Sfântul Ierarh Spiridon – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Așa cum citim în Sinaxarul alcătuit de Teodor de Pafos în secolul al VII-lea, Sfântul Spiridon, – nume provenind de la substantivul grecesc spyris, spyridos, care se traduce prin coșuleț (de pâine) –, prăznuit liturgic în fiecare an la 12 decembrie, s-a născut în jurul anului 270 în insula Cipru, la Askia, în apropiere de Pafos.
Părinții săi erau păstori, ocupație care va fi îmbrățișată și de fiul lor. Nu a absolvit cursurile vreunei școli pretențioase, școlile din Atena, Alexandria, Beirut sau Antiohia fiind mai degrabă pentru cei din familii înstărite, ci preotul satului i-a fost principalul profesor.
A fost căsătorit și a avut o singură fată, pe nume Irina. După moartea soției sale, Spiridon s-a dedicat creșterii fiicei sale, care i-a urmat în virtute.
Pentru viața sa sfântă, dedicată în întregime lui Dumnezeu, precum și pentru virtuțile sale, Spiridon a fost hirotonit preot, iar la scurt timp, episcop al orășelului Trimitunda. În această calitate, el nu a renunțat la modul său simplu de viață. Adeseori era văzut mergând cu oile la păscut, pentru a găsi liniștea necesară rugăciunii. Însă păstoriții săi îl prețuiau pentru firea lui foarte milostivă. De fiecare dată când aveau vreun necaz alergau la păstorul lor, iar acesta îi ajuta, nu doar cu rugăciunea, ci și cu fapta.
În Sinaxarul în care este redată viața sa, sunt pomenite câteva dintre minunile săvârșite încă din timpul vieții: când seceta a amenințat Ciprul, a adus ploi bogate, a potolit foamea a numeroși oameni flămânzi și l-a salvat de la moarte pe unul dintre prietenii săi; a transformat un șarpe în aur pentru a ajuta un om sărac, iar când nu a mai fost nevoie, i-a redat firea originară; a întors la pocăință o femeie păcătoasă, a vindecat diferite boli și a înviat din morți. De asemenea, a îmblânzit animalele, a făcut să se prăbușească statuile idolilor din Alexandria prin simpla sa prezență; mai mult, a vorbit cu fiica sa, deși aceasta tocmai trecuse la Domnul, pentru a afla unde așezase lucrurile încredințate ei de o femeie. Și lista ar putea continua.
Ca și Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Ierarh Spiridon a suferit în timpul persecuției lui Maximilian și Dioclețian, scoțându-i-se un ochi și fiind condamnat la muncă silnică în mină. Eliberat în urma Edictului de la Mediolan (313), a fost invitat câțiva ani mai târziu să participe la ședințele Sinodului I Ecumenic. Aici, potrivit istoricilor bisericești, pentru a-i demonstra lui Arie că Dumnezeu este Unul în Ființă, dar întreit în Persoane – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, a luat în mână o cărămidă și a arătat că precum cărămida este alcătuită din trei elemente, pământ, apă și foc, dar este una singură, la fel este și Sfânta Treime: Trei Persoane, dar o singură Ființă.
Întorcându-se în patria sa, Sfântul Spiridon a continuat să păstorească eparhia cu aceeași simplitate și credință fermă în Dumnezeu. Nu a renunțat nici la mitra sa, care era de fapt un coșuleț împletit din paie.
Sfântul Ierarh Spiridon a trecut la cele veșnice la 12 decembrie 348. Însă, anual, papuceii din catifea aflați în picioarele lui sunt schimbați, ei fiind roși sau chiar murdari. Locuitorii insulei Corfu, unde se află astăzi cinstitele lui moaște, spun că Sfântul Spiridon merge adeseori la cei care au nevoie de ajutorul său. Și nu puține sunt minunile ce îi sunt atribuite.
