Sfântul Ioan Valahul, noul mucenic al Domnului

Astăzi prăznuim pe Sfântul Ioan Valahul, un mucenic cu totul deosebit. Ne este drag și apropiat fiind de un neam cu noi, dar mai ales pentru pilda de mucenicie și mărturisire a vieții sale. A fost un tânăr care, ca un alt mucenic bine-cunoscut, Sfântul Ioan Rusul, la numai 15 ani, a căzut rob la turci, în urma unor incursiuni ale acestora în Țara Românească.
Sfântul Ioan s-a născut în anul 1644 în Țara Românească, în timpul domniei lui Matei Basarab, ctitor de locașuri sfinte și îndrumător al activității cultural-tipografice din țara sa, cu o domnie pașnică și neobișnuit de lungă pentru acele vremuri: 1632-1654. După moartea lui au urmat la domnie Constantin Șerban Basarab (1654-1658) și Mihnea al III-lea Radu (1658-1659). Acești domnitori au încercat, în măsura posibilităților de atunci, să ducă o politică antiotomană, de apărare a țării, încheind chiar și anumite înțelegeri în acest sens cu principii Transilvaniei. În toamna anului 1659, din ordinul lui Mihnea al III-lea Radu au fost uciși 2.000 de turci trimiși în țară pentru a-l supraveghea. După aceasta, a distrus oastea pașei din Silistra, a asediat cetatea Giurgiu, pe atunci raia turcească, a atacat și ars cetățile Rusciuc (azi Russe) și Nicopole din dreapta Dunării. În același timp, s-au răsculat împotriva turcilor domnitorul Constantin Șerban, ajuns pe tronul Moldovei, precum și principele Gheorghe Rakoczi al II-lea în Transilvania. Dar aceștia din urmă au fost înfrânți de oștile turcești și tătărăști intrate în țările lor din ordinul sultanului Mahomed al IV-lea. În astfel de împrejurări, Mihnea al III-lea și-a dat seama că nu mai poate continua lupta și s-a refugiat în Transilvania, unde a și murit la scurt timp (6 aprilie 1660), se pare otrăvit.
La retragerea din Transilvania, în noiembrie și decembrie 1659, turcii au făcut, ca și în alte rânduri, jafuri și pustiire mare în satele și târgurile românești, arzând, prădând și omorând oameni nevinovați. Dar tot atunci au luat cu ei și mare mulțime de robi, bărbați, femei și copii, trecându-i dincolo de Dunăre. Printre cei robiți atunci se afla și un tânăr cu numele Ioan, de neam bun, în vârstă de numai 15 ani, născut și crescut în Țara Românească.
În robie petrecând, a trecut prin mare primejdie, fiind supus unei încercări de siluire. Scăpând, a fost ispitit precum dreptul Iosif de femeia egipteanului și supus chinurilor înfricoșătoare pentru a se lăsa în brațele aceleia. Nimic nu l-a înduplecat să se despartă de Hristos, Viața cea Adevărată. Se cuvine să îl avem în rugăciunile noastre pe Sfântul Ioan Valahul și să îi cerem ocrotirea atât pentru noi, cât și pentru cei care se află în temnițe și în primejdii cumplite, precum cele înfruntate de sfântul nostru mucenic.
Tânărul Ioan a trecut prin cumplite încercări. Se știe că fiecare rob luat de turci era socotit ca fiind un bun al sultanului, dar ei puteau fi cumpărați de oricine. Așa se face că, fiind încă pe drum, unul dintre ostașii care însoțeau convoiul robilor români l-a cumpărat. Ostașul nu urmărea altceva decât să-l silească la păcat. Dar tânărul Ioan, crescut de părinții săi în frică de Dumnezeu și în dragoste de credința strămoșească, s-a împotrivit aceluia și l-a ucis, apoi a încercat să fugă. A fost prins, legat și dus la Istanbul, unde vizirul, în urma judecății, a hotărât să-l dea femeii celui ucis, să facă cu el ce va dori. Aceasta nu i-a luat capul, ci, după cum ne spune Sinaxarul, „văzându-l voinic și frumos la înfățișare, s-a aprins de pofta desfrânării cu el, ca oarecând soția lui Putifar din țara Egiptului pentru Iosif cel frumos și înțelept”. A încercat pentru început să-l ademenească cu tot felul de făgăduințe, dacă o va lua de soție și se va lepăda de credința creștinească, urmând să devină musulman. „Iar tânărul, auzind acestea – ne spune primul alcătuitor al vieții sale –, își făcea cruce, rugându-se lui Hristos să-l întărească și să-l păzească până în sfârșit neclintit întru credința creștinească.”
Văzând că nu izbutește, femeia l-a dat în mâna mai-marelui cetății, ca să-l pedepsească pentru uciderea soțului ei. Acesta a poruncit să fie aruncat în temniță, supunându-l acolo la multe chinuri. Femeia venea în fiecare zi în temniță, încercând să-l înduplece să-i facă voia. Tânărul Ioan nu s-a lăsat biruit nici aici de chinurile pe care le-a îndurat, ci a rămas neclintit în credința sa creștină. În cele din urmă, văzând femeia și prigonitorii sfântului că toate încercările lor sunt fără rost, au cerut vizirului să-l omoare. Primind acordul acestuia, l-au scos din închisoare și l-au dus la locul numit Parmak-Kapî (adică Poarta Stâlpului), într-o margine a Istanbulului. Acolo a fost spânzurat în ziua de 12 mai din anul mântuirii 1662, la vârsta de 18 ani. Sinaxarul mai spune că „trupul său ar fi fost aruncat în apele Bosforului, dacă nu va fi fost cumva îngropat de creștini cucernici în vreun loc tăinuit din jurul Istanbulului”.
Un învățat dascăl al Școlii Patriarhiei Ecumenice, Ioan Cariofil, care a trăit în vremea sfântului, fiind martor la martiriul său, a scris viața acestuia în grecește. Ea a fost tipărită la Veneția în 1799, tot în grecește, de către un mare aghiograf, Nicodim Aghioritul, și retipărită la Atena, în 1856. Această viață a fost tradusă și în românește, îndată după apariția ei, fiind cunoscute mai multe manuscrise din secolul al XIX-lea. S-a tipărit pentru prima dată în românește în anul 1801, la București, împreună cu slujba Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Noul mucenic a fost menționat apoi în Mineiul grecesc pe luna mai, apărut la Constantinopol în 1843 și în Mineiele românești, începând cu ediția de la Mănăstirea Neamț din 1846. Așa au ajuns cunoscute viața și mai ales pătimirea tânărului mucenic Ioan Valahul, după cum afirmă pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu.
În anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât ca Sfântul Ioan Valahul să fie cinstit în întreaga Biserică Ortodoxă Română în data de 12 mai. Proclamarea solemnă a cultului său a avut loc în octombrie 1955, alături de alți sfinți ai neamului nostru. Sfântul Mucenic Ioan Valahul este sărbătorit de Biserica noastră astăzi prin cuvintele acatistului: „Veniți, toți iubitorii de mucenici, și mai ales cei ce viețuiți în România, ca, adunându-ne împreună, să cinstim cu cântări luminate pe Ioan, noul mucenic al Domnului. Că acesta, din pământul românesc răsărind, a dat rodul însutit al credinței, în cetatea lui Constantin, rușinând pe prigonitorii săi și mărturisind credința cea ortodoxă, prin vărsarea sângelui său. Iar acum în ceruri mijlocește pentru noi și pentru cei ce cântăm: Bucură-te, Ioan, sfinte mucenice al lui Hristos”.
(sursa: Ziarul Lumina)