Sfântul Elefterie, episcopul roman care a îmblânzit leii

Mucenicul Elefterie a trăit în vremea împăratului Hadrian (117-138). Data nașterii sale nu este cunoscută. Știm doar că s-a născut în apropiere de Roma, în jurul anului 100. Viața sa a stat sub oblăduirea Sfântului Apostol Pavel. Chiar dacă nu l-a cunoscut direct pe Apostolul Neamurilor, a aflat multe despre el de la mama sa, Antia. Aceasta fusese botezată de către Sfântul Apostol Pavel și era o bună creștină. Despre tatăl său nu știm aproape nimic. Tot ceea ce se poate spune este că provenea dintr-o familie bogată, de rang înalt. Nu se poate afirma cu certitudine dacă era și el creștin sau nu.
Sfântul Elefterie a rămas încă din copilărie orfan de tată. Mama sa l-a crescut în dreapta credință și l-a îndrumat spre calea adevărată a Evangheliei. Tânărul Elefterie participa la slujbele bisericești, unde a fost remarcat de arhiepiscopul Romei, Anichit. Acesta fusese ucenic direct al Sfântului Apostol Pavel. El îl povățuia deseori pe Elefterie și îi insufla curajul de a-L mărturisi pe Hristos.
Episcop la 20 de ani
Slujind cu râvnă deosebită, Elefterie ajunge repede să facă parte din cler, fiind hirotonit diacon la doar 15 ani. Foarte rar întâlnim un astfel de caz în istoria Bisericii. De regulă, vârsta minimă pentru hirotonia întru diacon era de 20 de ani, în acest caz făcându-se o excepție. Arhiepiscopul Anichit își cunoștea bine ucenicul și știa că este foarte matur pentru vârsta lui. Rugăciunea, postul, nevoințele tânărului Elefterie erau încununate de o inteligență pătrunzătoare și o dragoste puternică pentru oameni. Aceste daruri ale lui Dumnezeu nu puteau fi trecute cu vederea și nici amânate pentru mai târziu. Creștinii trăiau o vreme de persecuții și erau destul de mulți care ajungeau să se lepede de Hristos, din cauza chinurilor. Prin urmare, era nevoie de un om capabil, care să posede un cuvânt puternic, o credință tare și curajul mărturisirii. Aceste daruri erau clar ale Sfântului Elefterie. Prin urmare, la 18 ani ajunge preot, iar la 20 de ani este hirotonit episcop al Illiricului. Sfântul Elefterie predica într-un mod cu totul excepțional. Era capabil să aducă printr-o singură cuvântare zeci de suflete la dreapta credință. Biserica dobândea un păstor deosebit.
Convertirea prin cuvânt: Felix
Odată cu venirea la domnie a împăratului Hadrian, imperiul dobândea un conducător priceput în cele lumești, dar total necunoscător în cele duhovnicești. Hadrian a sprijinit în mod paradoxal ambele împărății. Pe cea lumească prin întărirea Imperiului Roman, care făcea față cu greu extinderii teritoriale, și pe cea cerească prin vărsarea sângelui mucenicilor. Hadrian era păgân și nu dorea decât un singur lucru: dispariția creștinilor. Precum mulți alți împărați, lovește direct în liderii Bisericii. Își trimite un apropiat, pe Felix, să îl captureze pe Sfântul Elefterie. Felix îl întâlnește pe Sfântul Elefterie atunci când acesta ținea o cuvântare. Uimit de adevărată învățătură creștină, Felix se convertește. Trebuie amintit că în acea perioadă se cunoșteau puține lucruri despre creștini. Sfânta Împărtășanie era confundată cu un canibalism ritualic, dragostea creștină cu manifestări licențioase. În aceste condiții, creștinii erau considerați mai răi decât criminalii de rând. Văzând frumusețea slujbelor creștine și blândețea păstorului Elefterie, Felix trece din tabăra adversarilor în cea a susținătorilor. Se botează pe drumul de întoarcere la împărat, sub mâna episcopului Elefterie.
