Sfântul Epifanie, arhiepiscopul Ciprului

Deși în copilărie a rămas orfan de tată și o vreme a trăit în mare sărăcie împreună cu mama și sora lui, Epifanie a ajuns în casa unui rabin bogat, devenind, la moartea acestuia, moștenitorul întregii averi. Și, trebuind să-și cerceteze averile, Epifanie a pornit la drum.
În acele locuri viețuia și un om învățat, monah, pe nume Luchian, care trăia din meșteșugul caligrafiei și împărțea săracilor tot ceea ce îi prisosea.
Având același drum, cei doi s-au întâlnit pe cale. Un sărac, prinzând piciorul lui Luchian, i-a zis:
– Omul lui Dumnezeu, miluiește-mă, căci n-am mâncat de trei zile.
Luchian și-a scos haina și a spus săracului:
– Ia-o și vinde-o în cetate și cumpără-ți pâine.
În clipa aceea, Epifanie a văzut cum din cer a coborât o haină albă care l-a îmbrăcat pe Luchian. Înfricoșându-se, s-a aruncat la picioarele lui Luchian și i-a zis:
– Omule, spune-mi cine ești!
– Sunt creștin. Ți-e destul să știi asta?
– Și ce mă oprește să mă fac și eu creștin? a întrebat Epifanie.
– Îndărătnicia ta te oprește.
Deci Epifanie a renunțat la cercetarea averii sale și s-a întors acasă, unde trăia sora lui, și i-a spus acesteia:
– Vreau să mă fac creștin și să mă duc la mănăstire.
– Voi face și eu ca tine, a răspuns sora lui.
Și, luând încuviințare de la episcop, Luchian a tălmăcit celor doi Sfânta Scriptură. La botez, episcopul a văzut o cunună deasupra capului lui Epifanie.
După botez, Epifanie și-a împărțit averea săracilor și a oprit doar patruzeci de arginți ce-i trebuiau pentru cumpărarea Sfintei Scripturi. A mers apoi cu Luchian afară din cetate, la mănăstirea pe care acesta o făcuse și unde viețuiau zece monahi.
Vinul prefăcut în apă
Odată, când niște călători aproape au leșinat de sete, Epifanie a luat un vas cu vin și a spus:
– Fraților, credeți că Cel care a prefăcut apa în vin va preface și vinul în apă?
Și astfel, la cuvântul Sfântului Epifanie, vinul s-a prefăcut în apă și a salvat călătorii însetați.
Creștinarea sarazinilor
Călătorii au dus vestea acestei minuni și către mănăstire au început să vină mulțimi de oameni. De aceea, Sfântul Epifanie a plecat pe furiș într-un loc sălbatic, unde stătea câte trei zile fără apă. Odată, au trecut pe acolo patruzeci de sarazini (musulmani), care au râs de el. Iar unul chiar a vrut să îl omoare. Însă, când a ridicat cuțitul, i s-a deschis ochiul cu care nu vedea și, de uimire, a înțepenit. Cu vorbe potrivite, Epifanie i-a liniștit pe toți, căci minunea îi speriase rău. Atât de frumos le-a vorbit, încât aceștia începuseră să creadă că este Dumnezeu și n-au mai vrut să plece de lângă el. Așa că l-au luat cu ei, iar el i-a învățat cele sfinte și i-a făcut creștini. Apoi și-a luat ucenicul cel mai drag și s-a întors la mănăstire.
Hrana dintre pietre
La chilia sa nu era decât piatră de jur împrejur. După trei zile de stat acolo, văzând că ucenicului îi era peste puteri să rabde mai multă sete și post, Sfântul Epifanie a chemat numele Domnului și s-a rugat pentru apă și verdețuri. Dumnezeu a făcut minunea îndată. Minunat era și cum vorbea ca și cu niște oameni cu fiarele sălbatice care veneau la izvor și mai stricau verdețurile.
Sper că v-au plăcut aceste întâmplări din viața Sfântului Epifanie și că le-ați pus la inima voastră, aflând încă un sfânt căruia vă puteți ruga.
(Sursa: Ziarul Lumina)