Sfântul Ierarh Iacob Putneanul – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Mitropolitul Iacob Putneanul s-a născut la 20 ianuarie 1719, într-o familie de buni creștini ortodocși din nordul Moldovei.
Ulterior, părinții lui, un frate, o soră și cumnatul lui după soră s-au călugărit; părinții s-au numit din călugărie Adrian și Maria, fratele a devenit monahul Ioil, sora, monahia Pelaghia, iar soțul surorii lui Maria va ajunge, la Schitul Doljești, ieromonahul Misail.
În 1731, când era de 12 ani, a intrat ca frate la Mănăstirea Putna, primind schima mică doi ani mai târziu, în 1733, când avea 14 ani. În 1736, fiind în vârstă de 17 ani, a fost hirotonit diacon și preot de mitropolitul Antonie, părintele său duhovnicesc.
La doar 25 ani, în 1744, a fost numit egumen al Mănăstirii Putna, iar un an mai târziu a fost ales episcop de Rădăuți. În 1750 – după doar cinci ani de slujire în demnitatea episcopală – a fost ales mitropolit al Moldovei, conducând destinele Bisericii din Moldova din 1750 până în 1760.
Ca egumen și stareț a crescut și format duhovnici dintre monahii și preoții de mir; a sprijinit caligrafi, dascăli și traducători din greacă și slavonă și a așezat rânduială în mănăstire, astfel încât, în timpul său, viața duhovnicească de la Mănăstirea Putna a ajuns să fie recunoscută ca fiind una înfloritoare.
Ca duhovnic, a avut ucenici din toate categoriile sociale: călugări și tineri – nu numai din partea locului, ci și din Maramureș, din Galiția și chiar din Grecia – care veneau la Mănăstirea Putna nu doar să învețe carte, ci în primul rând pentru viața lui sfântă; este o mărturie că bogăția vieții monahale putnene era cunoscută nu doar în hotarele Moldovei, ci și dincolo de munți.
Ca episcop, încă din primul an în care a fost ales la Rădăuți, 1745, s-a preocupat de susținerea tipăririi cărților bisericești; printre acestea s-a numărat Liturghierul, tradus din grecește de către Evloghie Dascălul. Este cel de-al doilea Liturghier românesc din Moldova, după cel al Sfântului Mitropolit Dosoftei (1679 și 1683). De altfel, încă de pe vremea când era egumen și stareț a fost un susținător fervent al traducerilor cărților de cult în limba română, continuând astfel opera Sfântului Mitropolit Dosoftei.
Doi ani mai târziu, în 1747, Grigore al II-lea Ghica, domnul Moldovei, membrii divanului, mitropolitul Nichifor și episcopii Iacob al Rădăuților, Ioanichie al Romanului și Ierotei al Hușilor au hotărât înființarea a trei școli primare în centrele episcopale de la Roman, Huși și Rădăuți; la Rădăuți, școala funcționa chiar în reședința episcopală.
Ca mitropolit – în cei zece ani de slujire în această demnitate, 1750-1760 – Iacob Putneanul a desfășurat o intensă activitate pastorală, misionară și socială; de asemenea, a promovat cultura și tiparul și a vegheat cu același interes la traducerea de cărți folositoare de suflet. În fapt, mitropolitul Iacob Putneanul – prin Evloghie Dascălul pentru limba greacă și Vartolomei Măzăreanul pentru cea slavonă – a reluat traducerea cărților, care de la mitropolitul Dosoftei stagnase.
Astfel, după ce a tipărit mai întâi Liturghierul slavo-român, tradus din nou, în 1745, la Rădăuți, a tipărit la Iași o Carte de rugăciuni (1751), Synopsis, adică Adunarea celor șapte Taine și a celor șapte laude ale Sfintei Biserici și canoane din sfânta pravilă ce sunt trebuincioase la taina duhovniciei (1751), Târnosania (1752), Evhologhionul, adică Molitvelnicul (1754), Penticostarul (1754), Antologhionul (1755), Apostolul (1756), Psaltirea (1757), Liturghierul(1759), Antologhionul (1760).
