Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic



Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic
Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Sfântul Cuvios Ioan este un pustnic care s-a nevoit pe la sfârșitul secolului al XV-lea sau în prima jumătate a secolului al XVI-lea în Sihăstria Prislop din Munții Parângului, una dintre cele mai vechi sihăstrii din Țara Hațegului.
Primii sihaștri s-au stabilit în zonă pe la sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea; mulți dintre ei au fost viețuitori ai mănăstirilor Râmeț și Silvaș. Nu puțini veneau și de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog; nu au lipsit nici ucenici de-ai Sfântului Nicodim de la Mănăstirea Tismana, veniți din Muntele Athos. De altfel, străvechea Mănăstire Prislop, sau a Silvașului, cum i se mai spunea, este una dintre ctitoriile Sfântului Nicodim de la Tismana, ridicată cu ajutorul domnului Mircea cel Bătrân (1386-1418) pe locul unei așezări sihăstrești mai vechi. Actuala biserică a mănăstirii a fost construită în 1564 de domnița Zamfira, fiica lui Moise Basarab al Țării Românești.
De remarcat este faptul că, sub influența Cuviosului Nicodim de la Tismana, Sihăstria Prislop a cunoscut cea mai înaltă trăire duhovnicească din istoria sa, îndeplinind totodată un însemnat rol cultural și bisericesc în viața românilor transilvăneni. Aici, Cuviosul Nicodim de la Tismana, spre sfârșitul vieții, a copiat cunoscutul Tetraevanghel slavon din 1404-1405, o capodoperă care se numără între marile valori ale patrimoniului cultural-artistic al țării.
În plus, în Țara Hațegului, spre sfârșitul secolului al XIV-lea, sub influența Mănăstirilor Tismana și Prislop, a luat ființă Sihăstria Râu de Mori, pustiită de calvini în secolul al XVII-lea, și Sihăstria Plosca; aceasta din urmă, în secolul al XVII-lea, era una dintre mănăstirile de referință din Transilvania. Din păcate, a fost distrusă de generalul Adolf von Buccow, în anul 1762, deoarece a fost considerată o puternică redută a Ortodoxiei.
Cât despre Cuviosul Ioan Sihastrul, cunoaștem că s-a format duhovnicește în Sihăstria Prislop. Potrivit tradiției locului, din botez se numea Ioan; de tânăr și-a părăsit casa părintească, închinoviindu-se în obștea Mănăstirii Prislop, mănăstire care era foarte aproape de Silvașul de Sus, satul său natal. După un timp de ascultare în obștea Mănăstirii Prislop și după ce a primit îngerescul chip, cu binecuvântarea starețului de la acea vreme s-a retras în pustie, pe malul prăpăstios al râului Slivuț (Silvuț), unde și-a săpat o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „chilia” sau „casa sfântului”, în care s-a ostenit întocmai nevoitorilor din primele veacuri creștine.
Din păcate, sfârșitul i-a fost tragic. În sinaxarul său este consemnat că, pe când își făcea o ferestruică la chilia sa din stâncă, doi vânători de pe versantul celălalt al prăpastiei l-au împușcat mortal, crezând că este o fiară sau vreo „nălucă”.
Cu timpul, vestea despre viața lui aleasă a trecut munții, ajungând până în Țara Românească, de unde câțiva călugări au venit și au cerut moaștele Cuviosului Ioan de la rudele sale – mai ales că în acea vreme Ardealul începea să resimtă presiunea uniaților – pe care le-au așezat, probabil, în Mănăstirea Tismana ori la Cozia, sau poate în Bistrița olteană ori la Curtea de Argeș, spre cinstire și închinare.
Moaștele Cuviosului Ioan au dispărut ulterior fără urmă, păstrându-se doar un fragment, după cum scrie în 1762 ieromonahul Efrem în cronica sa, intitulată Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvașului, din Eparhia Hațegului, din Prislop.
Cuviosul Ioan Sihastrul, care „în peșteră s-a nevoit, cu răceala pietrei s-a împrietenit și podoaba pustniciei a dobândit”, rămâne o pildă vie de sfințenie, nu doar pentru credincioșii din Țara Hațegului, ci chiar și pentru toți credincioșii ortodocși din țară și din străinătate. Mulți dintre credincioșii din părțile Hațegului, plecând în străinătate, au făcut cunoscut până în depărtate zone europene ori de pe alte continente exemplul viețuirii lui.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 20-21 iunie 1992, a hotărât trecerea sa în rândul sfinților cu zi de pomenire la 13 septembrie.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (2)

Slujbă de pomenire pentru arhim. Grigorie Halciuc, cel mai longeviv stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Slujbă de pomenire pentru arhim. Grigorie Halciuc, cel mai longeviv stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
Slujbă de pomenire pentru arhim. Grigorie Halciuc, cel mai longeviv stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt