Sfântul Chiril – Arhiepiscopul Ierusalimului

Sfântul Chiril s-a născut din părinți evlavioși, care mărturiseau credința creștină. De mic copil a fost crescut și el în nevoințe asemănătoare, pe vremea împăratului Constantin. Când, mai târziu, episcopul de atunci al Ierusalimului, s-a mutat către viața cea fericită, cel ce a fost învrednicit cu darul episcopiei a fost tocmai acest fericit Chiril, care s-a arătat un apărător plin de râvnă al sfintelor dogme apostolice. În vremea aceea, pe scaunul de la Cezareea Palestinei se găsea Acaciu, care pentru că nu voia nicidecum să mărturisească cum că Fiul este de o ființă cu Tatăl, a fost depus din treaptă de către Sinodul din Sardica. Dar Acaciu nu a voit să se supună hotărârii sinodului, ci a rămas mai departe, ca un tiran pe scaunul său și, mai mult, pentru că era cunoscut împăratului, luând putere de la acesta, a depus la rândul său din treaptă pe Chiril și l-a alungat din Ierusalim.
Sfântul Chiril, alungat fiind din Ierusalim, a venit la Tars unde a rămas câtăva vreme împreună cu minunatul episcop Silvan. După ce s-a adunat un alt sinod la Seleucia, în 359, care a condamnat din nou pe Acaciu, acesta a plecat la Constantinopol și a venit la împărat ațâțându-i mânia acestuia, prin cele spuse de el împotriva lui Chiril. Pentru aceasta Chiril a fost condamnat la surghiun. După moartea lui Constantiu însă, urmând la conducerea împărăției Iulian și voind să atragă de partea lui pe toți cei ce fuseseră surghiuniți de înaintașul său, a dat poruncă să revină la scaunele lor toți episcopii care fuseseră mai înainte surghiuniți. Împreună cu toți ceilalți a revenit din surghiun și sfântul Chiril și și-a luat în primire scaunul său de la Ierusalim. Și păstorind în chip frumos și bineplăcut lui Dumnezeu turma încredințată lui și lăsând ca amintire Bisericii catehezele sale, cu care căutase să întărească în credința creștină turma sa, după ce a mai trăit puțină vreme de la întoarcerea din surghiun, a răposat întru fericire.
Și era sfântul Chiril, în ce privește înfățișarea trupului, om potrivit de vârstã, gălbui la față, cu părul lung, cu nasul adus, lat și rotund la obraz, cu sprâncene deopotrivă tocmite și aduse, cu barba albă, deasă și îngemănată și cu toată ținuta asemenea unui om de la țară.