Sfântul Botez

Taina Botezului este, precum se știe, cea dintâi din cele șapte Taine ale Bisericii. E Taina fără de care nu poți fi creștin. Mântuitorul a rânduit Taina aceasta după învierea Sa, când a zis Apostolilor Lui: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” (Matei 28, 19), dar, de fapt. El ne-a pregătit această duhovnicească scăldătoare încă din ziua Botezului Său, de la Iordan. Este Taina prin care ne curățim de păcatul strămoșesc; moare, adică, omul vechi din noi și se naște omul cel nou, prin împărtășirea din harul Sfântului Duh al Domnului, putând nădăjdui ca, prin credință și fapte bune, să ajungă a dobândi mântuirea (Fapte 2, 38). Este lucrarea văzută și nevăzută a nașterii din nou a omului „din apă și din Duh” (Ioan 3, 5).
Sfântul Botez nu poate fi săvârșit decât de Sfinții Apostoli și de urmașii lor, episcopii și preoții. Numai în caz de primejdie de moarte, îl poate săvârși orice mirean botezat, dar și atunci dacă pruncul scapă cu viața – preotul trebuie să-i citească celelalte rugăciuni și să-l facă părtaș și celorlalte Taine, care stau la poarta de intrare a omului în creștinism, adică Taina Sfintei Împărtășanii și Taina Ungerii cu Sfântul Mir.
Unii rătăciți de la dreapta credință a Bisericii Ortodoxe nu recunosc botezul copiilor. Ei socotesc că botezul trebuie făcut la o vârstă mai înaintată (după 16 ani). Aceștia nu țin seama nici de poruncile Sfintei Scripturi (Fapte 14, 14- 16, 27- 34, 48; I Cor. 1, 16), nici de hotărârile Sfintelor Sinoade (de ex. Sinodul din Cartagina, care, prin canonul 124, a hotărât: „Toți cei ce nu vor să primească botezul pruncilor, să fie anatema”) și nici de mărturiile Sfinților Părinți. (Părintele Cleopa)