Memoria zilei

Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul



Cuviosul Chiriac s-a născut în anul 448, în Corint. Tatăl său, Ioan, era preot al bisericii din această cetate. La vârsta de 18 ani Chiriac s-a dus la Ierusalim și a fost făcut călugăr de renumitul Eftimie. A fost egumen câțiva ani la Lavra Sfântului Hariton. Este cunoscut în Tradiția Bisericii ca făcător de minuni și luptător împotriva celor care susțineau erorile lui Origen.
Tot astăzi, Biserica face pomenirea celor 150 de mucenici din Palestina; a Sfântului Mucenic Trifon; a Sfintei Mucenițe Petronia; a Sfintei Mucenițe Gudelia; a Sfântului Mucenic Casdon și a Sfinților Mucenici Dada, Govdela și Casdoas.
Mâine, Biserica face pomenirea Sfântului Mucenic Grigorie Luminătorul, episcopul Armeniei.
În ziua de 29 septembrie, istoria consemnează:
– 1364: Bătălia de la Auray: forțele engleze înving pe cele franceze; sfârșitul Războiului Breton de Succesiune;
– 1938: Semnarea Acordurilor de la München („Münchner Abkommen“). Marea Britanie, Franța și Italia recunosc cedarea regiunilor locuite de germanii sudeți din Cehia către Germania și a celor locuite de polonezii din Cehia (regiunea Cieszyn) către Polonia;
– 1954: Se înființează CERN „Organisation Européenne pour la Recherche Nucléaire“.
Caravaggio, pictorul marilor trăiri spirituale
Michelangelo Merisi di Caravaggio, născut pe 29 septembrie 1571, a fost un pictor italian considerat precursor al stilului baroc, indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii. Caravaggio respinge ierarhia genurilor și canonul frumuseții în pictură, conceput de umaniștii care au idealizat corpul omenesc. Pentru sublinierea realismului brutal al tablourilor sale, artistul folosește un dramatic contrast de clarobscur. Scenele biblice le înfățișează ca imagini de viață cotidiană, dând astfel tablourilor religioase o dimensiune umană deosebită. În Galleria degli Uffizi din Florența, tabloul „Bacchus“ al lui Caravaggio iese în evidență prin gama sa coloristică bogată și armoniile subtile. În intenția sa, pictura poate sugera dorința de plăceri, dar rodia crăpată și frunzele de toamnă reamintesc vremelnicia vieții și îndeamnă la savurarea clipei prezente. Ciudata tristețe și ușoara grimasă a lui Bacchus, prefigurat ca tânăr adolescent, aduce o anume ambiguitate în tablou. „Cina din Emmaus“ este legată de zugrăvirea tradițională a episodului biblic de către pictorii venețieni Tiziano și Veronese. La fel ca în cele mai multe opere ale lui Caravaggio, lumina vine din stânga, dar în plus radiază și chipul lui Iisus. În opoziție cu tradiția iconografică, Iisus este înfățișat fără barbă, conform cuvintelor Evanghelistului Marcu, potrivit cărora Mântuitorul s-a arătat după învierea din morți „în alt chip“.
La comanda unui cetățean bogat din Roma, Francesco Vittrice, Caravaggio pictează „Punerea în mormânt“, una dintre cele mai desăvârșite opere ale sale. Artistul amplasează cinci figuri grupate în jurul trupului lui Iisus. Fiecare reacționează altfel: Apostolul Ioan atinge ezitant rana din coasta lui Iisus, Maica Domnului privește îndurerată la Fiul ei, Maria lui Cleopa, își ridică brațele spre cer, într-o rugă deznădăjduită, Maria Magdalena plânge încet, iar Nicodim strânge la piept picioarele lui Iisus și privește, așteptând, parcă, răspuns la întrebarea: de ce? Scriind despre Caravaggio (1982), istoricul de artă André Chastel afirmă printre altele: „Arta lui Caravaggio a constituit saltul cel mai important în întreaga istorie a picturii italiene. Esența picturii sale, care nu cunoaște nici un fel de tabu, nu este atmosfera, vibrația culorilor sau farmecul formelor – toate acestea par a fi de la sine înțeles -, ci prezența reală, aproape fizică a trupurilor, a masei corpurilor și detaliilor“.
(Gabriel Andronache, sursa: Ziarul Lumina)



Recomandări

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului
Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului