Sfântul Gheorghe: Tradiții și obiceiuri la români

Pe 23 aprilie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox. În tradiția populară, Sf. Gheorghe este cunoscut sau Sângeorz sau San-George. Este considerat a fi protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor.
În spiritualitatea populară, între San-George și Samedru (Sfantul Dumitru) există o înțelegere cosmică. Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima oară, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viață.
În legendele populare Sf. Gheorghe este „străjer al timpului”, lui îi sunt încredințate cheile vremii și, la porunca sa, se închide și se deschide anotimpul cald. Dat fiind faptul că începutul sezonului cald coincide în calendarul popular cu debutul sezonului pastoral, Sfântul Gheorghe are în cultura populară și atributul de patron al păstorilor.
În ziua Sfântului Gheorghe, creștinii pun la porțile caselor crenguțe de fag sau iarbă verde pentru a avea un an roditor.
În dimineața zilei de San-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așază la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele malefice.
Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele erau puse și în hrană animalelor, în credință că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.
În ajunul zilei de San-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.
Există și obiceiul că în dimineață zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observă care fecior va calcă peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite că remediu în ameliorarea diferitelor boli.
Tot în dimineață zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiș în pădure pentru a culege mătrăgună și năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streașina, în credință că ele le vor aduce pețitori bogați.
Flăcăii căutau în dimineață zilei de 23 aprilie, iarbă fiarelor, plantă miraculoasă ce putea să sfărâme lăcățele. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută. Vasul era ascuns într-un loc doar de el știut. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofă cu apă. Dacă în vas se află un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu față iubita. Dimpotrivă, dacă în apă se află o floare uscată, era semn că tânărul nu se va însura în acel an; iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.
Femeile căsătorite mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii).
Acestea erau adaugate în hrană animalelor, în credință că vacile vor da mult lapte și de bună calitate.
Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi. Se credea că acel care încalcă interdicția, avea să fie somnoros întregul an.
Urzicatul era un alt obicei practicat de San-George. Există convingerea că prin urzicat ei vor fi mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul întregii veri care urmă să înceapă.
(Ana Grama, Jurnal Spiritual)