Sfântul Ioan Scărarul este serbat atât la 30 martie, ca sfânt cuvios, cât și în duminica a IV-a a Postului Mare, în ambele dăți citindu-se spre cinstirea lui pericopa evanghelică a „Fericirilor” – atât de la Matei, cât și de la Luca. Sfântul este cunoscut nu numai prin viața sa, cât și prin cartea sa, „Scara Raiului” sau „Tablele duhovnicești”.1
Până să vorbim despre legătura între sfânt – „Fericiri” – Postul Mare, vom reda câteva amănunte despre simbolul scării în spiritualitatea creștină. Este binecunoscut pasajul vechi-testamentar din Facere XXVIII, 12 – 13: „Și a visat că era o scară sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau și se pogorau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării…”, numit al „scării lui Iacov.” Scările creștine au ca model această scară de la pământ la cer, numind-o însă în chip diferit:
1) Hristos Însuși este „scara”, adică El este „calea”. „Precum în templu” existau trepte care, dacă erau urcate, duceau la Sfânta Sfintelor, tot astfel treptele noastre sunt reprezentate de Fiul Unic al lui Dumnezeu.”2
2) Crucea este iarăși o „scară”, pe care s-a urcat Hristos, noi fiind conduși spre cer „prin harul pe care ni l-a câștigat Domnul pe Cruce”.3
3) Maica Domnului este de asemenea scara prin care Fiul lui Dumnezeu a coborât la noi și prin care noi urcăm la cer, după cum o numesc și Octoihul, Triodul, Acatistele Preasfintei.4.
4) Intrarea în împărăția cerului era văzută de credincioșii primelor veacuri ca o „escaladare”, ca dovadă multele legende despre vămile văzduhului prin care trece sufletul după moarte, răspândite până astăzi.
5) Mucenicia – ascensiune a sufletului la cer. Viziunile multor sfinți, înainte de a primi mucenicia, sunt dovezi în acest sens, ele fiind păstrate în acte martirice sau în imaginile de pe zidurile catacombelor. Astfel, Sadot, episcopul Seleuciei și al Ctesifonului îl vede pe sfântul Simeon, îmbărbătându-l: „…Am văzut în această noapte o scară al cărei capăt atingea cerul. Aici se găsea sfântul Simeon într-o infinită măreție, eu eram pe pământ și el îmi striga: „Vino la mine, Sadot, vino, nu te teme. Eu am urcat ieri; urcă și tu la rându-ți astăzi.”.5 Alteori, viitorii martiri vedeau pe Hristos Însuși chemându-i, cum este cazul Sfântului Ștefan, întâiul mucenic: „Iar Ștefan, fiind plin de Duh Sfânt și privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.” (Fapte VII, 55). Încât până astăzi a rămas convingerea că sufletul trebuie să urce treptele unei scări în drumul lui spre cer, prin moarte, fapt vizibil în colaci de pomană sub formă de scări, numiți chiar „scări”, care servesc drept scări de urcare spre raiul fericirii pentru cel răposat. Mai ales la români abundă asemenea „scări”, înfățișate nu numai sub forma colacilor, dar și a pomilor ori a covoarelor.6
6) După încetarea persecuțiilor (secolul al IV-lea), scara nu va mai fi reprezentată de mucenicie, ci de nevoințele cuvioșilor, adică „urcarea treptelor virtuții, până la realizarea desăvârșirii”.7 Scara devine scara virtuților, urcată prin smerenie, pocăință ș.c.l., după cum vorbesc mai mulți sfinți: „…cu faptele noastre cele urcătoare se cade să înălțăm acea scară pe care a văzut-o în vis Iacob (…). Scara ridicată este viața noastră în veacul acesta, care pentru smerenia inimii se ridică către Domnul până la ceruri. Iar trupul și sufletul nostru să le numim ca laturile scării acesteia, pe care cuvântul lui Dumnezeu a întărit mai multe trepte.”8 Nevoințele devin al doilea martiriu: „…ni se va socoti drept a doua mucenicie necontenita supărare din partea bolilor și lupta cu gândurile drăcești…”.9 Scara cu trepte ale virtuții ce reprezintă însăși viața noastră, este arătată cel mai bine în viața cuvioșilor, dar și în viața fiecărui creștin, după cum subliniază Origen (în omiliile la cartea Numerilor), sfântul Ipolit al Romei, sfântul Grigorie de Nyssa, sfântul Vasile cel Mare,11 sfântul Grigorie de Nazianz,12, sfântul Ioan Gură de Aur,13 ba chiar și la părinții de limbă latină (ca Ieronim, Zenon, Ambrozie, Benedict de Nursia) ș.a., punctul culminant fiind Ioan Scărarul cu „Scara…” sa, înscrisă astfel în tradiția patristică.