Mitropolitul Iacob Putneanul a ajutat și a vegheat duhovnicește nu doar la bunul mers al Mănăstirii Putna, – fiind considerat pe bună dreptate a fi al doilea mare ctitor al acesteia –, ci și la bunul mers al altor mănăstiri, schituri și biserici, dintre care amintim Sihăstria Putnei, Ursoaia, Doljești, „Sfântul Dumitru” din Suceava, Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suceava și Catedrala veche mitropolitană de la Iași.
Demn de amintit este faptul că, în 1757, mitropolitul Iacob Putneanul l-a determinat pe domnul Constantin Cehan Racoviță să construiască Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, după modelul celor de la Roman și Focșani, ctitorite de episcopul Ioanichie al Romanului; acestora din urmă, în 1756, domnul – prin 12 hrisoave – le-a acordat însemnate privilegii, venituri, moșii și scutiri de taxe, pentru a asigura funcționarea lor. Așezământul ieșean este primul spital public administrat de o epitropie cu statut de mănăstire.
Mitropolitul Iacob Putneanul a fost un ierarh de atitudine, care a schimbat legi. Se cuvine a aminti că în 1755 domnul Matei Ghica, la propunerea mitropolitului Iacob, a schimbat procedura de tranzacție – devenind lege – și a întărit regulamentul de funcționare al breslei groparilor din Botoșani și Suceava, prin care îi obliga să-i îngroape și pe străini; a stopat războaie, și aici avem în vedere că la anul 1758, mitropolitul Iacob, împreună cu episcopii sufragani, secundați de egumenii și boierii din Moldova, a trimis o plângere la hanii tătari din Bugeac și Nogai în care a cerut să înceteze distrugerea țării și uciderea populației.
Nu poate fi trecut cu vederea faptul că nu a cedat presiunilor domnilor Constantin Racoviță, Scarlat Ghica și Ioan Teodor Callimachi care îi cereau ridicarea blestemului pus pe capul celor care ar fi reintrodus văcăritul, pogonăritul și vădrăritul, după ce, în 1749, mitropolitul Iacob îl convinsese pe Constantin Racoviță, domnul Moldovei, să desființeze vecinia, echivalentul iobăgiei în Moldova. Aceasta a contribuit la intensificarea presiunilor politice de la o zi la alta, deși în acea perioadă autoritatea civilă, în luarea deciziilor, era influențată în bine de către Biserică. Hotărârea de a nu face niciun fel de compromis l-a determinat să renunțe la scaunul mitropolitan și să se retragă, în anul 1760, la Mănăstirea Putna, spunând: „M-am lepădat și de Mitropolie și de cinste și de toate ale acestei lumi, numai focul jurământului să nu-mi iau în cap și în suflet…”.
Desigur că, după înlăturarea acestor impozite de pe umerii cetățenilor, în anii următori țara a înflorit, sporindu-se, totodată, nașterea de prunci.
Mitropolitul Iacob Putneanul s-a strămutat la cele veșnice pe 15 mai 1778, după ce cu câteva zile înainte, pe 12 mai, a primit schima cea mare la Schitul Sihăstria Putnei, primind numele de Eftimie, după numele Sfântului Eftimie cel Mare, în a cărui zi de pomenire, 20 ianuarie, s-a născut; a fost înmormântat ca un monah, fără veșminte și însemne arhierești, în pridvorul Mănăstirii Putna.
În anul 2016, la 15 iunie, când a fost desfăcută cripta de către părinții mănăstirii, în prezența chiriarhului locului, s-au găsit relicvele sfântului având culoarea „pâinii coapte și rumene”. Așezarea în raclă a sfintelor sale moaște, racla fiind sfințită în prealabil de Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, a avut loc în ziua de 25 septembrie a anului 2016, ca parte a sărbătoririi celor 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna de către mitropolitul Teoctist, în prezența Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 6-7 iunie 2016, a hotărât trecerea mitropolitului Iacob Putneanul și a cuvioșilor Sila, Paisie și Natan – ucenicii lui de la Mănăstirea Sihăstria Putnei – în rândul sfinților, cu zi de prăznuire 15, respectiv 16 mai.