Sfântul Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

Pe cerul Ortodoxiei românești strălucesc precum luceferii sfinții. La loc de cinste între numeroșii sfinți, ale căror Sfinte Moaște răspândesc bună mireasmă pe tot cuprinsul țării noastre, se află Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.
Sfântul Dimitrie cel Nou era de neam român și a trăit în veacul al XIII-lea. S-a născut în satul Basarabov, aflat pe malul râului Lom, un afluent al Dunării, în apropierea orașului Russe, în timpul Imperiului Vlaho-Bulgar (Româno-Bulgar), imperiu creat de români (vlahi) și bulgari – după răscoala împotriva bizantinilor din anii 1185-1186 – sub conducerea fraților Petru și Asan.
Familie foarte săracă
Părinți lui erau foarte săraci și nu au reușit să-l sprijine pentru a învăța carte. Din cauza aceasta a fost nevoit tânărul Dimitrie să-și câștige singur cele necesare traiului. Mulți ani a păscut vitele și oile oamenilor din sat, cutreierând toate colinele din preajma Dunării și văile înverzite ale râului Lom. Frumusețile naturii l-au apropiat și mai mult de Dumnezeu Creatorul. Viața autentic creștină din sânul familiei, participarea la sfintele slujbe de la biserica din sat, l-au făcut pe tânărul Dimitrie să-și dorească să-și închine viața slujirii lui Dumnezeu. Era blând, milostiv cu toți semenii, postea mult și se ruga mereu. Bunătatea lui era cunoscută sătenilor. Se îngrijea de cei săraci, cărora le împărțea o parte din hrana pe care o primea de la consătenii săi pentru paza vitelor.
Dor după viața monahală
A cunoscut pe unii călugări cu viață îmbunătățită din mănăstirile din apropierea satului natal și s-a trezit în el dorul după viața monahală. A părăsit lumea cu grijile ei și a îmbrăcat haina monahală la un schit, nu departe de satul Basarabi. Izolat de lume și chiar de ceilalți monahi, a petrecut ani mulți într-o peșteră, săpată în stâncă, în asceză, rugăciune stăruitoare, post aspru și înfrânare. Viața îngerească a cuviosului era cunoscută de toți creștinii, luminând ca o lumânare smerită din peștera rece.
Și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu în peștera de pe malul râului Lom; tradiția spune că și-a cunoscut dinainte sfârșitul și s-a întins între două lespezi de piatră ca într-un sicriu și și-a dat obștescul sfârșit.
„Ca un înger pe pământ viața ta ai săvârșit”
O podobie din slujba Utreniei Sfântului Dimitrie cel Nou spune așa: „Ca un înger pe pământ viața ta ai săvârșit, în post și rugăciune ziua și noaptea petrecând, ca să înfrângi pornirea ispitelor cu care te-ai luptat, ca un ostaș adevărat al lui Dumnezeu, a cărui voie ai împlinit din tinerețe și toate întunecimile le-ai socotit. Pentru aceasta și noi cu credință te lăudăm și te slăvim”.
Sfintele sale moaște, descoperite în chip minunat
Data trecerii la cele veșnice nu se cunoaște. Mulți ani nimeni nu a știut că sfântul nu mai era în viață. Prin rânduiala lui Dumnezeu, sfintele sale moaște au fost descoperite în chip minunat. În urma unor ploi puternice, cele două lespezi cu sfintele moaște au căzut în apa Lomului, au fost acoperite cu nisip, prundiș și pietre și multă vreme au stat îngropate. S-a arătat cuviosul în vis unei tinere greu încercată de o boală aprigă, spunându-i că se va vindeca de-l va scoate din apă. Au mers părinții tinerei și câțiva credincioși la locul indicat de sfânt în vis și au scos cinstitul trup al Cuviosului Dimitrie întreg și neputrezit pe care l-au așezat în biserica satului. Toți s-au minunat și au mărit pe Dumnezeu pentru descoperirea acestui odor de mare preț și pentru însănătoșirea tinerei ce era bolnavă.
Moaștele, în catedrala mitropolitană din București
Mulțime de credincioși venea în satul Basarabi spre a se închina cinstitelor moaște. Creștinii din localitățile de la sud, dar și de la nord de Dunăre, veneau în biserica zidită de un domn muntean (tradiție spune) și se rugau sfântului să mijlocească la Dumnezeu ca să reverse milă peste ei.
Sfintele Moaște au rămas în satul Basarabi cinci secole, fiind întărire pentru credincioși în vremurile tulburi ale Balcanilor. Războiul ruso-turc (1768-1774), purtat și pe pământul românesc a fost nimicitor. Generalul rus Petru Saltâcov, ajungând cu armata în satul Basarabi, a luat Moaștele pentru a nu fi profanate de turcii musulmani. Retrăgându-se cu armata, la București, un negustor bogat cu numele Hagi Dimitrie și mitropolitul Grigorie al II-lea al Țării Românești, au intervenit pe lângă generalul rus să lase cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou poporului roman și Mitropoliei țării, ca o mângâiere pentru multe pagube materiale și suferințe îndurate de români în timpul războiului, mai ales că era român (valah) de neam. Le-a ascultat dorința și Moaștele au fost așezate cu mare cinste în catedrala mitropolitană din București în iulie 1774. Mâna dreaptă a Sfântului a fost trimisă, totuși, la Kiev.

Pururea rugător pentru noi
Sfântul Dimitrie cel Nou sau Basarabov a devenit astfel ocrotitorul Bucureștiului și al întregii Țări Românești. Multe suferințe și felurite boli au fost vindecate în urma rugăciunilor stăruitoare la racla sfântului. Este pururea rugător pentru noi către Dumnezeu.
Ținând seama de cinstirea deosebită de care se bucura Sfântul Dimitrie cel Nou, la 28 februarie 1950, Sfântul Sinod a hotărât generalizarea cultului său în toată Biserica Ortodoxă Română. Această hotărâre s-a transpus în faptă în cadrul unor impresionante manifestări bisericești la 27 octombrie 1955, în prezența multor ierarhi români și străini și a numeroși preoți, călugări și binecredincioși creștini din București și din alte localități din țară.
Sfântul Dimitrie cel Nou este pentru noi pildă de blândețe, smerenie, milostenie și dragoste pentru aproapele. Să ne rugăm Sfântului să fie ocrotitor în necazuri, izbăvitor de boli și suferințe, mângâietor în întristare și grabnic ascultător când îi cerem cu stăruință ca să fie mijlocitor al nostru către Dumnezeu.
Pr. Justinian – Remus COJOCAR
Biserica „Sf. Dumitru” Suceava