Calendarul zilei

Sfântul Ioan Scărarul, autorul celui mai celebru „tratat“ despre sfințenie



Ioan Scărarul. Foto: crestinortodox ro
Ioan Scărarul. Foto: crestinortodox ro

Cu privirea ațintită în pământ, cu buzele crăpate și sandalele scofâlcite de nisipul încins, secătuit de oboseală și de lipsa apei, un adolescent de 16 ani pășea istovit, urcând pantele Muntelui Sinai, către mănăstirea din vârf. Hainele, deși prăfuite, îi trădau originea nobilă, iar faptul că nu era însoțit de nimeni ar fi putut face pe unii să creadă că era unul dintre acei tineri rebeli care, din când în când, fugeau la mănăstirile din pustiu din cauza neînțelegerilor cu părinții. Așa au gândit și monahii de la Mănăstirea „Sf. Ecaterina“ de pe Muntele Sinai. L-au primit cu bucurie, i-au dat să mănânce și să bea, dar, din vorbă în vorbă, au înțeles că era vorba de un caz aparte. Tânărul nu venise în pustiu ca să atragă atenția asupra lui, să dea o lecție părinților, așa cum urmăreau ceilalți, dinaintea sa. Era anul 595, iar pe tânăr îl chema Ioan, supranumit mai apoi „Scărarul“ sau „Sinaitul“. Un nume pe care Biserica nu avea să-l mai uite vreodată.
Primele forme ale unui monahism semiorganizat au apărut spre sfârșitul secolului al III-lea, în rândul creștinilor din Egipt, concretizându-se în comunitățile de la estul Deltei Nilului, de la Nitria, Kelia și Sketis, comunități care au fost, de fapt și creatoarele Patericului egiptean.
După câteva generații de monahi, către anul 450, comunitățile monahale devin ținta unor invazii migratoare, motiv pentru care foarte mulți își părăsesc chiliile, căutând refugiu în Delta Nilului, în Palestina sau în Muntele Sinai.
Așadar, pe Sinai exista viață monahală de minim 100 ani atunci când Ioan, într-una din zilele anului 595, a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“. Ce l-a îndemnat pe tânărul de numai 16 ani să renunțe la familie și perspectivele oferite de societate, preferând, în schimb, viața ascetică, nu se poate spune. Poate i-a mărturisit doar bătrânului Martirie, care i-a devenit îndrumător pe calea către sfințenie. Totuși, putem bănui că Ioan provenea dintr-o familie nobilă din Siria sau Palestina, unde, cu siguranță, a primit cea mai bună educație posibilă în acele vremuri.
De la bătrânul Martirie, Ioan a învățat că pentru a obține sfințenia nu e de ajuns doar să ți-o dorești, ci e nevoie și de foarte mult efort, ca în orice lucru bine făcut.
După patru ani de noviciat, tânărul este primit în rândul călugărilor, hotărât mai mult ca oricând că viața sa nu valorează nimic dacă nu o va dedica exclusiv lui Hristos.
În anii de ucenicie petrecuți lângă experimentatul Martirie, Ioan a învățat toate „secretele“ călugăriei. Îndârjirea care-l determinase să-și îndrepte pașii către Sinai, muntele unde Moise stătuse odinioară de vorbă cu Dumnezeu și unde primise Tablele Legii, nu l-a părăsit vreodată, învățând tacticile „războiului nevăzut“, în care tu însuți îți ești și prieten și dușman.
Faima „Sfântului din Sinai“ ajunge până la Roma
După moartea călugărului Martirie, petrecută după 19 ani de la venirea sa în mănăstire, Ioan hotărăște să se dedice și mai mult rugăciunii și contemplației, retrăgându-se într-o chilie săpată în munte, la o distanță de câțiva kilometri de mănăstire. Despre această perioadă din viața sfântului nu știe nimeni detalii. Deși era ultimul lucru pe care și l-ar fi dorit, faima lui Ioan a crescut într-atât, încât a devenit o adevărată autoritate duhovncească în timpul său.
După 40 ani de viață în singurătate, întreruptă doar de călătoriile la mănăstire, pentru primirea Sfintei Împărtășanii, și de vizitele unor monahi care căutau sfat și lămurire, Ioan a fost ales de călugării de la mănăstirea din vârful Muntelui Sinai și de sihaștrii care trăiau prin împrejurimi, să le fie întâistătător. Avea atunci 75 ani.
Se spune că în unul din anii când Sfântul Ioan era stareț la „Sfânta Ecaterina“ s-ar fi abătut o secetă teribilă în împrejurimi, în Palestina și Arabia, pericolul foametei devenind tot mai amenințător. Cum toată lumea auzise despre „Sfântul din Sinai“, au trimis soli până la el la mănăstire, să-l întrebe ce-i de făcut. Cum era și de așteptat, Ioan i-a îndemnat să se roage cu credință lui Dumnezeu căci, cu siguranță, nu vor fi trecuți cu vederea. Și, spun aceleași izvoare, că, într-adevăr, nu după multă vreme a plouat, semn că sfatul sfântului a fost cu folos.