Întrucât din mormântul său ieșea miros de busuioc, ciprioții l-au deschis și au aflat trupul lui întreg, pe care l-au așezat în biserică. În urma unei invazii arabe, moaștele lui au fost duse la Constantinopol, cel mai probabil în 691, de către împăratul Iustinian al II-lea. Cât privește mutarea ulterioară a lor în Kerkyra (Corfu), inițial s-a crezut că aceasta a avul loc în 1453, când Constantinopolul și Imperiul Bizantin au căzut în mâinile otomanilor. Preotul Gheorghe Kalocheretis a luat moaștele Sfântului Spiridon, împreună cu cele ale Sfintei Teodora, și, trecându-le peste liniile otomane, le-a dus în Epir. Trei ani mai târziu, în 1456, acesta a trecut în insula Corfu, lăsând copiilor săi această prețioasă moștenire. Prin căsătoria fiicei sale, Asimina, moaștele au intrat în posesia familiei Voulgaris, care le-a așezat în ctitoria lor. De altfel, Nicolae Voulgaris este cel care a alcătuit și slujba Sfântului Ierarh Spiridon.
Această ipoteză este demontată de descoperirea în 1808 de către episcopul Metodie de Corfu și Pafos a unui manuscris datat în secolul al XV-lea, din care reiese că transferul moaștelor Sfântului Ierarh Spiridon din Constantinopol în Corfu s-a făcut prin decretul ducelui „Consiliului celor Zece” din Veneția din 14 mai 1489. Inițial au fost duse în Paramythia – Epir, unde au rămas până în 1496, iar în cele din urmă au ajuns în Corfu, fiind încredințate preotului Gheorghe Kalocheretis. Conform izvoarelor, mâna Sfântului Ierarh Spiridon a rămas la Constantinopol, fiind transferată la Roma, între anii 1592 – 1605, însă în 1984, în ajunul prăznuirii sale, au fost readuse în Corfu.
După mai multe strămutări în diferite biserici din insula Corfu, moaștele Sfântului Spiridon au fost așezate în anul 1590 în biserica dedicată lui, unde este foarte cinstit de locuitorii insulei, care l-au adoptat și îl consideră ca fiind unul dintre ai lor.
Întrucât Sfântul Spiridon a salvat în trecut insula de mai multe ori de diferite amenințări, anual se fac patru procesiuni pe străzile orașului cu moaștele sale, în amintirea acelor zile.
Prima procesiune are loc în Duminica Floriilor, amintind de salvarea insulei de o ciumă devastatoare în anul 1630. Este și cea mai amplă, racla cu moaștele sfântului fiind purtată de preoți de-a lungul vechilor ziduri ale orașului.
Cea de-a doua procesiune, când moaștele sunt însoțite de Sfântul Epitaf, are loc în Sâmbăta Mare, începând cu orele nouă dimineață. Este și cea mai veche procesiune, datând din 1550, și amintește de o mare foamete, care a încetat prin mijlocirea sfântului. La sfârșitul procesiunii, moaștele rămân afară pentru a fi cinstite de credincioși până în ziua a treia a Sfintelor Paști.
A treia procesiune are loc pe 11 august, amintind de anul 1716, când insula a fost cruțată după un îndelungat asediu al otomanilor.
Ultima procesiune se desfășoară în prima duminică din noiembrie, în amintirea salvării insulei după o a doua epidemie de ciumă, petrecută în 1673.
Cultul Sfântului Spiridon este îndătinat la români. În acest sens, mărturie stau numeroasele biserici construite în decursul istoriei în cinstea sfântului, mai ales cele din instituții spitalicești, azile și altele. Dintre toate, Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași este cel mai cunoscut. Cât privește numele Sfântului Spiridon, el este purtat atât de mireni, dar mai ales de monahi.
În concluzie, viața Sfântului Spiridon este sintetizată în troparul acestuia: „Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, Părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat tu sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, Preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.”