Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Capitalei

Dată fiind evlavia poporului nostru drept-credincios, Bucureștiul a avut, ca și alte așezări ale țării, încă de la începuturile existenței sale ca târg de meșteșugari și negustori, un patron spiritual, un sfânt ocrotitor, recunoscut și cinstit ca atare de obștea locuitorilor săi. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, un smerit monah din secolul al XIII-lea, trăitor la sudul Dunării, a devenit ocrotitorul Capitalei odată cu așezarea moaștelor sale în Catedrala Mitropoliei, la 13 iulie 1774, în timpul ocupației rusești a Țării Românești (1769-1774). Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial ocrotitorul orașului București de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793). De atunci și până astăzi, popularitatea lui n-a scăzut cu nimic. Și astăzi, ca și acum două sute de ani, nu numai bucureștenii urcă zilnic și în număr mare Colina Mitropoliei, ca să se închine cu evlavie la sfintele lui moaște, dar și mulți credincioși din toată țara.
În lipsa unor mărturii directe privind pe cel dintâi patron spiritual al Bucureștiului, nu ne rămâne decât să ne ghidăm după sigiliul Sfântului „orășenesc“, ținând seama de faptul că, potrivit unei mai vechi tradiții, sfântul ocrotitor era reprezentat pe emblema (stema) conducerii administrative a orașului. Numai că, deși existența cetății București este atestată documentar încă de la 20 septembrie 1459, într-un hrisov domnesc al lui Vlad Țepeș, totuși, de la această dată și până la 13 mai 1563, de când datează primul document marcat cu sigiliul orașului, cunoscut până astăzi, nu avem nici o altă dovadă privind organizarea administrativă a așezării de pe malurile Dâmboviței.
Seria actelor pecetluite cu sigiliul orașului începe, deci, la 13 mai 1563, și se încheie la 10 martie 1699, când Constantin Vodă Brâncoveanu, nemaitolerând instituția Sfatului orășenesc, ales anual de obștea târgoveților pentru administrarea Bucureștiului, a desființat acest organ administrativ și a trecut atribuțiile sale pe seama dregătorilor domnești.
Maica Domnului, ocrotitoarea Bucureștiului
Întreaga activitate a conducerii administrative a Bucureștiului era legată în această epocă de biserica „pazarului“ (Bazarul sau târgul orașului) de lângă Curtea domnească. Deosebită de biserica Curții domnești, biserica din „pazar“ era aceea numită a Doamnei Maria și a Doamnei Stana, distrusă de turci la 1595. În această biserică se făcea alegerea membrilor Sfatului orășenesc, în fiecare an, primăvara, unde li se încredințau și însemnele demnității lor, împreună cu catastiful orașului, în care se treceau schimbările de proprietăți, și tot acolo se păstra sigiliul Bucureștiului.
Cum sigiliul orașului înfățișa în această vreme pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus, logic este că biserica din „pazar“ avea acest hram. Și, potrivit tradiției, hramul bisericii în jurul căreia se desfășura viața obștească era luat ca regulă generală, drept patron al orașului. Acest patronaj spiritual s-a menținut și după dispariția bisericii din „pazar“, care n-a mai fost refăcută, cum se vede pe sigiliul orașului folosit până la 1634. Așadar, în secolul al XVI-lea, Bucureștiul a avut ca ocrotitor spiritual pe Maica Domnului.
După anul 1634, și îndeosebi din 1659, când Domnul țării își muta definitiv reședința de la Târgoviște la București, crește importanța Curții domnești (Curtea Veche), în jurul căreia începe să se desfășoare viața publică a orașului. Odată cu aceasta sporește și prestigiul bisericii Curții domnești, al cărei hram, „Buna Vestire“, înfățișând pe Fecioara Maria și Sfântul Arhanghel Gabriel, înlocuiește pe Maica Domnului în sigiliul orașului, tot timpul până la 1698, când Sfatul orășenesc se desființează. Prin urmare, în secolul al XVII-lea, sărbătoarea orașului București era Buna Vestire.
Pelerinaj la hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena
În veacul al XVIII-lea, cum aflăm din izvoare literare, căci nu mai avem sigilii ale Sfatului orășenesc până în epoca modernă, Bucureștiul șia luat ca ocrotitori spirituali pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, hramul frumoasei biserici a mănăstirii lui Constantin Vodă Șerban (16541658), devenită oficial, la 1668, catedrală și reședință a Mitropoliei Țării Românești. În fiecare an, la 21 mai, în ziua hramului Sfinților Împărați Constantin și Elena, se făcea mare „alai“ la Mitropolie, adică pelerinaj, cu boieri și popor, în frunte cu Vodă. Alaiul pornea de la Curtea domnească, în sunetul clopotelor de la toate bisericile bucureștene, care băteau de sărbătoare, urca Colina Mitropoliei și era întâmpinat în ușa bisericii de mitropolit, cu Evanghelia și crucea, înconjurat de arhierei, de preoți și diaconi. Liturghia era săvârșită de mitropolit, împreună cu arhiereii și cu stareții tuturor mănăstirilor din București. După Liturghie, Vodă se întorcea la Curtea domnească cu același alai cu care venise la Mitropolie și împărțea caftane și slujbe la boieri, ierta pe osândiți și scădea pedepsele cele mari.
Aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie la București
Cu vremea, Sfinții Împărați Constantin și Elena au încetat a mai fi patronii Bucureștiului, luându-le locul Sfântul Cuvios Dimitrie, un smerit monah din secolul al XIII-lea, trăitor la sudul Dunării, ale cărui moaște au fost așezate în Catedrala Mitropoliei la 13 iulie 1774, sub păstorirea mitropolitului Grigorie al II-lea (1760-1787), în timpul ocupației rusești a Țării Românești (1769-1774).
Se presupune că el a trăit pe vremea dinastiei românești a Asăneștilor sau cel mai târziu pe vremea Cruciadei a IV-a (1204-1261). Peste câteva sute de ani, pe timpul stăpânirii turcești în Peninsula Balcanică, moaștele sale neputrezite au fost descoperite în albia râului Lom și duse în satul Basarabov, din dreapta Dunării, vizavi de orașul Giurgiu. Auzind despre această descoperire, domnul creștin al Țării Românești a trimis meșteri și bani și au ridicat acolo o biserică, în care au fost așezate moaștele Sfântului. În vremea războiului ruso-turc din 1769-1774, generalul rus Petru Saltacov a trecut Dunărea, călcând Rusciucul și o serie de sate, între care și Basarabov. Găsind moaștele Sfântului Dimitrie, generalul evlavios le-a ridicat și le-a adus la București, în Catedrala Mitropoliei, cu gândul de a le duce în Rusia, dar la rugămintea bogatului și influentului boier român Hagi Dimitrie, de a nu înstrăina sfintele moaște, generalul rus s-a înduplecat și le-a lăsat închinătorilor de aici.
Chestiunea originii etnice a Sfântului Cuvios Dimitrie este mai presus de orice încercare științifică de a o clarifica, deși unii hagiografi îl consideră bulgar, iar alții ca fiind de neam român sau aromân. În vremurile acelea foarte vechi și acoperite de legendă, când se presupune că a viețuit acest cuvios, populația din peninsula Balcanică nu era pe deplin diferențiată din punct de vedere național, încât cine mai poate să spună astăzi de ce neam a fost un sfânt asupra vieții căruia evlavia credincioșilor și depărtarea veacurilor au făcut să înflorească atâtea flori de hagiologie? Privind însă lucrurile în contextul împrejurărilor istorice în care a fost adus la București, putem afirma cu certitudine că moaștele sale au fost luate din Imperiul Otoman și strămutate într-o țară creștină, unde buna păstrare și cinstire era asigurată chiar de cei care moralmente și canonicește aveau asupra lor dreptul de ctitorat (patronat).
Credincioși din toată țara, la racla Sfântului Dimitrie
Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat ocrotitorul orașului București de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), cum ne spune Melchisedec Ștefănescu, episcopul Romanului, într-un studiu din 1887 consacrat vieții acestui mitropolit, care n-a făcut decât să confirme marea evlavie a bucureștenilor pentru acest Cuvios Părinte Dimitrie, împământenit la noi. De atunci și până astăzi, popularitatea lui n-a scăzut cu nimic. Și astăzi, ca și acum două sute de ani, nu numai bucureștenii urcă zilnic și în număr mare Colina Mitropoliei ca să se închine cu evlavie la sfintele lui moaște, dar și mulți credincioși din toată țara.
(Sursa: Ziarul Lumina)