Sfântul Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei

Sfântul Ierarh Meletiese trăgea din Armenia, născut din părinți creștini și de bun neam. Deprinzându-se cu învățăturile cele din afară și cu cele ale Bisericii, se desăvârși prin fapte bune. Era iubit de toți pentru blândețea, nerăutatea și smerenia sa. Pentru aceasta fu silit de binecredincioși să primească a-i păstori. Mai întâi fu episcop al cetății Sevastia din Armenia, apoi în Veria Siriei, iar mai apoi fu ales arhiepiscop al Antiohiei. Când veni să păstorească în Antiohia, răucredincioșii arieni erau mulți, iar creștinii erau puțini, fiind trecuți cu vederea. Atât era de iubit și atâta evlavie avea poporul către dânsul, încât se povestește că după ce intră în cetate, antiohienii îl primiră cu atâta evlavie și credință, încât fiecare dintre dânșii numea pe copii după numele sfântului. Încă îi închipuiră și icoana lui, punându-i înfățișarea și pe pecețile inelelor, scrisorilor, paharelor, pe pereții camerelor, pretutindeni, pentru ca văzându-l să aibă îndoită mângâiere. Atât de cinstit era numele lui înaintea antiohienilor, pentru faptele lui bune, dar și pentru smerenia și blândețea lui. Deci șezând Sfântul Meletie pe scaunul Antiohiei, mai întâi învăță pe popor viața cea îmbunătățită și obiceiurile cele bune, smulgând spinii din holdele inimilor lor. Pe atunci, pe Sfântul Vasile cel Mare l-a hirotonit diacon, iar sfântul Ioan Gură de Aur, care pe atunci era copil, primi din sfintele sale mâini Sfântul Botez. Sfântul Meletie a fost un neîntrecut tâlcuitor și apărător al Ortodoxiei. De trei ori a fost izgonit din scaunul său. Odată, pe când propovăduia poporului în biserică despre Sfânta Treime cea deoființă, diaconul său, un eretic, se repezi la dânsul și îi astupă gura sa cu mâna. Însă bunul păstor, cu glasul curmat de mâna cea răucredincioasă, ridică pumnul închis în sus, desfăcând mai întâi trei degete și arătându-le poporului. Mai pe urmă, închizând iar mâna, ridică spre popor doar un singur deget. Sfântul păstor fu de față la cel de-al doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, la care împăratul Teodosie îi arătă o cinste fără seamăn. La acest sinod, Dumnezeu săvârși o minune prin ierarhul Său. Pe când sfântul Meletie îi tâlcuia lui Arie dogma Sfintei Treimi, ridicând mai întâi trei degete, unul câte unul, iar mai pe urmă arătându-le laolaltă, în ceasul acela, înaintea tuturor, din mâna sa străluci o lumină ca o văpaie. Tot la acest sinod, Sfântul Meletie îl puse pe sfântul Grigorie Teologul în scaunul episcopal al Constantinopolului. După puține zile, neinsprăvindu-se soborul, Sfântul Meletie, cuprins de boală, adormi în Domnul, pricinuind multă plângere împăratului, arhiereilor și la tot poporul binecredincios.
Cinstitele sale moaște au fost mai apoi mutate în Antiohia, în sânul turmei pe care o păstorise cu neîntrecută râvnă și dragoste părintească.
(https://sfintisiicoane.wordpress.com)