Convertirea prin rugăciune și dragoste: Coremon
Chinurile Sfântului Elefterie au fost cumplite. În mod surprinzător, împăratul Hadrian a trecut peste legile statului. Întrucât Sfântul Elefterie era de neam roman, ar fi trebuit să fie executat direct prin decapitare. Însă, Dumnezeu a rânduit să fie chinuit pentru ca mulți să dobândească prin el lumina credinței. Cea mai faimoasă convertire a fost cea a eparhului Coremon. Hadrian hotărâse ca Elefterie să fie aruncat într-un cuptor încins plin cu sulițe. Luase această decizie sfătuit de Coremon. Înainte de a fi aruncat înăuntru, Sfântului Elefterie, ca oricărui condamnat la moarte care are dreptul la o ultimă dorință, i s-a dat răgazul de a rosti o rugăciune. Astfel, el a șoptit următoarele cuvinte: „Îți mulțumesc, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, că m-ai învrednicit de atâtea bunătăți; căci cu mâna Ta cea tare m-ai întărit a răbda atâtea, pentru numele Tău cel sfânt. Deci, acum caută din cer și vezi ce au sfătuit asupra mea cei ce mă urăsc, izbăvește sufletul meu de înțepăturile lor și de bărbații sângelui mă păzește, ca un bun, ca să Te cunoască toți pe Tine, Unul Dumnezeu, întru toate marginile pământului. Atinge-Te de inimile lor, o, Stăpâne, cela ce ești bogat întru milă, iar numele Tău cel sfânt fă-l cunoscut lor și adu-i către voia Ta cea sfântă, ca să Te cunoască pe Tine, Unul adevăratul Dumnezeu, și să lase închinăciunea idolească cea pierzătoare, că bine ești cuvântat în veci. Amin“. Coremon a rămas uimit de rugăciunea sfântului și, în momentul respectiv, a înțeles care este esența creștinismului: iubirea vrăjmașilor. A ales să fie și el creștin. Această decizie l-a surprins neplăcut pe Hadrian și l-a aruncat pe Coremon în cuptor, sperând că moartea lui îi va înfricoșa pe cei prezenți și îi va îndepărta de la creștinism. S-a înșelat. Coremon a ieșit sănătos din cuptor prin rugăciunile Sfântului Elefterie. Imediat a fost decapitat. Primise prin mucenicie botezul sângelui și sufletul său a plecat spre împărăția cerurilor să slujească adevăratului Împărat, Hristos.
Îmblânzitorul fiarelor și al oamenilor
Chinurile Sfântului Elefterie au continuat. Hadrian a poruncit să fie aruncat în temniță și lăsat fără hrană. Dar nu știa că acolo unde nu pot intra oamenii, pot intra îngerii. Sfântul Elefterie a fost hrănit de către un înger în chip minunat. Uimit de puterea sfântului, pe care el o considera vrăjitorească, Hadrian hotărăște să îl lege de un cal și să lase să fie târât de acesta. Dumnezeu hotărăște altceva. Trimite un înger care îl răpește pe sfânt din mijlocul chinurilor și îl aduce într-un munte aflat în apropiere de Roma. Aici, Sfântul Elefterie se împrietenește cu fiarele, rostindu-le în fiecare zi cuvinte din Scripturi. Animalele puternice îl slujeau și îl ocroteau ca pe un păstor al lor. Vânătorii din împrejurimi au băgat de seamă acest lucru și l-au anunțat pe împărat, care trimite imediat slujitori pentru a-l prinde. Cifra aproximativă a oamenilor trimiși este de 500. O adevărată oaste pentru a prinde un singur om. Lucrul acesta arată că Hadrian se temea de puterea Sfântului și voia să fie sigur că îl poate captura. Dar animalele care îl păzeau pe Sfântul Elefterie erau hotărâte să își dea viața pentru el. Doar rugăciunea încărcată de blândețe și de milostivire a Sfântului a făcut ca acestea să nu-i atace pe oamenii lui Hadrian. Ar fi fost un măcel inutil. Sfântul Elefterie a reușit să convertească toți ostașii trimiși împotriva lui, intrând în Roma cu un alai de creștini în urma sa. Ajuns aici, a fost osândit la moarte în arena leilor. Dar leii nu s-au atins de el. I s-au închinat. Omului duhovnicesc nimic din ce aparține naturii nu i se împotrivește, în afară de omul lumesc.
Jertfa mamei și îndemnul neobosit al mântuirii
Sfântul Elefterie a fost, în cele din urmă, decapitat. Mama sa, rostind cuvinte de laudă către Dumnezeu, s-a aplecat peste trupul fiului său. În acel moment a fost străpunsă de săbiile ostașilor aflați în preajmă. S-a săvârșit bucuroasă de biruința Sfântului Elefterie. Ce putea fi mai fericit pentru ea decât gândul că Elefterie a căpătat cununa sfințeniei? A preferat să se bucure alături de el în ceruri. Ziua prăznuirii Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie este una a bucuriei, în ciuda chinurilor suferite de el în această viață. Biruința este mereu o oportunitate de laudă.( Sursa: Ziarul Lumina)