Ioan Scărarul, deși era o persoană modestă, căreia nu-i plăcea să vorbească prea mult despre sine, trezise atâta admirație, încât se auzise despre el până la Roma. Așa se face că însuși papa i-a trimis o mare sumă de bani, pentru a-i folosi la întreținerea spitalului mănăstirii sau pentru a ajuta pelerinii veniți de departe.
Necesitatea unui tratat de îndrumare a vieții duhovnicești
Idealul ascetic monahal se bucura în acele vremuri de atâta cinste în rândul creștinilor mireni, încât mulți dintre ei se hotărau să renunțe la viața din lume și să-și dedice restul zilelor doar lui Hristos. Totuși, afluxul mare de novici a fost însoțit și de unele complicații.
Dacă după modelul vechi, fiecare monah bătrân avea câte un tânăr învățăcel pe care-l deprindea cu tainele ascezei, înmulțirea numărului tinerilor în mănăstiri a ridicat problema unei noi maniere de educare a acestora, mai sistematice. Din acest motiv s-a simțit nevoia compunerii unui „tratat de îndrumare a vieții duhovnicești“, un manual care să-i ajute mai ales pe stareții de mănăstiri cu mulți călugări tineri. Cu alte cuvinte, era necesară o teoretizare a experienței dobândite de monahi în cele câteva secole de „atletism duhovnicesc“.
Ideea alcătuirii unui îndrumar pentru tinerii novici i-a venit starețului Mănăstirii Raithu, situată pe țărmul Mării Roșii, la distanță nu foarte mare de Mănăstirea Sinai. Și-a dat seama, însă, că o asemenea operă nu putea fi scrisă de oricine, ci doar de un monah înțelept și cu experiență ascetică, dar, totodată, și bun cunoscător al psihologiei și firii omenești. De departe, cel mai capabil în epocă pentru un astfel de demers era Sfântul Ioan, starețul Mănăstirii Sinai.
Despre sfințenie, în 30 de pași
Primind scrisoarea starețului de la Raithu, Ioan a răspuns cu modestie că se va strădui să împlinească porunca primită, deși el nu este în stare să învețe pe alții, aflându-se încă la vârsta la care el însuși învață de la alții.
Pentru a se face cât mai bine înțeles în explicarea complexului drum spre dobândirea sfințeniei, Ioan a imaginat progresul duhovnicesc ca pe o scară, iar fiecare treaptă reprezenta o virtute. În total, a imaginat 30 de trepte, după numărul anilor pe care Mântuitorul îi avea atunci când a început propovăduirea Evangheliei. Din acest motiv, cartea scrisă de Ioan, starețul Mănăstirii Sinai, s-a numit „Scara“, iar autorul ei a rămas cunoscut în veacurile ce au urmat ca „Ioan Scărarul“.
Acuratețea cu care sunt prezentate ispitele întâmpinate de cei angajați în drumul spre desăvârșire, cât și remediile propuse de Sfântul Ioan în „Scara“ au provocat un extraordinar interes pentru această lucrare, nu doar în epocă, ci până în zilele noastre. „Scara“ a devenit o fascinantă lectură nu numai pentru călugări, dar și pentru creștinii interesați de creșterea duhovnicească și de mai buna înțelegere a complexului peisaj sufletești. Tot datorită succesului de care s-a bucurat, „Scara“ a fost introdusă și în slujbele Bisericii, la mănăstiri citindu-se în întregime, pe durata Postului Mare.
Sfântul Ioan, la capătul „scării“
Apăsat de povara bătrâneților, după patru ani de stăreție la mănăstirea de pe Muntele Sinai, Sfântul Ioan Scărarul, în vârstă de aproape 80 ani, hotărăște să plece din nou în singurătate la chilia sa, unde își petrecuse cea mai mare parte a vieții sale, pentru a aștepta chemarea la Hristos.
Biografia Sfântului Ioan Scărarul, scrisă după câțiva ani de la trecerea sa la Hristos, de monahul Daniel de la Mănăstirea Raithu, nu conține foarte multe amănunte despre viața sa sfântă. Cu toate acestea, posteritatea l-a considerat pe autorul „Scării“ ca pe unul dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii, pomenindu-l, an de an, la data de 30 martie. Pe lângă această zi, Sfântului Ioan Scărarul îi este dedicată și duminica a IV-a a Postului Mare.
(Sursa: Ziarul Lumina)



Recomandări

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

„Astăzi firea apelor se sfințește…” – Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

„Astăzi firea apelor se sfințește…” – Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
„Astăzi firea apelor se sfințește…” – Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava