Sfântul Apostol Matei era evreu de neam și a fost unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului. Înainte de a fi chemat de Hristos-Domnul să-i fie ucenic, Matei a fost vameș în Capernaum, lângă lacul Galileii, și se numea Levi. Vameșii erau disprețuiți de evrei pentru că strângeau biruri și le aminteau conaționalilor că sunt sub stăpânire romană. Eusebiu și Sfântul Epifanie ne spun că după înălțarea la cer a Mântuitorului Hristos, Sfântul Apostol Matei a rămas la Ierusalim, unde a scris Evanghelia sa în două limbi: mai întâi în evreiește și apoi în grecește. Sfântul Apostol Bartolomeu a dus această Evanghelie și a lăsat-o în India. Sfântul Apostol Matei s-a îndreptat și spre alte locuri ale Răsăritului, străduindu-se să aprindă credința în Hristos printre perși, etiopieni și nubieni. Tradiția spune că el a primit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug de necredincioși.
(Ziarul Lumina)






