Sfântul Grigorie, primul sfânt pe care Biserica l-a numit „taumaturg“

Sfântul Grigorie Taumaturgul este una dintre marile personalități ale istoriei și spiritualității creștine din sec. al III-lea. A desfășurat o amplă activitate misionară, convertind la creștinism pe toți locuitorii din Neocezareea. Prin întreaga sa activitate desfășurată în slujba Bisericii, s-a impus în conștiința creștinilor din toate timpurile, mai întâi ca un făcător de minuni, putere care i-a atras supranumele de Taumaturgul, și apoi ca un teolog pragmatic, preocupat să ofere soluții practice problemelor cu care se confrunta Biserica din vremea sa. El a fost unul dintre cei mai înfocați ucenici ai lui Origen și primul sfânt pe care Biserica l-a numit „taumaturg“.
Născut în anul 213, într-o familie păgână din Neocezareea Pontului, sfântul pe care îl prăznuiește astăzi Biserica Ortodoxă a primit numele de Teodor, pe care l-a schimbat în Grigorie înainte de hirotonia lui în episcop. S-a botezat la vârsta de 14 ani, la scurt timp după moartea tatălui, la insistențele mamei sale. A studiat retorica, apoi limba latină și dreptul în orașul natal, plecând mai târziu în orașul Beirut împreună cu fratele său, pentru desăvârșirea studiilor de drept. La invitația surorii lor, cei doi frați s-au oprit în Cezareea Palestinei, unde soțul ei era guvernator.
Ucenic al lui Origen
Cunoscându-l pe Origen, amândoi au fost puternic impresionați de înțelepciunea acestuia, rămânând în preajma lui timp de 5 ani. Înainte de a reveni în orașul natal, Sfântul a ținut un discurs de rămas bun, exprimându-și recunoștința față de renumitul său dascăl pentru tot ceea ce a făcut pentru el și, în general, pentru realizările sale deosebite în domeniul culturii și educației creștine. Sfântul Grigorie era entuziasmat de experiența acumulată în această perioadă. Încă din prima zi a fost cucerit de cuvântul lui Origen, pentru că, ne spune el, „era un amestec de blândețe și seriozitate, de convingere și constrângere“. A învățat de la acesta că faptele trebuie să urmeze întotdeauna cuvintelor și că orice învățătură este zadarnică și nefolositoare, atâta timp cât cuvântul este separat de faptă. După exemplul iubitului său dascăl, s-a preocupat foarte mult să cultive însușirile sufletului, lăsând la o parte cele trecătoare. În semn de prețuire, i-a atribuit diferite apelative ca: primul dintre filosofi, părinte sau paradis duhovnicesc. „Acest om admirabil, prietenul și crainicul virtuților, ne-a făcut să le iubim demult cu cea mai aprinsă dragoste, singurul lucru, poate, care i-a fost posibil. El ne-a inspirat, grație virtuții sale, dragoste față de frumusețea dreptății, al cărei chip de aur ni l-a arătat nouă, dragoste de înțelepciunea cea adevărată, de toți căutată și îndrăgită, dragoste de cumpătarea care face asemănarea cu Dumnezeu, care aduce echilibrul și pacea sufletului, dragoste de bărbăția cea minunată, de răbdare și mai ales nevoia lăuntrică de adora pe Dumnezeu, despre care se zice că este mama tuturor virtuților, pentru că ea este baza și scopul tuturor virtuților; având-o pe aceasta, le dobândim și pe celelalte cu ușurință, acele virtuți care învrednicesc pe omul credincios să devină prieten și crainic al lui Dumnezeu pentru că virtuțile îl fac demn și curat și-l însoțesc la Dumnezeu întocmai ca un bun cârmaci și un preot înțelept“, acestea le-a arătat Grigorie în discursul de mulțumire, care subliniază admirația pe care i-o purta dascălului său.
