Sfântul Ierarh Antim Ivireanul: Sfaturi pentru păstorii de suflete



Sfântul Ierarh Antim Ivireanul: Sfaturi pentru păstorii de suflete
Sfântul Ierarh Antim Ivireanul: Sfaturi pentru păstorii de suflete

Nu numai mirenii se cade să se mărturisească, ci mai vârtos și noi, cei bisericești, adică diaconii, preoții, călugării și arhiereii. Că noi suntem păcătoși și greșim înaintea lui Dumnezeu mai mult decât cei simpli. Iar greșelile ce le facem mai mult prin știință le facem și, de nu ne vom pocăi, vom avea mai multă osândă decât cei care greșesc prin neștiință, după cum zice la Sfânta Evanghelie că cel ce cunoaște mult, mult se va pedepsi și celui ce i s-a dat mult, mult i se va cere (Luca 12, 48).
Nu este cu putință să ajungă cineva la liniștea mântuirii – zicea bunul păstor –, de nu va trece întâi prin ușa răbdării. Nu este cu putință să se suie la cereasca cetate a fericirii, de nu va intra prin calea smereniei. Nu este cu putință să se înalțe în ceata sfinților, de nu se va smeri cu duhul aici, jos, în cetatea celor pământești.
Nu este cu putință să împărățească cineva împreună cu Hristos la cer, de nu va urma aici pe urmele lui Hristos cu crucea. Nu este cu putință a-i rămânea cuiva nume vestit în lume, cu fapte rele și necuvioase.
În trei chipuri greșește omul: din slăbiciune, neștiință sau din firea (voia) cea rea. Păcatul din slăbiciune este împotriva lui Dumnezeu Tatăl, căci Tatăl Se cheamă Atotputernic. Păcatul din neștiință este împotriva Fiului, că Fiul lui Dumnezeu Se cheamă Înțelepciune. Păcatul din voia cea rea este împotriva Duhului Sfânt, că Duhul Sfânt Se cheamă Bun.
Pe omul care va greși din slăbiciune sau din neștiință îl va ierta Domnul mai lesne, de se va pocăi. Că așa zice David: Păcatele tinereții și ale neștiinței mele, Doamne, nu le pomeni (Psalmi 24, 7). Iar cine greșește din firea (voia) cea rea împotriva Duhului Sfânt, acelui om nu-i iartă Dumnezeu lesne păcatul. Că așa zice Domnul: Tot păcatul și hula se vor ierta oamenilor, iar hula care este împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta (Marcu 3, 28-29).
Se cade omului celui sufletesc, adică bisericesc, să fie mai cu omenie decât mireanul, pentru ca să ia pildă și învățătură fiecare de la el, văzând faptele lui cele bune. Că nu Se mânie Dumnezeu atâta pe omul cel prost (simplu) când face păcat, cât se mânie pe omul cel bisericesc și pe omul cel de cinste. Pentru aceea i se cade să fie numai cu omenie, iar nu să facă păcat.
Sunt mulți în lume care se numesc pe sine păstori și zic cum că poartă grijă de oi. Ei zic, ticăloșii, numai cu cuvântul, iar cu fapta sunt departe cât e cerul de pământ. Căci nu poartă grijă pentru folosul oilor, ci se nevoiesc numai pentru folosul lor, cărora nu se cuvine să le zică cineva păstori, ci năimiți sau, mai vârtos să zic, furi și tâlhari, că lasă oile lor de le mănâncă lupii, și ei sar pe aiurea în turmele cele străine, să fure și să junghie și să piardă.
Păstorului celui bun i se cuvine să aibă trei lucruri: una, credința curată; a doua, înțelepciune întreagă; și a treia, să aibă toiag în mână.
Cu credința cea curată să caute pururea binele și folosul oilor lui, nu numai al celor sănătoase și zdravene, ci și al celor bolnave și zdruncinate. Cu înțelepciunea să păstorească pe oameni, dând învățătură fiecăruia după vârsta și rânduiala lui. Iar cu toiagul pe care-l ține în mână, adică cu stăpânirea și cu darul Duhului Sfânt, să pedepsească (mustre) atât pe oi, cât și pe lupii cei de gând și pe fiarele cele sălbatice, ce vin asupra oilor. Căci cu adevărat, cu cât rămân oile nepedepsite, cu atât cad în mai multe și nenumărate patimi. Asemenea și lupii, când nu văd toiag în mâna păstorului, răpesc oile fără de nici o frică și le mănâncă. Pentru acest toiag zice David în psalm: Toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat (Psalmi 22, 5).
Precum sunt boli de multe feluri în trup și nu se pot vindeca cu un singur fel de doctorii, așa nici păstorul cel bun cu un singur fel de învățătură nu poate odihni, nici îndrepta toate firile omenești. Că altă învățătură trebuie bărbatului, și alta femeii: altă îndreptare trebuie bătrânului, și alta tânărului; altă povățuire trebuie bogatului, și alta săracului; altă mângâiere trebuie celui vesel, și alta celui trist; altă vindecare trebuie celui sănătos, și alta celui bolnav; altă înfruntare trebuie stăpânului, și alta slugii; altă îndemnare trebuie celui îndrăzneț, și alta celui fricos; altă îmbunare trebuie celui blând, și alta celui mânios; altă vorbă trebuie celui învățat, și alta celui neînvățat.
Păstorul care va voi să păstorească după lege și după dreptate trebuie pururea să țină toiagul în mână, adică dojana și înfruntarea, și după vremi să pedepsească pe oi și să izgonească fiarele. Căci acesta este sfârșitul cel bun al păstoriei sale, ca să țină oile și să le păzească cu sănătate duhovnicească, adică cu învățătură.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 249-250)



Recomandări

Nemărginirea iertării dumnezeiești și micimea iertării omenești, aduse în atenția sucevenilor la Catedrala Arhiepiscopală

Nemărginirea iertării dumnezeiești și micimea iertării omenești, aduse în atenția sucevenilor la Catedrala Arhiepiscopală
Nemărginirea iertării dumnezeiești și micimea iertării omenești, aduse în atenția sucevenilor la Catedrala Arhiepiscopală

„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a X-a după Rusalii

„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a X-a după Rusalii
„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a X-a după Rusalii

Credința și inima curată ni-L fac transparent pe Dumnezeu, coordonatele duhovnicești trasate la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Credința și inima curată ni-L fac transparent pe Dumnezeu, coordonatele duhovnicești trasate la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
Credința și inima curată ni-L fac transparent pe Dumnezeu, coordonatele duhovnicești trasate la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava