a. Viața Preacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou de la București, numit și „Basarabov”, s-a născut în timpul împăraților româno-bulgari Petru și Ioniță Asan (secolele XII-XIII), la câțiva kilometri de orașul Rusciuc, într-un sat locuit de vlahi, anume Basarabov, pe valea râului Lomul, din părinți ortodocși și iubitori de Hristos.
Mai întâi a fost păstor de vite în satul natal. Apoi, iubind liniștea și nevoința monahală, s-a făcut călugăr la o mănăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov. După o aspră nevoința pustnicească între două pietre din malul râului Lomul, Cuviosul Dimitrie și-a dat sufletul lui Dumnezeu în acel loc și a rămas necunoscut de nimeni. După mulți ani, râul Lomul venind mare a risipit cele două pietre în apă împreună cu moaștele întregi ale Sfântului Dimitrie cel Nou. Mai târziu, descoperindu-se sfintele lui moaște prin pronia lui Dumnezeu, au fost duse la biserica satului Basarabov.
Auzind de minunile ce se făceau aici, domnii Țării Românești doreau să-i aducă moaștele la Târgoviște, spre mângâierea credincioșilor. Însă, Sfântul Dimitrie nevrând să-și părăsească satul, domnii munteni au zidit o biserică nouă în Basarabov, unde i-au fost adăpostite moaștele mai mult de două secole.
În timpul războiului ruso-turc din Balcani (1769-1774), generalul rus Petru Salticov a luat sfintele moaște să le ducă în Rusia. Dar la stăruința unui bun creștin român, Hagi Dimitrie, moaștele Sfântului Dimitrie au fost dăruite Țării Românești și așezate cu mare cinste în Catedrala mitropolitană din București, unde se află și astăzi.
Sfântul Dimitrie cel Nou se prăznuiește la data de 27 octombrie.
b. Fapte și cuvinte de învățătură Încă de când era mic la părinți, fericitul Dimitrie era foarte râvnitor la rugăciune, iubind mai ales biserica, postul, tăcerea, smerenia și viața pustnicească. Odată, pe când păștea vitele satului Basarabov, a călcat cu piciorul într-un cuib de pasăre și din greșeală a omorât puișorii. Mustrat de conștiință, și-a pedepsit piciorul vinovat și nu l-a mai încălțat trei ani de zile, umblând cu el desculț vară și iarnă, răbdând cu bărbăție gerul iernii și loviturile pietrelor.
În obștea mănăstirii de pe valea Lomului, fericitul Dimitrie întrecea pe toți cu rugăciunea curată a inimii și cu darul lacrimilor. Căci nu era altul mai iubitor de Dumnezeu și de nevoință duhovnicească decât el în această sihăstrie. Mânca o dată la două sau trei zile, dormea noaptea foarte puțin; nu avea nici un fel de avere pământească, decât trupul obosit de post și metanii, două haine vechi călugărești și Psaltirea. Pentru o nevoință aspră ca aceasta, toți se foloseau de viața lui și se sileau să-i urmeze exemplul.
Temându-se de prăpastia slavei deșarte și dorind să urmeze marilor sihastri din pustie, Cuviosul Dimitrie, luând binecuvântare de la egumen, a ieșit noaptea din obște și s-a tăinuit pe valea stâncoasă a râului Lomul, într-o peșteră mică și umedă. Acolo s-a nevoit fericitul mulți ani în neștiute osteneli pustnicești, în foame, în lipsuri, în sete și chin, răbdând grele ispite de la diavoli. Apoi, simțindu-și sfârșitul aproape, s-a retras între două pietre mari și acolo rugându-se, s-a mutat cu pace la cereștile lăcașuri, numărându-se în ceata Cuvioșilor Părinți.
Sfintele moaște Uitat de frații săi din mănăstire, trupul Cuviosului Dimitrie a fost tăinuit multă vreme între cele după pietre de pe malul Lomului. Apoi, venind râul mare, au căzut în apă pietrele cu moaștele întregi și nestricate ale sfântului. Moaștele au zăcut în apă și prundiș mulți ani de zile, până când Dumnezeu le-a descoperit într-un chip ca acesta. Era o copilă stăpânită de duh necurat și nu afla sănătate nicăieri. într-o noapte i s-a arătat Sfântul Dimitrie în vis și i-a zis:
– Copilă, de mă vor scoate părinții tăi din apă, eu te voi tămădui pe tine!
Auzind de acest vis, clericii și poporul au mers la locul unde se nevoise sfântul, cu făcliile aprinse în mâini, și au scos din apă odorul cel de mult preț, adică moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, pe care le-au așezat cu cinste în biserica satului Basarabov.
Din ziua aceea alergau, cu credință, mulți bolnavi la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou și primeau sănătate și mângâiere. Cea dintâi care s-a vindecat de duh necurat a fost însăși copila care l-a visat cu o zi înainte pe doctorul ei minunat.
Auzind domnii Țării Românești de minunile Sfântului Dimitrie de la Basarabov, au trimis preoți și boieri să aducă sfintele lui moaște în pământul țării, dar n-au putut, căci sfântul nu voia să părăsească pământul natal. Atunci au înjugat la car doi juncani neînvățați și i-au lăsat liberi, să vadă unde dorește Sfântul Dimitrie să meargă. Astfel, juncanii s-au întors repede la Basarabov, unde au rămas moaștele încă două secole, vindecând nenumărați bolnavi și alinând multe suferințe omenești.
Sfinte Preacuvioase Părinte Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
(sursa: www.sfant.ro)