Luminătorul celor din Neocezareea
Întorși în ținutul natal, cei doi frați s-au dedicat predicării Evangheliei lui Hristos. Între timp, Sfântul Grigorie a fost hirotonit episcop al Neocezareei Pontului. Tot atunci a fost hirotonit episcop și fratele său Atenodor, într-o localitate al cărei nume nu e cunoscut. În calitatea sa de episcop, Sfântul Grigorie a desfășurat o amplă activitate misionară, convertind la creștinism pe toți locuitorii din Neocezareea. Este de remarcat acest fapt cu atât mai mult cu cât, la ridicarea lui în funcția de episcop, aici erau doar 17 creștini, inclusiv cei din împrejurimi. Între persoanele care au îmbrățișat creștinismul datorită activității sale, se numără și Macrina, bunica Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Grigorie de Nyssa. În timpul persecuției lui Deciu, Sfântul Grigorie s-a retras în munți împreună cu un mare număr de credincioși, iar după ce calmul a fost restabilit, el a instituit sărbători în amintirea martirilor. A fost martor și la devastarea Pontului de către goți și borazi, Biserica aflată sub păstorirea sa fiind pusă la grea încercare. Împreună cu fratele său, a participat la Sinodul de la Antiohia, din 265, care l-a condamnat pe ereticul Pavel de Samosata. După toată această bogată activitate desfășurată în slujba Bisericii a trecut la cele veșnice în timpul domniei lui Aurelian (270-275), conform informației dată de Suidas.
Contribuția teologică
Întreaga operă scrisă a Sfântului poartă amprenta caracterului practic al activității sale, întrucât ceea ce a scris a avut un scop practic. Se spune că învățătura despre Sfânta Treime i-a fost descoperită și lămurită în urma unei minuni dumnezeiești, de Sfântul Ioan Evanghelistul, la porunca directă a Maicii Domnului. Astfel, Sfântul Grigorie a reușit să evidențieze eternitatea, egalitatea și unitatea Persoanelor Sfintei Treimi. A demonstrat că Dumnezeu nu este supus pătimirii sau suferinței, iar atunci când Fiul lui Dumnezeu a voit să pătimească a făcut acest lucru ca prin pătimirea Sa să-i mântuiască pe oameni. El a învins patimile și a biruit moartea, arătând nepătimirea Sa.
„Nou Moise te-ai făcut prin fapte“
Prin viața și credința lui, Sfântul Grigorie a ajuns să facă și minuni, primind supranumele de taumaturgul sau Făcătorul de minuni. Sfântul Vasile îl considera împreună cu apostolii și proorocii drept marea făclie strălucitoare a Bisericii, trăitor în intimitatea lui Dumnezeu. Dintre numeroasele minuni pe care Sfântul le-a săvârșit, ne vom opri asupra a două dintre ele. Se știe că în timpul împăratului Deciu a fost pornită o prigoană împotriva creștinilor, care erau omorâți dacă nu se închinau idolilor. Pentru a scăpa din calea prigonitorilor, Sfântul Grigorie împreună cu un diacon al său s-a retras în munte. Prigonitorii au aflat însă unde s-a ascuns și au plecat în căutarea lui cu gândul de a-l omorî. Când Sfântul a văzut că se apropiau, a început să se roage cu mâinile ridicate spre cer împreună cu diaconul său. Cu toate că prigonitorii nu erau departe de el, nu-l puteau vedea, arătându-se astfel voia lui Dumnezeu. După mai multe căutări în zadar, s-au întors la cel care i-a trimis în munte și i-au spus că nu au găsit pe nimeni, decât doi copaci alăturați. Înțelegând acela minunea, i-a lăsat și a alergat la munte. Aici i-a găsit pe cei doi rugându-se și, căzând la picioarele Sfântului, a devenit din prigonitor rob al lui Hristos.
Un râu ce se numea Licos se revărsa în fiecare primăvară din matca sa, inundând satele și pământurile din apropiere. Auzind că Sfântul Grigorie are putere asupra apelor, locuitorii din această zonă l-au rugat să se milostivească de ei și să potolească apele râului pentru a nu le mai produce atâtea pagube. La început, Sfântul le-a spus că nu poate trece peste rânduiala lui Dumnezeu, dar pentru că nu încetau să-l roage, a mers împreună cu ei la râu. Venind aproape de mal, a înfipt acolo toiagul său, poruncind râului ca în numele lui Hristos să-și urmeze cursul. Apoi, din toiag a crescut un stejar mare care a devenit stavilă împotriva revărsării apelor. Această minune ne amintește de Moise care, cu toiagul său a despărțit Marea Roșie, de aceea Sfântului Grigorie îi spunem în slujbele Bisericii că „nou Moise te-ai făcut prin fapte“. (Sursa: Ziarul Lumina)