Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii

Acest fericit Părinte Antonie era de neam român și s-a născut în 1628 la Ianina, în Munții Pindului. La 20 de ani s-a stabilit în Râmnicu-Vâlcea, unde și-a întemeiat o familie, iar pe fiul său, Mihail, l-a încredințat slujirii preoțești. La vârsta de 64 de ani a îmbrățișat viața monahală în Mănăstirea Sărăcinești, primind numele de Antonie. Dorind să sporească nevoințele sale, a cerut binecuvântare de la Episcopul Ilarion să plece pe Muntele Athos, însă Episcopul l-a îndrumat să meargă să refacă Schitul Iezeru, care se afla în părăsire. După ce a reînnoit sfântul locaș, cu binecuvântarea Sfântului Antim Ivireanul, care păstorea atunci Eparhia Râmnicului, Sfântul Antonie a mers în pustie, unde s-a nevoit într-o peșteră săpată de el. Cuviosul Antonie era mic de stat și gârbov de bătrânețe, purta un brâu din lanțuri de fier împrejurul său pentru înfrânare, mânca o dată în zi doar pâine și apă și nu dormea pe pat, ci stătea, pentru osteneală, rezemat de niște pietre. A trecut la Domnul în 1720. Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a trecut în rândul sfinților în anul 1992.
(Arhid. Ștefan Sfarghie)