințe și mai grele: a făcut o hrubă pe sub pământ, care începând de la chilia lui, se întindea pe o lungime de o jumătate de stadiu, și la capătul hrubei și-a săpat cu mâinile lui o peșteră. Când veneau mulți oameni să-l cerceteze, el intra în hrubă și se ascundea în peșteră și nimeni nu-l afla. Cât despre mâncare și băutură, este de prisos să mai vorbim, de vreme ce trupul prin înfrânarea cea desăvârșită și dumnezeiască mărturisea aceasta. Odată, venind la el un eretic, stăpânit de demonul îngâmfării și zicând că nu există învierea morților, ca să-l înfrunte pe acest eretic, cuviosul a înviat pe un mort. Și zicea cuviosul că sunt două cete de demoni; una se luptă cu oamenii prin patimi înspăimântătoare și alta, a îngâmfării, împinge pe oameni la rătăcire. Satan rânduiește ceata din urmă la fermecători și la eretici. Acest sfânt a proorocit urgia Domnului asupra ucenicului său, care ascundea lucrurile săracilor și nu se pocăia și pentru aceasta s-a și îmbolnăvit de lepră. Iar pe unul, care împins de demon mânca în fiecare zi câte trei coșuri de pâine, și bea un vas mare de vin, l-a făcut să mănânce numai trei bucăți mici de pâine. Cuviosul Macarie a văzut și pe diavol cum își purta meșteșugirile și înșelăciunile. Pe Teopempt monahul, cel înșelat de diavol, l-a îndreptat. El a auzit glas dintr-o tigva uscată a unui preot al idolilor, care se găsea în pustiu, zicând ca prin mijlocirea rugăciunilor lui cei din chinurile iadului se ușurează puțin. A proorocit pustiirea așezărilor călugărești de la Skit. Pe un mort l-a înviat, ca să spună unde a ascuns averea unor oameni și iarăși a poruncit de a adormit. Deci cu astfel de lucruri dumnezeiești fiind împodobit, a părăsit viața la adânci bătrâneți, trăind nouăzeci de ani.

Recomandări

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de episcopul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan
Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan