Sfântul Haralambie, ocrotitorul săracilor și al bolnavilor

În data de 10 februarie săvârșim pomenirea Sfântului Ierarh Haralambie, Episcopul Magneziei în Asia Mică (Turcia de astăzi). Datorită chinurilor cumplite pe care le-a îndurat de la prigonitori, Sfântul Haralambie a fost și este cinstit de creștinii ortodocși ca un mare mărturisitor și ocrotitor al celor aflați în suferințe și necazuri.
Dintru început, încă din vremea propovăduirii Evangheliei de către Mântuitorul, cei mai receptivi la cuvintele Sale au fost săracii, bolnavii și pricăjiții. Aceștia vedeau în bunătatea Învățătorului din Nazaret pe părintele iubitor sau stăpânul milostiv de care nu avuseseră parte, dar pe care și-l doreau cu atâta ardoare. Mai ales că li se promitea o Împărăție, chiar dacă ei nu înțelegeau cum va fi aceea. Hristos a spus atâtea pilde despre felul de a fi al Împărăției tocmai pentru că cei din jurul Lui aveau tendința tot timpul să o interpreteze în chip lumesc.
Cu toate că printre cei care au ascultat cu luare aminte predica Mântuitorului au fost și oameni înstăriți, intelectuali ai acelor vremuri, majoritatea credincioșilor primelor comunități creștine era constituită din oameni simpli, care își puneau ultima speranță măcar într-o Împărăție din altă lume, unde să trăiască un pic mai liniștit, fără frica stăpânului nemilos sau a debitorului hulpav.
De aceea și preoții sau episcopii primelor veacuri erau iubiți foarte mult de popor. Mai ales dacă ei că proveneau din oameni simpli și încercau să-i ajute pe primii creștini cu prețul uitării de sine și al dedicării totale păstoriților. Din acele timpuri a rămas evlavia populară pentru mari misionari și păstori, urmași ai Apostolilor, cum au fost Sfântul Arhidiacon Ștefan, Sfântul Iacob, ruda Domnului, Sfântul Clement, Episcopul Romei, Sfântul Ignatie Teoforul, Sfântul Policarp al Smirnei, Sfântul Irineu de Lugdunum și Sfântul Haralambie, Episcopul Magneziei, precum și mulți alții.
Sfântul Haralambie, păstorul cel dârz și apărătorul turmei sale
Sfântul Haralambie a trăit în secolul al doilea după Hristos, fiind Episcop al Magneziei, în Asia Mică (Turcia de astăzi). În timpul păstoririi sale, Sfântul Haralambie s-a confruntat cu persecuții din partea guvernatorului Asiei Mici, care s-a înfuriat pe faptul că ierarhul nu se închina idolilor. Nemaipomenitele chinuri care au urmat, cu toate că venerabilul ierarh avea peste o sută de ani de viață, ne fac și astăzi să tresărim și să ne gândim foarte bine la felul în care era mărturisit creștinismul în timpul persecuțiilor romane. Pentru că Sfântul Haralambie răbda fără să crâcnească aceste chinuri și, pe deasupra, le mulțumea chinuitorilor că-l ajută să dobândească un trup ceresc, omorându-i trupul pământesc, guvernatorul a poruncit să-i fie tăiat capul.
În timpul acestor evenimente foarte mulți martori ai chinurilor s-au convertit la creștinism, iar alții, creștini fiind deja, au mărturisit alături de ierarhul lor. Doi soldați, Porfirie și Vaptos, care îl păzeau pe Sfântul Haralambie, au mărturisit că sunt creștini, fiind condamnați imediat la moarte prin decapitare. De asemenea, trei femei care au văzut chinurile la care era supus martirul s-au convertit la credința în Hristos, fiind ucise pentru aceasta. Martirologiul stabilește la anul 202 moartea martirică a Sfântului Haralambie.
Pentru credința sa neclintită și pentru răbdarea de care a dat dovadă în fața chinuitorilor, creștinii l-au cinstit și iubit mult pe Sfântul Haralambie, rugându-l să-i ajute atunci când și ei erau în suferințe, boli sau necazuri ale vieții. Astfel, evlavia credincioșilor ortodocși l-a considerat pe arhiereul Magneziei ocrotitor de boli, de moarte năprasnică, iar pentru că sfântul fusese păstor înainte de a fi hirotonit, țăranii îi cereau să le apere animalele domestice și să-i ajute să aibă roadă bogată. Sfântul cu siguranță i-a ajutat pe foarte mulți în rugăciunile lor, pentru că altfel nu s-ar putea înțelege mulțimea de tradiții populare, legate de cinstirea lui, dar și numărul mare de biserici și mănăstiri care i-au fost închinate.
(Ziarul Lumina)