Sfântul Ioan Scărarul nu face decât să întărească dorul de urcușul duhovnicesc, prin „Scara sa, după cum scrie în „Predoslovia” ei:
„Cartea de față arată drumul cel bun celor ce aleargă să-și scrie numele în cartea vieții celei din ceruri. Cei ce o vor citi și îi vor urma ei vor fi povățuiți de dânsa fără de rătăcire și în mod desăvârșit îi va ridica de la cele pământești spre cele sfinte, arătând pe Dumnezeu celui pe care l-a ridicat până sus. Care scară, cred eu, a văzut-o și Iacob cel ce a îndepărtat patimile, când se odihnea pe patul lui cel pustnicesc.”14
Din enumerarea treptelor „Scării” sfântului Ioan vom vedea în mod neîndoielnic că este vorba despre o scară interioară(sufletească) :
„Vă îndemn, dar, să urcăm și noi cu sârguință și cu credință această gândită și ducătoare la cer scară, ale cărei trepte ne învață cu multă înțelepciune:
1. Despre lepădarea și despărțirea de viața deșartă;
2. Despre neîmpătimire sau neînstrăinare;
3. Despre înstrăinare și despre cele din visurile tinerilor;
4. Despre mucenicia bărbăteștii ascultări;
5. Despre îngrijita și sincera pocăință și despre închisoarea cea bine plăcută lui Dumnezeu și a celor pedepsiți;
6. Despre aducerea-aminte de moarte;
7. Despre plânsul care curăță;
8. Despre liniștitoarea nemâniere;
9. Despre ținerea de minte a răului;
10. Despre grăirea de rău;
11. Despre tăcere;
12. Despre minciună;
13. Despre trândăvie;
14. Despre lăcomie;
15. Despre desfrânare și despre curățenie;
16. Despre iubirea de arginți;
17. Despre sărăcie;
18. Despre indolență;
19. Despre cântarea de psalmi în adunări;
20. Despre diferitele privegheri;
21. Despre temere;
22. Despre slava deșartă;
23. Despre mândrie și despre necuratele gânduri;
24. Despre simplitate, bunătate, inocență și viciu;
25. Despre umilință;
26. Despre discernământ;
27. Despre liniște și singurătate, despre paza minții;
28. Despre rugăciunea pură și despre răbdare;
29. Despre apathie;
30. Despre iubire, speranță, credință și luminare, și în ce fel este posibilă theologia.”15
Note și bibliografie
1) Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amarcord, Timișoara, 1998, ediția a III-a, Introducere și note de mitropolit Nicolae Corneanu, p. 35.
2) Origen, Comentariu la Ioan 19,1, în Scara…, p. 25;
3) Sfântul Grigorie de Nyssa, Migne, P.G. 44, 876B, în Scara…, p. 25, ca și Iacob din Sarug († 521), Homeliae selectae, p. 192, în Scara…, p. 34 – 35
4) Sfântul Ioan Scărarul, op. cit., p. 26;
5) Acta martyrium, Ratisbonae, 1859, p. 592 – 593 în Scara…, p. 27;
6) Pr. V. Aga, Simbolica biblică creștină, Timișoara, 1935, p. 295, ca și S. F. Marian, Înmormântarea la români, București, 1892 în Scara…, p. 28, 66.
7) Sfântul Ioan Scărarul, op. cit., p. 28;
8) Rânduiala Cuviosului Benedict, VII, în Scara…, p. 28;
9) Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic, 94, în Scara…, p. 29;
10) „Desăvârșirea firii umane constă în a te purta așa încât să vrei să urci totdeauna spre lucruri mai înalte în virtute și în bine”, Despre viața lui Moise, Migne, P.G. 44., în Scara…, p. 30. Întreaga scriere Despre viața lui Moise a sfântului Grigorie de Nyssa se referă la urcușul sufletului dezlegat de poftele pământești, spre lucruri tot mai înalte, cerești.
11) „Omilie la Psalmul I”, 4, Migne, P.G. 29, în Scara…, p. 31 – 32;
12) „La Vasile laud și mai mult o scară pe care nu numai a văzut-o, ci pe care s-a și urcat până sus, pe treptele progresului în virtute. Cuvântarea XLIII funebră în cinstea marelui Vasile, 71, Migne, P.G. 36, în Scara…, p. 32. Vom vedea, de altfel, că cei ce au vorbit duhovnicește despre „scară” o și urcau, se aflau pe ea, în drumul spre Hristos.
13) Omilia LXXXIII la Ioan, 5, Migne, P.G. 59, în Scara…, p. 32;
14) Sfântul Ioan Scărarul, op. cit., p. 139;
15) ibidem, p. 139 – 140;
(Mirela Șova, sursa: http://mirelasova.over-blog.com)
